Claudia Cream - Despre operatii estetice, iubitul mult asteptat si noul album

.

Tocmai cand ne temeam ca s-a topit la soarele vreunei insule exotice, Claudia Cream a revenit in forta. Este la fel de hot, dar s-a maturizat si se va lansa in douasprezece tari. A, si sustine ca nu are iubit, desi tabloidele sunt de alta parere.


Claudia s-a schimbat mult, indepartate sunt vremurile in care fata cu bucle anima publicul format din adolescenti de varsta ei, la concertele Candy. Spre deosebire de alte figuri din showbiz care nu au scapat nici azi de comparatiile cu mai vechile „aventuri muzicale, Cream a facut ce a facut si s-a reinventat, cum le place deseori artistilor sa-si catalogheze revenirile spectaculoase. Pentru noul album, „Wrong girl for that, a lucrat cu echipa care a masterizat piesele celor de la ABBA si a invatat noi figuri de dans de la Marvin Smith, coregraful unor staruri ca Britney Spears sau Jennifer Lopez. Plus ca a doborat un record national, filmand trei videoclipuri in trei zile. Ai vazut deja ce poate in videoclipul piesei „Candy.


Am asteptat ceva timp revenirea ta, dar a meritat. Albumul suna bine si stilul glamour ti se potriveste de minune. Cum ai luat decizia acestei schimbari vizibile?
E o evolutie fireasca, zic eu, atat a mea ca om, cat si ca artist. Simt ca m-am mai maturizat si consider ca asta se poate vedea si in noile mele piese.

Ai declarat deseori ca acest album marcheaza maturizarea ta artistica. Ce vei spune, atunci, despre albumele pe care le vei lansa peste zece ani, de exemplu?
Ca vor fi si mai mature. Glumesc. Vorbeam de maturizare comparativ cu ce am scos pana acum, nu de maturizarea absoluta, maxima, definitiva…

Piesele de pe „Wrong girl for that au fost masterizate in Suedia, Germania, Marea Britanie si SUA. Un adevarat maraton. De ce acest periplu?
De mult timp imi doresc sa lucrez cu echipe de profesionisti de afara. Eu cred ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat chiar se intampla. Am pornit pe acest drum impreuna cu Andrei Filip de la Kemper Music si Marius Mates. Ei sunt managerii mei.


Crezi ca in Romania ai demonstrat tot ceea ce era de demonstrat?
Mai am mult de muncit si in Romania si consider ca daca albumul meu va fi distribuit si in alte tari, asta nu are nicidecum ca scop negarea publicului romanesc. Cred ca oricine isi doreste sa cucereasca mai multe inimi, nu?

Page: 1 2 3