Apropos de ocazii: probabil ca Ilie stie deja ca norocul a fost mai degraba al lui in povestea cu Amalia. Tot asa cum norocul evadatului e sa-l prinda un gardian bun la suflet. Tot asa cum norocul pestelui e sa-l ia in undita un pescar care il pune intr-un acvariu frumos, de fite. Tot asa cum norocul unui barbat trecut prin multe experiente e ca ele sa se opreasca, frumos, la un mal linistit. Cam asta cred ca e Amalia.
Liniste nu inseamna insa si indulgenta. Amalia are treaba toata ziua si m-am simtit oleaca lenes pe langa ea. Apelati la ea daca vreti sa aflati continuarea la Cenusareasa, in versiunea reality-show. Printul invata sa administreze regatul, sotia e numita ministru de finante, iar ei nu traiesc fericiti pana la adanci batraneti, ci foarte, foarte ocupati. Fericirea e optionala si oricum vine din indeplinirea programului, nu din evitarea lui. Amalia nu e fericita sa stea si sa se bucure de avere. De-asta nu e genul Bamboo.
Asta nu inseamna ca Amalia ignora averea. Are un ceas Richard Mille (cautati pe net ca sa intelegeti care e chestia cu el) care spune exact ce trebuie despre ea in intalnirile cu magnatii francezi sau businessmenii americani: „Doamna are intentii serioase si poate sa puna si ea niste bani pe masa, pe langa credentiale. Stiu ca in ultimii ani, intre milionari se poarta lucrurile ieftine, ca un fel de sfidare la adresa propriului succes. Ea insa n-are subtilitati de-astea, cum n-am nici eu: ce naiba, daca poti, chiar merita sa te bucuri de lucruri frumoase. Si oricum, succesul i se pare o chestiune continuua: nu poti sa te opresti cand ai ajuns unde vroiai. Pentru ca in secunda aia ai pierdut tot sensul drumului.