Alessandra Stoicescu - Fata cuminte, dar nu a mosului | Articole revista | Viva.ro

Dar sa ne intoarcem la Sandra. Cred ca are inima. Spun asta cu prudenta, pentru ca ar fi cu adevarat un caz rar. In meseria noastra, daca n-ai urme de ceara pe pantofi, de la cadavrele pe care urci in cariera, atunci tocmai i-ai luat de la curatat. Sandra are sandale, poate nu se vede asa de bine... ma rog. Stiu insa ca n-am intalnit colegi s-o vorbeasca de rau. Sa nu-mi ziceti ca de frica! Dar sa ramanem la inima: poate ati observat ca vedetele se cupleaza cu alte vedete si v-ati intrebat de ce. V-ati intrebat? Ca eu stiu raspunsul. Bine, hai ca va zic. Doua vedete intr-un cuplu nu inseamna de doua ori mai multa atentie din partea media, ci de zece ori! El atrage demografica feminina, ea pe cea masculina, amandoi atrag babele care ofteaza si-i sterg cu batista pe tabloide si reviste ca si cea de fata „maica, ce tineri si frumosi sunt!“ De-aia vedetele se cupleaza intre ele: calculul de cariera bate orice banuiala de amor sincer. E ca o nunta indiana, aranjata de rude, in cazul de fata, fotoreporterii de cancan si doam-na redactora sefa, obligatoriu consultata inainte sa zici da. Sandra n-a fost in situatia asta: barbatii din viata ei (presa cu-noaste circa doi si nici eu mai multi) stau undeva in background. Cam ca sotul Doamnei de Fier, Margaret Thatcher, ra-mas in istorie tocmai pentru ca n-a ramas in istorie. Domnul Dennis bea si acum gin si merge la golf. Iti trebuie forta, ca barbat, sa accepti ca atentia sa se duca la doamna! La shootingul de pe mare am fost cu prietenul ei. A stat undeva, la prova barcii, de multe ori acoperit de vele, insa fara sa-i poti ignora prezenta. E de inteles: pe Sandra iti vine s-o pazesti, chiar daca stii ca n-are unde sa fuga. Asa, preventiv! In alpinism, se intampla cateo-data ca viata omului sa depinda de a altuia, in general de omul care tocmai a batut un cui in peretele de stanca de care iti prinzi franghia. M-am tinut cinci ani de cuiul asta si-am inteles destul de tarziu ca ea il alesese ca sa se poata tine doi insi de el... Pentru asta ar trebui sa-i multumesc cu un text lacrimogen, despre femeia din spatele ecranului. Am incercat, am cautat acolo, pana m-am umplut de praf si de panze de paianjen. In spatele ecranului in niciun caz nu e Sandra. N-are ce sa caute acolo. E in fata.De ce sa stai cu ea pe strada? Pentru ca gunoierii nu mai au curaj sa injure, zapada cade ordonat, fara sa faca nameti, iar pasarelele incep sa cânte dupa ora 10.00 am. Pentru ca vei afla foarte repede ca si femeia e sef, daca nu cumva imediat. Pentru ca ai sa poti explica oricui conceptul de pumn de fier in manusa de catifea. Pentru ca n-ai cunoscut-o pe Margaret Thatcher. Pentru ca vrei sa povestesti musafirilor, asa, aparent relaxat „a, da, aici sta Alessandra Stoicescu“.De ce sa pleci sa te muti in alt oras? Pentru ca vrei sa scapi de sentimentul ca stai prea aproape de o elice de avion cu motorul pornit. Pentru ca nu-ti place ca la sedinta cu parintii sa fie data de exemplu. Pentru ca ai facut calculul si, la cât de ocupata e, te va baga in seama prin 2087. Pentru ca acum alergi sa iesi de la tribunal, nu vrei sa dai ochii cu presa, in general, nu ai nimic de comentat, multumesc, voi face declaratii doar in fata avocatului. Pentru ca iubesti deja o alta prezentatoare, care te-ar omori daca ar afla de voi doi. Fotograf Sebastian Enache. Fotografiile au fost realizate pe velierul Echipei de Yachting Antena 1. Cu sprijinul Volvo si Unicredit Tiriac Bank. Consultant tehnic: Blue Marine Yachts.Am iesit cu Sandra in largul marii doar ca sa descopar ce stie toata lumea de pe uscat. Are paietele pe dinafara, nu in cap. Se zice ca, in zorii televiziunii, pe cand tantarul inca nu era facut ar-masar chiar in fiecare seara si Imparatul Rating nu ajunsese sa puna mana pe toate telecomenzile, o tanara mergea la scoala BBC cu gandul sa invete jurnalism. Era insa atat de draguta, incat oamenii se uitau in ochii ei si nu se mai puteau gandi la raspunsuri. Asa ca au facut-o prezentatoare. Asta e o legenda. In ea exista asa, un sambure de adevar, pe care tabloidele il ignora si cu care colegii s-au obisnuit. Sandra gandeste. O vorba mare, pe care nu poti s-o vinzi in articole despre noul look de toamna sau in marturii emotionale despre matusa pe care a facut-o bine dupa ce a gasit pe Internet o reteta cu buruieni din muntii Gurghiului. Astea se vand, asa ca asta veti sti despre staruri. Ce nu va place sa auziti e adevarul scurt si rece: starul e un profesionist al placutului. Treaba lui e sa-ti placa, iar chestia e o meserie. Sigur, poti sa fii Costel Busuioc si sa ai talent care sa te scoata pana la urma in reflectoare. Sau poti fi Placido Domingo, sa mergi la scoala si sa te lucrezi, cum se spune. Intre aceste doua extreme, dotarea nativa si munca pe branci, se invarte si lumea romaneasca a televiziunii. Unde e Sandra pe scara asta gradata? Ei bine, e unde vrea ea. E copilul anilor ’90, cand lumea intra in jurnalism pentru cu totul alte motive decat azi. Nu pentru ca visa sa treaca pe la casierie cu sacosa, nu pentru ca isi dorea sa fie intrebata de unde are salul, pantoful, nasul si buzele, nu pentru ca nu stia sa cante sau sa danseze si-atunci nu mai ramaneau decat stirile. Nu, Sandra s-a apucat de jurnalism atunci cand asta era o ocupatie onorabila si serioasa. Spun asta cu toata raspunderea si pot sa si semnez: ea vroia sa spuna oamenilor stirile, asa cum albina isi doreste sa produca miere, padurarul sa curete padurea de uscaturi, iar apa sa curga la vale. Treaba asta ii ajunge si aici gasesti si distanta dintre gene-ratia ei si cea care vine sa ne inlocuiasca: acum, ecranul cu mult mai stralucitor atrage un alt gen de insecte decat pe vremea cand era mic, prafuit si pe alocuri riscant. Va zic de ele intr-un episod urmator... Altminteri, prezentatorul de cariera e ca si marinarul: lumea crede ca ai cate o iubita (sau iubit, pentru doamnele Capitan) in fiecare port. In realitate insa, cariera in jurnalism e cam asa: sase luni pe mare, in singuratate, o saptamana de concediu in care te gandesti ce naiba se intampla din toamna asta cu formatul, ce vor sa faca cu mine, sa vorbesc mai rar, sa zambesc mai mult... Nu e ca la cosmonauti, care ies in spatiu doua zile si vorbesc dupa aia doi ani, la o bere cu amicii.