Alexandru Tomescu - Stapanul viorilor: O poveste despre supranatural si pastrav afumat | Articole revista | Viva.ro

E un magician al sunetului, obisnuit cu ovatiile din salile elegante, care se refugiaza in munti, departe de tumultul orasului si de civilizatie. Canta la cea mai pretioasa vioara a lumii si a coborat cu ea la metrou, pentru un concert. Pe cat de complicate ii sunt partiturile, pe atat de simple si firesti bucuriile. Turneul Stradivarius a avut, pe langa componenta caritabila, menirea de a-i apropia pe ascultatori de muzica clasica. A avut si efectul invers, a micsorat distanta dintre tine si public? Exista una intre muzicianul de formatie clasica si ascultatorii lui, nu e ca la starurile rock, cu puzderia lor de fani exaltati... Asa credeam si eu, ca exista aceasta diferenta majora a interesului publicului pentru un concert clasic versus un concert rock. Pana la Turneul Stradivarius de anul acesta! In clipa in care biletele de la toate concertele turneului au fost epuizate cu zile sau chiar saptamani inainte, cand la reluarile spectacolului, la fel, s-au terminat in cateva zile biletele – mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva important. Am reusit sa sparg aceasta bariera a interesului pentru un concert clasic; concertul „Paganini – inger sau demon?” a devenit un must-see. Nu-mi venea sa cred cate telefoane primeam pentru a face rost de bilete – de multe ori, de la persoane total necunoscute! A fost o experienta cu totul noua pentru mine. La cateva dintre concerte: Bucuresti sau Tg. Mures – a fost nevoie de sprijinul Jandarmeriei si al Politiei, pentru a controla accesul in sala de concert – din nou, o premiera pentru mine. Cred ca succesul turneului de anul acesta a stabilit noi standarde pentru evenimentele de muzica clasica. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata Sala Radio atat de plina si niciuna dintre salile din tara pe unde am cantat. E de presupus ca si un „apropiat“ al lui Paganini, Grieg ori Brahms, simte nevoia sa mai iasa din sfera clasicului. Ce „placeri vinovate“ iti permiti, din punct de vedere muzical? Led Zeppelin, Sandor Lakatos, Vama Veche, Ada Milea, Oscar Peterson, Drunken Tiger, dar si Mahler cu sonorul la maximum! O precizare importanta, insa: nu le consider „vinovate”, ci placeri pur si simplu! Si, cum stau la bloc, imi permit aceste placeri in special in masina. Ai cantat intr-o statie de metrou din Capitala si ai strans, in jumatate de ceas, aproximativ 300 de lei. Confratele tau, Joshua Bell, facuse un experiment similar la Washington. In 45 de minute a adunat 32 de dolari. Sunt romanii mai darnici sau mai priceputi in ale muzicii decat americanii? Este greu de spus... cred ca sunt mai emotivi, mai sentimentali. Multi dintre cei care au dat bani atunci credeau ca sunt un student sarac ce incearca sa faca rost de un ban. A fost si un tip care le-a declarat celor de la TVR ca ma stie foarte bine, doar cant acolo, la metrou, de luni de zile! Iesirea din sala de concert a fost un pas extrem de important, fiindca am avut ocazia de a testa limitele muzicii, granitele fortei ei de atractie. A fost, in acelasi timp, si o lectie de modestie: acolo, pe peronul statiei de metrou, eram pur si simplu un violonist care canta, fara vreo orchestra alaturi de mine, fara luminile scenei. In astfel de situatii vezi cu adevarat cine esti. „Imi place sa caut, sa explorez, nu doar pe scena, ci si in afara ei. Pentru mine locul ideal de vacanta este undeva cat mai departe de oras, de zgomot, de agitatie (...) de n-ar fi concertele, cu siguranta ca as fi pastor pe undeva, pe vreun platou alpin.“ In 2012 expira „mandatul“ tau de detinator al viorii Stradivarius Elder - Voicu. Vei participa din nou la concurs. De ce e important sa canti pe un instrument foarte valoros? Profanii ar putea crede ca e doar o chestiune de orgoliu, mai ales ca ai castigat o multime de concursuri cu viori mai mult decat modeste... Un Stradivarius iti ofera cu totul alte posibilitati de expresie – practic, limitele mele ca violonist au fost largite foarte mult. Este o bucurie reinnoita zilnic, de fiecare data altfel, de fiecare data inca si mai departe. Nu este usor sa trec pe alte viori, dar este o provocare in plus. In orice caz, pentru mine ca violonist