Loredana. De profesie debutanta.

Vedeti dumneavoastra, fatele de azi iau totul de-a gata si repede. Computerul le face un cantecel bun, vand 1.000 de CD-uri, au o pila la Roton si-alta la U sau MTV si in trei luni sunt deja „Mirabela de la Dus in Ploaie“ sau „Anca de la Frisca Acrita“. Urmeaza coperte fotoshopate pana la disparitia completa a oricarei urme de piele umana, interviuri cu alte fate mirate ca microfonul nu curenteaza si obiectivul nu se abureste in contact cu prostia, turnee, paparazzi platiti si scandaluri inventate, prezentari de moda si-o carte autobiografica pe care, in final, la cateva zile dupa lansare, o citeste si autoarea. Treaba asta tine intre 6 luni si un an si se termina in ziua in care „Xenia de la Taci si Canta“ e declarata cea mai sexy solista a anului care vine – drept pentru care reflectoarele se muta pe ea cu o miscare brusca, la fel ca in filmele cu karate. Bye-bye voga, bun gasit nunti si patinoare, dragi Ana si Mirabela! Spre deosebire de acest peisaj imbietor, in care se recomanda paiete multe si cuvinte putine in vocabular, lumea muzicala din anii ‘80 era un ospiciu. Succesul la public se pedepsea cu interzicerea la televizor (a patit-o si Loredana, mi-a povestit). Succesul de box-office iti aducea pe cap militia economica. Adecvarea la curentele muzicale din vest te baga in sedinte cu comitetul de partid. Versurile erau verificate, rochia lungita, iar cantareata ideala parea proaspat scoasa din frigiderul de la morga: sa nu se miste mult! Muzica era doar usoara si-n niciun caz pop sau New Wave. Iar vedeta, ei bine, vedeta dadea interviuri in care indemna la munca si modestie, nu la achi-zitia de masini decapotabile! Acum, nu stiu daca nu cumva putina modestie n-ar merita sa fie importata din Coreea de Nord pentru cateva starlete care au nevoie urgent, intravenos chiar. |nsa Loredana n-are boala inchipuirii: pentru ea, cele-britatea e un fapt de viata. A fost mai multa vreme celebra decat a umblat cu fundite. In vreme ce generatiile isi schimba vedetele ca pe sosete, Loredana a schimbat generatii ramanand vedeta. Pustoaicele care o ascultau in 1988 isi trimit astazi fetele la concert la ea si parca nu le vine sa creada: asta o fi tot Loredana aceea a noastra? Aia care canta melodia pe care ne-am sarutat prima oara, inainte de licenta, inainte de copii, primul job, mineriade, prima mie de dolari, masina straina, avansarea si vacanta in Mauritius? Acea Loredana? Ei bine, nu. Loredana aceea si cea de acum locuiesc doar in acelasi trup. Poarta acelasi buletin si pot, daca au chef, imbraca si-aceeasi rochie... |nsa Loredana de azi n-are pe ea nicio urma de trecut: undeva in casa tine un dus magic, care ia cu el toate urmele zilei de ieri, in fiecare seara si dupa fiecare concert... Cum vom sti ca suntem, in sfarsit, batrani, noi, primii tai admiratori, draga Lori? Foarte simplu: cand vom ajunge la putere. Cand generatia asta a noastra, decreteii, va pune mana pe tara care a fortat-o sa se nasca. Si atunci, in momentul acela de glorie, nu ma pot gandi la altcineva decat la Loredana, pentru show-ul de inaugurare, de la Palatul Cotroceni! Chiar si atunci, insa, pentru miile de pustani care vor veni in piata s-o asculte, va fi doar o fata la inceput de cariera. Care Loredana? A, aia noua!De ce Loredana? Pentru ca e ca si cum ai investi in aur: stii ca mâine va avea aceeasi valoare. Pentru ca a facut demult toate greselile si-acum n-ai decât sa faci ce face si ea. Nu poti sa dai gres. Pentru ca se plictiseste cu cinci minute inaintea publicului. Si-n felul asta, nu plictiseste niciodata. Pentru ca poti s-o tii pe iPod fara sa-ti inchipui ca inainte de asta a fost pe benzi de magnetofon si vinil. Pentru ca te asculta fara sa se uite la unghii si sa se gandeasca la programarea la coafor. De ce nu Loredana? Pentru ca nu vrei s-o vada si prietenul tau pe coperta discului. Pentru ca nu te lasa mama. Pentru ca nu te lasa tata. Pentru ca esti surd. Sau surda. Fotograf Sebastian Enache, Fotografiile au fost realizate la restaurantul DADA. Multumim pentru sprijin.Pe vremea cand cureaua se petrecea cu un nod si cobora de-o palma pe cracul pantalonului, pe vremea cand baietii isi faceau ochii cu creion negru inainte de discoteca, pe vremea cand fetele isi pasau pe sub mana, la ore, atractiv-ul cu aroma de capsune, pe vremea cand parul se tapa in fata in forma unei fantani, vartej, coama, pe vremea cand blugii se prindeau cu ace de siguranta sa stea mai bine lipiti de glezne, pe vremea cand aveam prieteni in America ca si cum as fi avut o avere in banca, pe vremea cand cumparam tigari de la arabii din camin si stilouri chinezesti de la o doamna de la Galeria Modei din Pantelimon, pe vremea cand era simplu de tot sa vrajesti o fata – pur si simplu ii puneai castile de la walkmanul tau, delicat, pe urechi, pe vremea cand ascultam Loverboy si Billy Ocean si Culture Club si Cure si Corey Hart, pe vremea in care uitam in fiecare zi ca traim in comunism si ne aduceam aminte in fiecare seara, la Europa Libera, ei bine, pe vremea aia, la sfarsitul anilor ‘80, Loredana a inceput sa cante. N-am observat, va rog sa ma credeti. Muzica mea se producea in America si sosea in pachete asamblate cu cea mai mare grija din lume. Luam casetele cu miros de Occident si le schimbam incet in casetofon, asa cum sora medicala schimba buteliile de oxigen la capataiul bolnavului. Muzica romaneasca? Ce idee! Romana, ca si rusa sau germana imi pareau limbi nepotrivite pentru chitara solo si baterie. Fireste, pana a aparut Falco cu Rock Me Amadeus. Si-apoi, Cenaclul Flacara. In vremea asta, a autismului meu, o fata aduna la concerte mii de oameni si facea mii de lei intr-o zi. Era epoca banilor fara acoperire: ce puteai sa cumperi intr-o lume a magazinelor goale, a masinilor Dacia cu programare si a vacantelor in hoteluri care pur si simplu nu sareau de 250 de lei pe noapte? Sigur nu puteai sa cumperi celebritate, asa cum se poate azi. Loredana a castigat-o pe merit. Stiu cata energie are acum (o ascult de cativa ani) si mi-e clar ca-n adolescenta te magnetiza probabil de la cativa metri distanta, doar cu privirea. Si, tocmai din acest motiv, al anilor ‘80, Loredana mi se pare un caz uimitor: ea ne-a aratat cum sa ajungi vedeta cand era interzis sa fii vedeta.