[INTERVIU] Ciprian Marica, cel mai dorit atacant

În spatele zecilor de ştiri despre femeile din viaţa sa, printre polemicile create de cooptarea la echipa naţională şi cele generate de întrebarea „e single sau nu?“, Ciprian se pregăteşte să lanseze oficial fundaţia caritabilă care îi poartă numele şi să-şi serbeze ziua de naştere. PS: e single. Vrând-nevrând, Ciprian Marica este obişnuit cu termenul „bombă“, întrucât aproape orice ştire despre el include şi respectivul cuvânt, folosit cu diverse sensuri. Acesta este paradoxul vieţii sale, deşi este discret, atent la ceea ce declară, după cum mi-am dat seama ascultându-l, senza-ţionalul se ţine scai de el. Lumea ştie să spună numărul iubitelor pe care le-a avut chiar mai repede decât pe cel al golurilor date, iar intrigile din fotbal nu îl ocolesc, chiar de nu e implicat direct. Ai avut o perioadă intensă, printre altele ai suferit o intervenţie chirurgicală pe viu, la meciul România-Slovacia. A fost atât de dramatic pe cât lasă de înţeles imaginile?Nu, nu a fost atât de dramatic. A fost o lovitură dură în bărbie, dar asta este, se întâmplă mereu în sport. M-am ales cu câteva copci şi cam atât.De fapt, durerile fizice sunt inerente carierei de fotbalist. Pe o scară de la 1 la 10, care e nivelul tău de rezistenţă la durere?Suntem antrenaţi să suportăm durerea. De asta se şi spune despre noi că suntem cei mai buni candidaţi la peritonită: pentru că ignorăm durerile şi ajungem în ultimul moment la doctor. Pe o scară de la 1 la 10, rezistenţa mea la durere poate lua oricând nota maximă.Apropo de dureri, dar de alt tip, ai înfiinţat Fundaţia Ciprian Marica, pornind de la dorinţa de a susţine copiii din medii defavorizate. În ce constă concret activitatea fundaţiei?Suntem în căutarea şi antrenarea performanţei. Ne dorim o educaţie sportivă de calitate a copiilor şi tinerilor. Sunt copii pentru care ora de sport nu mai există sau nu mai contează şi sunt sigur că acolo undeva sunt tineri cu potenţial şi copii care vor să devină campioni! Performanţă şi educaţie, asta vizăm. Sigur că vom dezvolta şi programe sociale, însă în primul rând performanţa este cea care ne interesează.Câţi dintre copiii care ajung aici îşi doresc să devină fotbalişti, influenţaţi fiind de faptul că fundaţia îţi poartă numele?(Râde) Toţi băieţii, dacă au o minge la picior, ştiu să se joace cu ea. Ideea este să-i faci să dorească să revină pe teren sau să urmeze o carieră sportivă. Nu ştiu, aşadar, câţi, dar ştiu că există potenţial.Eşti implicat activ în proiectele fundaţiei, ajungi să-i cunoşti personal pe cei care au nevoie de ajutor?Sigur că sunt implicat activ. Pe unii îi cunosc, pe alţii, nu. Am ajutat uneori şi fără să-l cunosc personal pe cel care avea nevoie. Sunt mai mult plecat...Ai avut o copilărie fericită, nu ţi-a lipsit nimic. Cum ai ajuns să empatizezi cu o situaţie prin care tu nu ai trecut niciodată?Tocmai pentru că am avut totul, înţeleg cum e să nu ai nimic. Mi-a dat Dumnezeu noroc şi fericire. Cum să nu vreau să dăruiesc din ele? Şi dacă am posibilitatea, de ce să nu o fac? Banii cheltuiţi aiurea nu aduc nimic înapoi: nici satisfacţie, nici bucurie reală, de lungă durată... Aşa că într-un fel sunt egoist, dar egoismul acesta se traduce în bucurie pentru ceilalţi. (zâmbeşte) Eu m-am oprit din urmărirea fericirii, mă mulţumesc cu ce am şi sunt fericit aşa.În general, fotbaliştii devin părinţi până la 30 de ani. De ce nu eşti tată? Nu ai găsit încă femeia potrivită sau nu a venit momentul potrivit?Mi se pune des întrebarea asta... Mai am timp, nu mă grăbesc. E un moment pentru toate... Citeste continuarea in pagina urmatoareEşti unul dintre puţinii fotbalişti despre care se spune că are cultură. Tehnic, când ai avut timp să citeşti cărţi, să acumulezi cunoştinţe? Sportivii au, în mod firesc, mai puţin timp la dispoziţie pentru studiu.