Diana Sucu - Baby 2 de Revelion

.

Diana (36 de ani) se pregateste sa devina mama pentru a doua oara la sfarsitul luni decembrie. In preajma Anului Nou, Dan Matei (2 ani), primul copil al familiei Sucu, va avea un frate care se va numi Andrei.


Ce inseamna pentru tine sa fii mama?
La inceput am fost foarte ingrijorata, speriata, tulburata de fiecare comportament sau reactie a celui mic atunci cand am simtit ca ceva „nu e in regula. Numai doamna doctor Marcu de la Med-life stie cat am terorizat-o si… o bombardez si in ziua de astazi cu tot felul de intrebari. Dar am invatat multe, astazi sunt mult mai pregatita sa-l primesc pe cel de-al doilea copil. Mi-am dorit foarte mult sa devin mama si ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare secunda a existentei mele pentru acest dar minunat pe care mi l-a facut.


Care a fost momentul cand l-ai anuntat pe sotul tau ca esti insarcinata pentru a doua oara si cum a reactionat el?
Noi ne mai doream un fratior pentru Dan, asa ca atunci cand s-a intamplat ne-am bucurat enorm. La aflarea vestii am trait aceleasi emotii ca si prima data.

Este altfel experienta sarcinii acum, cand ai deja un copil?
Trebuie sa recunosc ca sunt mult mai relaxata din mai multe puncte de vedere, dar in acelasi timp si foarte incordata atunci cand ma gandesc la momentul in sine al nasterii. Abia astept sa-l cunosc si sa-l tin in brate pe Andrei, pentru ca asa o sa-l cheme.

Care e cel mai important lucru pe care l-ai invatat de cand ai devenit mama?
Ca eu nu mai contez, ca viata nu se mai invarte in jurul meu si ca tot universul care-mi apartine mie graviteaza in jurul copiilor, al barbatului, al familiei.

Toate mamicile isi fac griji pentru silueta. Cum abordezi aceasta problema?
Natura a fost foarte generoasa cu mine si nu a trebuit sa fac nimic extraordinar pana acum. La prima sarcina m-am ingrasat 28 de kg si in 9 luni am ajuns la 56 – greutatea mea normala, pe care o am de la 16 ani. Am alaptat aproape 8 luni si din acest motiv nu am avut voie sa tin regim sau sa fac sport. Dar sa stii ca la 1 litru de lapte pierzi 7000 de calorii, deci cred ca alaptatul m-a ajutat foarte mult si recomand tuturor mamicilor sa-si alapteze pruncii.

VEZI GALERIA FOTO DIANA SUCU

 

 

Page: 1 2 3