Antonia a învățat de mică cum să se îmbrace. Mama ei, Denise Iacobescu, a fost modelul său

.

Îndrăzneață și seducătoare, artista are un stil vestimentar inconfundabil. Fie că adoptă o ținută feminină sau că alege un look sport, este mereu în pas cu tendințele. Am stat de vorbă cu Antonia despre modă, piesele vestimentare de suflet din garderobă și destinațiile preferate de shopping.

Care este prima amintire legată de modă?


Am fost mereu atentă la ce poartă mama mea, costumele frumoase pe care le avea și grija de a arăta mereu impecabil, de a purta cu mândrie ținute care i se potrivesc. Mama avea niște cizme lungi cu toc din piele de șarpe care mă fascinau mereu, și acum, culmea, a revenit moda cu animal print. Mă bucur!

Ce culoare predomină în garderoba ta?

Îmi place mult să port negru, dar și alb, mi se pare că ținutele în aceste nonculori sunt foarte elegante. Dar am piese în mai toate culorile.


Cum îți alegi ținutele de zi?

În funcție de mood, de ce urmează să fac, de cât de mult timp voi fi plecată de acasă. În general, ținutele mele de zi sunt urban casual cool, mai boyish, dar îmi plac și outfiturile sporty gym. Bineînțeles, port și jeanși, sacouri, depinde de context.

Cine/ce te inspiră?

Nu pot să nu recunosc că urmăresc tendințele, dar nu reprezintă 100% inspirația mea. Aleg piese care îmi plac, urmăresc site-uri de fashion, de shopping, diverse conturi de Instagram, dar și filmele sunt o sursă de inspirație.


Ai vreo piesă vestimentară la care nu poţi renunţa, deşi nu o porţi?

Da, o pereche de cizme lungi cu toc înalt.

Coperta VIVA! mai

Care este destinaţia ta preferată de shopping?

Cumpăr foarte mult online: farfetch.com, mai ales, dar și luisaviaroma.com, plus multe site-uri din State. Îmi mai place să fac cumpărături și din Dubai.

Ce nu ai purta niciodată?

Nu știu, cred că anumite piese în contextul potrivit pot deveni purtabile!


Ce accesorii porți în mod constant?

Nu port ceva anume în mod constant, dar am mai mereu cu mine un rucsac.

Trei piese de rezistenţă din garderoba ta…

Pantofii sport Versace, sandalele Vetements, poșeta Balenciaga.

Ce sfat le dai cititoarelor VIVA!?

Be yourself! Urmează-ți instinctul și nu încerca să copiezi!

FOTO: Facebook