Catalin Stefanescu - Garantat interesant | Articole revista | Viva.ro

Catalin Stefanescu marturiseste ca acum, la zece ani de cand a inceput emisiunea „Garantat 100%“, entuziasmul cu care isi face meseria e parca si mai mare decat la inceput. Cu la fel de mult entuziasm vorbeste despre muzica buna, vinuri alese si felul in care i-ar pregati iubitei sale o cina romantica. L-am invitat pe Catalin Stefanescu la o sedinta foto in centrul vechi al Bucurestiului. Pentru aceasta intalnire, prezentatorul a tinut sa negocieze dress-code-ul cu fashion editorul VIVA!, care isi dorea initial sa-l convinga sa poarte un costum. „A purta costum este ca si cum ar trebui sa port salvari si turban. Nu ma reprezinta“, a argumentat Catalin cu un aer amuzat, dar categoric. I-am respectat dorinta si am primit in schimb, la final, cele mai naturale fotografii cu o vedeta si cel mai placut interviu cu un om de televiziune. Faci singura emisiune relaxata de cultura din Romania! Admir foarte mult felul destins si in acelasi timp documentat in care pui intrebarile invitatilor tai. Cum reusesti sa faci o astfel de emisiune fara sa fii scortos, ci dimpotriva, agreabil si amuzant? Pai... ma faci sa ma fastacesc. Multumesc pentru cuvintele frumoase. Dar cum ar fi acum sa ma apuc sa-ti povestesc despre cat de destins, documentat, agreabil si amuzant, pot eu sa fiu? Pe de alta parte, sper ca facem si una dintre emisiunile bune de cultura de la noi, nu doar una relaxata. Si, ca sa-ti raspund la intrebare, poate ca emisiunea asta arata asa, pentru ca cea mai mare dorinta a noastra a fost sa le facem o bucurie celor care ne urmaresc, nu sa le dam un test. Sa se uite la ce facem noi cu placere, ca la un film, nu sa se simta „educati“ si pusi la colt. Sa fie bucurosi ca afla cate ceva, nu sa se simta prosti ca n-au stiut pana atunci. „Garantat 100%“ are 10 ani. In tot acest timp, in fata ta au stat nume celebre, printre care Pascal Bruckner, Vanessa Redgrave, Sarah Brightman sau Wally Olins. Ai pastrat legatura cu ei? Nu. Am o problema in a pastra legatura. Crezi ca nu mi-ar fi convenit sa mai schimb cate un mesaj, sa mai povestesc cu Wally Olins, Al Di Meola, cu Vanessa Redgrave, cu Nigel Kennedy, cu Joe Cocker sau cu Jon Anderson? Cui nu i-ar conveni!? Dar am o oroare teribila de a ma infige. De a ma baga in fata. Ma apuca o jena, o rusine suverana, care ma pune cu botul pe labe si ma face sa raman in banca mea. Pe de alta parte, oamenii aia au vazut si au mancat pe paine sute de de-astia ca mine. La genul asta de intalniri, fiecare isi face meseria. Eu intreb, ei raspund. Totul cu zambetul pe buze, elegant, civilizat, placut. Niciunul dintre oamenii pe care i-am amintit nu s-a dat rotund, nu a facut pe extraterestrul care vine in tara lui Bula. Fiecare intalnire a fost foarte placuta, iar pentru mine, fiecare moment a fost un eveniment. Ai vreodata emotii la astfel de intalniri? Cum te apropii de invitatii tai? Sigur ca am emotii. Cum sa n-ai emotii cand ai crescut ascultand cu sfintenie Yes si la un moment dat te trezesti fata in fata cu Jon Anderson? In situatia asta incerci sa-ti controlezi emotiile cat mai bine si sa-ti faci meseria cat de bine te tin curelele. Cat despre apropiere, nu e nevoie sa faci eforturi disperate, pentru ca oamenii astia te ajuta foarte mult, fiind extraordinar de... normali. Tin insa mortis sa spun ca si in Romania sunt personalitati cu totul remarcabile, oameni fata de care e firesc sa ai emotii la momentul intalnirii. „Nu sunt mandru de nimic. Sunt recunoscator. Prietenilor mei, colegilor mei, profesorilor mei de la Facultatea de Litere de la Cluj, oamenilor pe care ii cunosc. Si Divinitatii, in primul rand.“ Esti atras de lucrurile serioase, iar emisiunea ta este un demers cultural foarte serios. Crezi ca ai putea sa faci un altfel de emisiune? Ei... nu sunt atras doar de lucruri serioase. Fereasca Domnu’! Sigur ca as putea sa fac si altfel de emisiuni. Lucru pe care l-am si facut in anii astia, cand am avut ocazia. Dar nu m-as scalambai sub nicio forma. Asta n-as face. Si nici nu m-as baga acolo unde nu ma pricep deloc. E plina lumea de curcani infoiati in propriile pene intelectuale, care au pareri in toate si se pricep la toate. De ridicolul asta fug mancand pamantul. Care provocare este mai mare: sa pregatesti o emisiune cu o personalitate consacrata sau cu un artist aflat la inceput de drum? Misto intrebare. Cu