În copilărie, tata a fost cel care mă punea să citesc şi, dacă la început am luat-o ca pe o obligaţie, mai târziu am descoperit că este distractiv, că învăţ multe, că aflu cum gândesc alţii situaţii de viaţă prin care trecem cu toţii la un moment dat. Aşa că am continuat să citesc.Sunt curioasă, totuşi, la ce ai carenţe? În ce aspect simţi nevoia să mai lucrezi?Stai puţin, nu am zis că am ajuns să cunosc totul sau că am citit totul. Am spus doar că îmi place şi că voi continua să citesc, dar mai am multe de învăţat. În orice domeniu.Cum ai ajuns fashion addicted?E mult spus fashion addicted. Părinţii sunt mereu un model pentru copii tatăl meu se îmbrăca mereu la costum, aşa că m-a influenţat şi pe mine. Ulterior mi-am creat propria idee despre cum să mă îmbrac, am curaj să port culorile aşa cum cred eu, nu mă sfătuiesc cu nimeni. Răsfoiesc revistele de modă, dar mă îmbrac cu ce îmi stă bine.Luna viitoare împlineşti 28 de ani. Cum îţi doreşti să te prindă ziua de naştere din punct de vedere profe-ional? Unde îţi doreşti să fii?Sper ca darul pentru ziua mea să vină puţin mai devreme, pe 6 şi pe 10 septembrie, la meciurile Naţionalei cu Ungaria şi Turcia. Iar de ziua mea să pot sărbători locul 2 în grupă şi România să aibă o şansă pentru Mondialul din Brazilia.După încheierea contractului cu Schalke s-a spus ba că ţi-ai petrecut timpul la plajă, ba la terase. Cum ai profitat, în final, de perioada aceasta de libertate?Sincer, chiar simţeam nevoia de o vacanţă prelungită, pentru prima dată după mult timp am vrut să mă deconectez complet de la fotbal. Mi-am adunat gândurile, m-am rugat cerului să-mi lumineze mintea şi pământului să îmi dea putere de muncă.S-a scris mult despre performanţele tale, dar foarte mult şi despre femeile din viaţa ta. Ce te afectează mai tare, să fii criticat pentru evoluţia într-un meci sau pentru alegerile amoroase?Am încercat să îmi ţin viaţa personală departe de presă, am şi făcut demersuri în acest sens. Dar dacă presa din România crede că e mai interesant cu cine mă întâlnesc, asta e treaba ei, nu a mea. Nu-mi place să-mi pun viaţa pe tarabe. Afară, presa sportivă se ocupă numai de sport, nu şi de mondenitatea din spatele lui. Aici se inventează mult, se face o presă cam uşoară, ce să zic... Nu pot spune că nu mă afectează criticile deloc, numai să fie justificate, să fie argumentate... M-a dat pe spate replica unui ziarist care mi-a spus: „Ciprian, vrei să lăsăm adevărul să ne strice o ştire bună?!“ Abia atunci am înţeles altfel totul.Îţi plac femeile frumoase, lucru firesc pentru toţi bărbaţii. Cum s-ar putea compromite în faţa ta o femeie extrem de frumoasă astfel încât să ajungi să nu o mai vezi frumoasă?Vorbind urât, vulgar, anulându-şi feminitatea. O femeie fără feminitate devine urâtă, oricât de frumoasă ar fi.Care din lucrurile pe care tu nu i le-ai ierta unei femei ţi-au fost iertate ţie?(Râde) Simt că e o întrebare-capcană... Şi mai simt că orice aş răspunde s-ar putea întoarce în defavoarea mea, aşa că...Nu e niciun secret că foarte multe femei te vânează. Si s-a întâmplat, de când eşti fotbalist celebru, să fie invers? Să doreşti tu pe cineva şi să fii refuzat?Bineînţeles, dar să nu mai spui nimănui... Am făcut în aşa fel încât să pară că refuzul nu e refuz, ci o lipsă bruscă de interes din partea mea. (râde)Sistematic te trezeşti prins în tot soiul de polemici. Dacă nu e legat de femei, e legat de carieră, aşa cum a fost subiectul convocării tale la lotul naţional pentru amicalul cu Slovacia, în detrimentul unor jucători precum Mutu. Culmea e că tu eşti destul de discret din fire. Cum ajungi în aceste situaţii?Nu ştiu. Se pare că tocmai pentru că sunt rezervat mi se pun replici în gură ca şi cum le-aş fi zis eu, deşi nu este adevărat. După cum spuneam, presa nu e prea serioasă în România. Nu vreau să jignesc pe nimeni şi nici nu bag pe toată lumea în aceeaşi oală, dar mi s-a întâmplat să se inventeze tot felul de subiecte sau de situaţii care au fost puse pe seama mea. Dacă asta vinde, nu mă mir, dar de asemenea nu mă mir nici că presa scrisă nu mai vinde, aşa cum aud că se întâmplă. Lumea vrea să afle lucruri mai consistente, cred, despre un sportiv...Apropo de Mutu, înainte ca el să facă acel deja faimos comentariu ironic cu privire la convocarea ta pentru lotul naţional, eraţi prieteni. Îl vei invita la ziua ta de naştere?În ciuda scandalului inventat, pe mine şi pe Mutu ne uneşte un scop comun, îmi e partener de luptă. Totul pentru România! În plus, eu îmi iert „prietenii“ ca să îi enervez. (râde) OANA POPOIAGFoto MARIUS BĂRĂGANCoafură LUCIANA DOROBAS (Jovsky Studio)