Ana Ularu - "Spune-mi Ana" | Articole revista | Viva.ro

„Am fost mereu sportiva si sunt de parere ca singura metoda sanatoasa de a avea un trup frumos e sportul. Infometarile si claviculele tipatoare ma enerveaza, nici macar nu au poezia de heroine-chic a lui Kate Moss“, declara actrita. Stilul tau este unul mai nonconformist, nu tocmai usor de imitat. Ce ar trebui sa aiba in garderoba cineva care vrea sa se imbrace ca tine? Haine facute de ma-ma mea sau stilizari cu foarfeca, tempera, vopsea de material. Nu stiu cat de nonconformista sunt, idealul meu de cativa ani incoace sunt blugii cu un tricou sau maiou si tenisi la Trainspotting. Aproape am renuntat si la bocanci. Am inteles ca mama ta te ajuta foarte mult cu vestimentatia. De la ea ai invatat sa faci combinatii inedite? Da. Mama e scenograf si, din clasa intai de cand era obligatorie uniforma, eu mai aveam cate un accesoriu ticnit, cate un pulover cu manecile prea lungi sau bocanci de armata. La ce piesa vestimentara nu ai renunta niciodata? Blugii negri sunt preferatii mei. Cum ti-ai defini stilul? Schimbator... Ce mesaj crezi ca vor sa transmita tinerii care au un stil mai rebel, atat din punct de vedere al hainelor, cat si al comportamentului? „Suntem rebeli si combinam de minune dungile cu rosul si verdele. A! Si „ascultam“ rock“. Nu stiu. Stiu ce vroiam sa transmit eu in adolescenta prin stil. Si anume „nu sunt fata“ sau „ascult rock“. Sau „imi plac hainele mele pentru ca nu se gasesc pe nicaieri de cumparat“. (rade) Care ti se pare a fi culmea kitch-ului in vestimentatia tinerilor? Nu am sesizat-o inca. Crezi ca felul in care ne imbracam ne reflecta personalitatea? Probabil, intr-o oarecare masura spui ce esti prin asta. Dar ar trebui sa fie ultimul mod de exprimare, dupa parerea mea. Daca ai putea alege un produs a carui imagine sa fii, care ar fi acela? Colectii Jean-Paul Gaultier sau Vivienne Westwood. La DaDa am ajuns deja, din fericire. Te duci la prezentari de moda? Nu. Pentru ca nu prea mai am timp. Care este cea mai excentrica achizitie vestimentara pe care ai facut-o? Nu excentrica, dar nevazuta la vremea aceea prin Bucuresti. O geanta ecosez cu Sid Vicious si Nancy din Berlin. Iar in Bucuresti, am gasit la un moment dat intr-un second hand o aberatie de pelerino-bluzo-rochie din fir subtire visina putreda, ca o dantela. Eram cu mama si am decis ca trebuie sa fie a noastra. Sigur o sa imi trebuiasca prin vreo piesa...In adolescenta, platea cu palme peste ceafa si dezaprobari verbale curajul de a iesi pe strada imbracata altfel decat ceilalti. Astazi, stilul ei aparte a inceput sa fie copiat de tot mai multi tineri, dornici sa iasa in evidenta prin vestimentatie. Cu ce piese vestimentare nu te-ai imbraca niciodata? Tricouase cu imprimeuri cu floricele din pietricele sclipicioase si alte kitsch-uri de acest gen. Si blugi pseudo-prespalati decorati in acelasi stil. Te vezi vreodata renuntand la stilul de acum in favoarea unuia „glam“? Renunt uneori. Pentru ocazii speciale pot deveni nu atat glam, cat mai degraba eleganta. Ador ideea de little black dress. Si variatiuni, bineinteles. Unde iti place sa mergi, in mod special, cand iesi in oras? Obisnuiesti sa mergi in cluburi sau preferi sa iesi la un film, la teatru? Eu ies rar, dar prefer „Weapon of Choice“. Locuri dragi, de baut un vin cu prietenii, discutat si ras de chestii si situatii. Insa cat pot de des vad si film si teatru (desi recunosc ca sunt dependenta de vazut filme acasa. Cluburi, foarte-rar-aproape-deloc. Mai prindeam cate o cantare de la Khidja Clouds Society, care imi plac mult. Am insa langa facultate restaurantul „Weapon of Choice“, de care ti-am povestit. Care este atitudinea ta in privinta isteriiei colective cu slabitul? Dupa ce pana la 20 de ani am fost foarte slaba, acum, cand am mai capatat ceva forme, sunt relaxata. Am fost mereu sportiva si sunt de parere ca singura metoda sanatoasa de a avea un trup frumos e sportul. Infomearile si claviculele intepatoare si alte idealuri ma enerveaza. Nici macar nu au poezia de heroine-chic a lui Kate Moss. Unii actori trebuie sa slabeasca sau sa se rada in cap pentru unele roluri. A trebuit