amandoua e la fel. Pe bune. In ambele cazuri ai o responsabilitate egala. Dupa cum nu e cazul sa te prosternezi in fata unei mari personalitati sau sa te dai greu in fata unui tanar emotionat care e la inceput de drum. Stiu ca suna conventional, prafuit, calp, dar cred sincer, pana la capat, ca respectul egal fata de oameni si respectul fata de demnitate si de natura acestei meserii sunt chestiuni vitale pentru a simti gustul si satisfactiile acestei... profesii. Ai ceda locul pe care il ai in fotoliul emisiunii „Garantat 100%“ altcuiva? Da. La un moment dat, colega mea de realizare a emisiunii, doamna Silvia Ghiata, a avut ideea de a-l invita pe Toni Grecu la o editie speciala, in care el sa fie gazda emisiunii. Ar fi fost foarte fain. Din nefericire, Toni n-a putut lipsi de la ale lui in zilele alea si emisiunea nu s-a mai facut. Cine stie, poate ca reusim anul asta. Ce parere ai despre faptul ca nu ai rival in meseria ta, deoarece practic nu exista o emisiune similara? M-ai facut praf aici. Nu stiu ce sa zic. Imi tihneste cumplit intrebarea. Dar ma trezesc repede din caderea in marele puf al satis-factiei, spunandu-ti ca sunt cateva emisiuni culturale foarte bune si la TVR1 si la TVR Cultural si la PRO si la Realitatea, fata de care am toata admiratia. Si chestia asta cu... fara rival, hai sa fim seriosi. O prinde la mai tineri, dar la mine ba. E o concurenta salbatica. Nu trebuie sa ai neaparat rival exact pe limba ta. Pana una-alta, la concurenta cu un film cu karate, noi abia respiram cu biata noastra emisiune culturala. Si e, cumva, normal sa fie asa. De ce crezi ca posturile culturale de televiziune nu prind? Nu prind deocamdata. Si nu prind, pentru ca inca facem meseria asta la nivel de pionierat. Inca suntem mai degraba primitivi in ale televiziunii. Dar mie, TVR Cultural imi place. Eu cred ca la noi a prins rezonabil. „Mereu ma uit la partea plina a paharului. Iar daca ceva iese prost e doar vina mea. Fie pentru ca nu mi-am facut lectiile cum se cade, fie pentru ca n-am fost intr-o zi buna sau am fost superficial. Incerc sa fie cat mai rare momentele astea.“ De ce oamenii de cultura pe care-i vedem adesea la televizor nu au umor si par ca se iau prea in serios? Pentru ca unii dintre ei au sen-zatia ca sunt unicii pastratori ai marilor chei de la portile adevarurilor absolute. Si pentru ca, din pacate, si unii tineri intelectuali gandesc la fel. La noi e o moda. Nu conteaza sa fii foarte bun, cel mai bun in meseria ta, in teritoriul tau de activitate. Conteaza sa devii cat mai repede o institutie. O autoritate. Sa-ti marchezi teritoriul in care sa tai si sa spanzuri. E de o „ridiculosenie“ absoluta treaba asta. Si arata cat suntem de mici si de amuzanti. Si, nu in ultimul rand, de provinciali. Daca ti-ai invita iubita in emisiune, ce intrebari i-ai pune si ce melodie i-ai dedica cu ajutorul colegilor si prietenilor tai? Am ras una buna la intrebarea asta. E un om foarte discret. N-ar face asa ceva nici picata cu ceara. Sa presupunem ca planuiesti o cina romantica alaturi de iubita ta. Ce mancare, ce muzica si ce vin? Prietena mea e avocatul chestiilor sanatoase. Eu sunt mai pacatos de felul meu. Ii plac toate legumele, verziturile si fructele de pe lumea asta. Ii plac vinurile albe, seci de-ti scot ochii ca la melc, dar cu arome discrete, citrice si untoase. La rosu, cupajele argentiniene si malbecul. Iar la muzici, s-ar asculta toti suparatii, revoltatii, plictisitii, poetii, alternativii, exoticii si Tom Waits. Vorbesti cu aceeasi pasiune despre carti, muzica, filme sau gastronomie. Ce face un cantec sa fie bun? Dar o mancare sa fie buna? Eee, as fi cel mai tare din parcare daca as sti. Habar n-am. Pentru ca nu ne plac tuturor aceleasi lucruri. Nu vibram pe aceleasi frecvente. Nu radem la aceleasi glume. Suntem diferiti si e minunat ca suntem asa. Poti recomanda cateva carti pentru publicul nostru? Da, recomand cu placere. Boris Vian, „Spuma zilelor“. Jose Saramago, „Memorialul Manastirii“. Gheorghe Florescu, „Confesiunile unui cafegiu“. Mihail Bulgakov, „Maestrul si Margareta“. Neagu Djuvara, „Amintiri din pribegie“. Sunt sigur ca cititoarele revistei vor descoperi, macar in una dintre aceste carti, o sclipire care lumineaza, fie si o bucata scurta, dintr-un drum lung, dar minunat. Luana Danet, Fotografii Radu Chindris, Stilist Andreea Constantin, Vestimentatie garderoba personala a vedetei