Am mai cunoscut piariste la viata mea. Nu-mi aduc aminte de pasiunile niciuneia dintre ele, poate si pentru ca au toate una singura: banii. Si pe-asta o am si eu. Insa Corina m-a dus in alte locuri: dans, scufundari, sensul lumii. Mai ales sensul lumii.
Sa va explic: noi toti astia traim fara sa stim exact de ce se intampla asta. Lumea din jurul nostru e clara: serviciu, acasa, botez, inmormantare, cafea, ceai, film, si de la capat. Nu ne intrebam de ce e asa, de ce Universul se organizeaza atat de bine incat sa avem si-n seara asta apa calda si maine dimineata blocaj in trafic si doi vecini nervosi ca am parcat pe cele doua locuri ale lor. Nu stim care e sensul existentei, pentru ca asta e o intrebare pusa jos pe lista de prioritati, imediat dupa dilema privitoare la asternutul pe care l-am luat ieri de la Ikea si care, acasa, pare ca nu se potriveste deloc, dar deloc cu draperiile. Fir-ar sa fie!
Ei bine, Corina a rezolvat de mult problema asta. Acum se ocupa de lucruri mai mari. Sensul vietii. Dumnezeu care e peste tot in lumea asta, in fiecare dintre noi si-n lucrurile din jur. Filosofia orientala. Budha si Christos, Big Bang si teoria atomica. Toate, sub forma de ingrediente taiate marunt, pe care le presara cu un aer expert in conversatie, exact cum mama mea pune zarzavaturile in ciorba. Relaxata. Sigura ca toate au rostul lor si contribuie la gustul final, ametitor, bun, satios.
Fireste, eu n-am inteles nimic. Poate pentru ca n-am citit toate cartile acelea de care mi-a zis. Si poate pentru ca sensul vietii, asa cum il vede ea, e ca o masina sportiva cu un singur loc. Poti sa te uiti la ea cum trece pe langa tine in viteza, insa nu te poti sui ca pasager. De-aia nici n-are rost sa ridici mana la ia-ma nene.
Ea te-ar lua mai departe, unde se duce asa grabita. Dar unde sa te puna?