sa faci un anumit sacrificiu pentru vreun film? Din pacate nu... Mi-as dori din tot sufletul sa ma puna cineva sa ma rad in cap. Fara sa fac un ideal din asta, cred ca lucrul cu corpul prin modificarile sale au farmec si sunt necesare. Doar vorbesti in-tr-un anumit fel despre altcineva, nu? Care rol ti s-a parut cel mai solicitant? Nu am avut niciodata un rol usor, nici in facultate nici altundeva. Isabella (in „Masura pentru masura“, la Craiova, regia Silviu Purcarete) a fost un rol foarte foarte greu, foarte solicitant si bizar. Si de aceea il iubesc enorm. La o varsta foarte frageda ai jucat in cateva filme de impact. Mai pregatesti ceva in viitorul apropiat? Astept sa vina vara si eventuale propuneri de filme. Acum ma ocup de teatru si asta ma bucura enorm, iubesc meseria asta cand e facuta curat si cu tot ce ai, am de dat o licenta si mai vedem. Ce parere ai despre filmul romanesc? Filmul romanesc, sper, merge inspre bine. Crescand cumva pe platouri mi-e tare drag lucrul la film si energia care se naste acolo. Mai curajosi un pic sa fie atat cineastii, cat si publicul, sa nu mai caute doar in realitatea imediata. Oana Popoiag, Fotograf Tudor Cucu. Vestimentatie si accesorii DaDa. Citeste mai multe despre Ana Ularu: Ana Ularu: Cu gandul la regie Vezi Galerie foto1. Vezi Galerie foto 2.Ai vazut-o in „Italiencele“ sau in „Turkey Girl“. Vorbeste limba romana, desi stilul ei vestimentar nu pare de la noi. De data aceasta poarta haine extravagante din ultima colectie DaDa. Cu Ana Ularu ai putea sa stai ore in sir la discutii si nu te-ai plictisi catusi de putin.Este alegerea ta daca vrei sa vorbesti despre „Hartia va fi albastra“, „Cu un pas inainte“, „Spune-mi Ana: triptikul unei morti anuntate“, „Luna verde“ sau despre combinatii inedite de haine, bocanci ori little black dress. Cu ambii parinti scenografi si o viata petrecuta pe platouri de filmare, despre tanara actrita se poate spune ca a facut in doar 23 de ani cat nu au facut altii intr-o viata intreaga. Ana nu face parte din categoria „nu mi-am dorit niciodata sa devin celebru, celebritatea m-a imbratisat pe mine“. Ea si-a dorit sa fie actrita de cand se stie, adica de la sase ani. A fost cumva privilegiata si de ocupatia parintilor, deoarece prin intermediul lor a avut acces la culisele teatrului. Nu avea inca buletin cand a fost distribuita in primele sale filme, coproductii romano-franceze. Avand in vedere varsta frageda de atunci, nu poate relata exact experienta si multe lucruri nici nu le mai tine minte, insa aceste prime interactiuni cu camera de filmat i-au imprimat un ritm anume, vital in meseria pe care o face cu drag. A urmat, in adolescenta, rolul „Lolita“, unul dintre preferatele Anei. De la performantele timpurii pana la Premiul UCIN pentru Debut si Berlin Today Award a mai fost doar un pas. Lasand la o parte inclinatia nativa catre scena, Ana mai are un talent: acela de a combina haine in chip inedit. Usor ciudata pentru unii, apreciata de altii si in orice caz, controversata, imaginatia sa alearga cu usurinta de la o pereche de bocanci la o rochie de seara, cand e cazul. Si-ar dori ca oamenii sa inceapa sa aiba mai mult curaj in a purta haine cu atitudine si mai putin elan in a deveni „teribilisti“. Cand credeam ca am vazut tot ce poate, a intrat in lumea modei. Nu, nu si-a lansat o colectie de haine, desi are un stil pe care multi vor sa-l copieze, ci a devenit imaginea DaDa. Pentru ca asa este Ana, un joben de surprize. Ce parere ai despre modul in care se imbraca tinerii acum? Prea „cuminte“, prea banal? Care crezi ca sunt tendintele? Ce am observat e ca in ultima vreme, mai toti pustii de la un anumit nivel social in sus au adoptat un pseudo-stil „rebe“. Ceea ce era bizar si privit cu scarba sau repros acum cativa ani (experienta personala vorbeste - am avut si eu propria mea perioada in adolescenta in care ma imbracam „ciudat“ si plateam cu palme peste ceafa de la diversi indivizi pe strada sau strigaturi si fluieraturi ale „criticilor de moda“ ad-hoc), acum e „cool“ (detestabil cuvant). Si cum se intampla mereu, au descoperit aproape toti acelasi „altfel“ si arata cat se poate de „la fel“.