nu eticheta sau numele viorii conteaza, ci felul in care suna, in care raspunde. Stradivari a construit cele mai bune viori din lume, ele fiind pana astazi simboluri ale perfectiunii. Este un privilegiu rar acela de a sti ca tii in maini si - mai mult decat atat, folosesti! - unul din putinele obiecte perfecte create de catre om. Ai ales sa ramai aici. Nu ai preferat Occidentul. Ce crezi ca trebuie facut pentru a elimina prapastia care ne separa de „lumea civilizata“? Atunci cand noi vom incepe sa gandim altfel, sa ne respectam pe noi insine si mediul in care traim, atunci lucrurile vor incepe sa se schimbe treptat. Cred ca implicarea la nivel individual e cel mai stringent deziderat astazi. Nu solutiile salvatoare venite de sus, de la centru, ci responsabilizarea fiecaruia dintre noi. Implicarea in mediul politic nu este o optiune pentru mine, sunt, insa, o multime de alte cai prin care se poate actiona: ONG-urile reusesc sa organizeze lucruri din ce in ce mai vizibile si mai importante. Pentru mine este una dintre caile viabile de actiune. Cei care te-au urmarit in concerte (exemplul cel mai recent este integrala Capriciilor lui Paganini de la Sala Radio) au observat, intre momentele de concentrare maxima si tensiune, ca, din cand in cand, zambesti. Ce te face sa surazi in timpul unui concert? Muzica ma duce printr-o multitudine de stari, de trairi. Bucuria este doar una dintre ele. Apoi, la incheierea concertului, este un sentiment minunat de implinire, de cerc pe care reusesti sa-l inchizi – mai ales in cazul integralei Capriciilor de Paganini. Primele dati mi se parea ca e ceva ce tine de domeniul supranaturalului, apoi am trecut prin alte trairi. Ce altceva te mai bucura, dintre cele care ti se intampla in afara scenei? Foarte multe lucruri: sunt atatea surse de bucurie si de energie pozitiva in jurul nostru, doar sa avem ochii deschisi! De exemplu, la inceputul turneului am trecut prin niste colici renale foarte severe, care m-au pus jos pur si simplu. Zile intregi n-am putut manca aproape nimic, nu puteam nici dormi si faceam injectii cu calmante la fiecare 6-7 ore. Dupa ce am inceput un tratament cu antibiotice am redescoperit cu uimire crescanda bucuriile simple ale vietii: acelea de a te bucura de o masa buna, de a te putea odihni, de a putea lucra! Ma mai bucura o clipa de liniste, o fotografie frumoasa, un zambet sincer, o seara de muzica buna, si lista ar putea continua. „Am reusit sa sparg aceasta bariera a interesului pentru un concert clasic; concertul «Paganini - inger sau demon?» a devenit un must-see. Nu-mi venea sa cred cate telefoane primeam pentru a face rost de bilete - de multe ori, de la persoane total necunoscute! A fost o experienta cu totul noua pentru mine.“ Ai obiceiul de a „disparea“ din Bucuresti, refugiindu-te in locuri din care lipseste semnalul la telefonul mobil, deci e de presupus ca lipsesc si alte componente ale confortului citadin. Ce cauti in astfel de locuri si cu ce stare te intorci? Imi place sa caut, sa explorez, nu doar pe scena, ci si in afara ei. Pentru mine, locul ideal de vacanta este undeva cat mai departe de oras, de zgomot, de agitatie. In Romania inca mai sunt zone incredibil de frumoase, de neatinse. Sunt pe cale de disparitie, bineinteles, fiindca oamenii mai intai taie (la propriu – sute si mii de hectare de paduri) si apoi se gandesc. Intoarcerea din aceste paradisuri naturale este grea, de n-ar fi concertele, cu siguranta ca as fi pastor pe undeva, pe vreun platou alpin (o picanterie din turneul Stradivarius: dupa concert, la Onesti am primit legitimatia de membru de onoare al Asociatiei Crescatorilor de... Capre!!!). Caut liniste – un lux din ce in ce mai greu accesibil astazi. Ma intorc plin de energie si de dorinta de a lucra, de a canta. Si cu pastrav afumat! Pari un personaj extrem de serios, poate solitar, acaparat de studiu si de viata profesionala. Cand ai cantat ultima oara pentru o femeie? Bine spus – par! Cei care ma stiu bine s-au convins ca lucrurile stau altfel. Am cantat de multe ori pentru foarte multe femei – in cadrul concertelor speciale de 8 martie (se amuza). Pentru una singura, greu de spus. Prefer, in orice caz, sa folosesc alte arme ale seductiei, nu vioara... Diana Popescu, Fotograf Cosmin Bumbut