Soprana Angela Gheorghiu a iscat controverse după ce a afirmat, în cadrul unui interviu, că Ciprian Porumbescu, George Enescu și Maria Tănase sunt legende „exagerate”, formate în România.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Soprana Angela Gheorghiu se află în centrul unei controverse după ce a făcut unele afirmații, în cadrul unui interviu, cu privire la personalități ca Ciprian Porumbescu, George Enescu și Maria Tănase. Subliniind că prima dată a aflat de la Sergiu Celibidache „că nu numai istoria de la şcoală, istoria României, politică sau socială, dar şi istoria culturală este alcătuită în România din false legende', ea şi-a explicat viziunea asupra a ceea ce consideră şi este considerat pe plan mondial a fi valoros, conform News.ro.
Angela Gheorghiu, amintiri triste din perioada comunistă
În luna septembrie, a fost lansată în limba română cartea „O viaţă pentru artă', un dialog al Angelei Gheorghiu cu Jon Tolansky. Aici, ea vorbeşte despre parcursul unui om care şi-a propus de mic să facă tot ceea ce a făcut după aceea.
Printre altele, un capitol extins este „România comunistă şi calea muzicii'. Într-un interviu publicat de contributors.ro, ea dezvoltă câteva idei.
A cântat operă o singură dată în România, când şi-a dat examenul de diplomă în 1990, la Cluj-Napoca, pentru că la Bucureşti, şi-a amintit ea, profesorul Ionescu Arbore a obligat-o să cânte „La Bohème' în limba română, când avea deja contract cu Covent Garden pentru aceeaşi operă. „M-au obligat să învăţ ‘La Bohème în limba română, pentru că aşa voiau comuniştii să cântăm în limba română. I-am spus: eu vreau să cânt în original, nu-mi trebuie în limba română, n-o să cânt în viaţa mea decât în limba originală'.
Soprana o critică şi pe Arta Florescu, „această cântăreaţă care era profesoară de canto (la Conservatorul din Bucureşti – n.red.) distrugea pe aproximativ toată lumea' şi a avut o carieră „modestă, jenantă'. Arta Florescu a fost şi profesoara mezzosopranei Viorica Cortez, care a primit în iulie însemnele de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Republicii Franceze.
Despre perioada comunistă, Angela Gheorghiu susţine: „A fost o luptă continuă în Conservatorul care se numea şi… pardon, asta trebuie să spun, se numea Ciprian Porumbescu. Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris puţine lucruri… Aici este o problemă în România. O problemă cu George Enescu, cu Ciprian Porumbescu… Nimeni nu vrea să afle cine au fost oamenii aceştia. Ciprian Porumbescu a fost un compozitor ce se afla la începutul carierei, a compus o operetă românească. Muzica sa nu este de mare valoare, comparativ cu mulţi alţi compozitori români. Bietul de el nici n-a avut timp pentru că a murit tânăr din cauza tuberculozei. După aceea am început să auzim despre George Enescu'.
Citește și: INTERVIU EXCLUSIV Angela Gheorghiu: Fără România nu pot să trăiesc'
Citește și: Andrea Bocelli şi Angela Gheorghiu, în topul celor mai buni cântareţi de operă ai tuturor timpurilor!
Citește și: Însărcinată în opt luni, Dodo este internată cu COVID-19:„Am zis să sunăm la Salvare’
Citește și: Gina Chirilă a trăit momente de panică, în China:„Mi s-au pus droguri în băutură’
„În România s-au creat false legende”
La sfârşitul Conservatorului, Angela Gheorghiu a aflat, prima oară de la dirijorul Sergiu Celibidache, „că nu numai istoria de la şcoală, istoria României, politică sau socială, dar şi istoria culturală este alcătuită în România din false legende'.
„Eu, în 30 de ani, nu am descoperit nicio sală importanta în care George Enescu să fi cântat. Unde a cântat? Vă imaginaţi în perioada în care George Enescu a cântat la vioară ce artişti mari erau atunci pe planetă? Vă puteţi imagina? În România s-au creat false legende. De exemplu, nu se vorbeşte de Dinu Lipatti, de Clara Haskil, adică artişti care contează pe plan mondial, care contează cu adevărat. Mai departe, Sergiu Celibidache, Radu Lupu care încă mai trăieşte şi a făcut o remarcabilă carieră internaţională, Haricleea Darclée, la începuturi, pentru că a prins o perioadă în care încă mai trăiau marii compozitori, Virginia Zeani sau Ileana Cotrubaş', a mai spus ea, conform sursei citate.
Soprana consideră că „unul dintre cei mai mari artişti români, care au făcut o adevărată carieră, este Radu Lupu. Şi Clara Haskil. Dinu Lipatti a trăit mai puţin, n-a avut posibilitatea unei cariere mari. Ideea este că sunt alte nume despre care România nu ştie – vorbesc de criticii din România, care serveau partidul, cei care au studiat muzicologia, cei care s-au ocupat de muzică. Ei nu au avut până astăzi curiozitatea şi dorinţa să vadă cine este într-adevăr un adevărat mare compozitor. Pentru că sunt compozitori din România care au lucrări mai importante decât George Enescu'.
Soprana a dat trei exemple: Nicolae Bretan, „care a scris opere absolut superbe', Pascal Bentoiu, „care a trăit în România şi ţin minte că operele lui chiar se cântau la Operă – a scris un «Hamlet» foarte bun', şi Paul Constantinescu:
„Lucrările lor trebuie studiate şi arătate şi explicate în primul rând profesioniştilor pentru a explica mai departe publicului adevăraţii şi adevărata faţă si a istoriei muzicii'.
Angela Gheorghiu a continuat: „Nu vreau să vă supăraţi pe mine că distrug legende, dar trebuie să îi aducem în lumină pe adevăraţii mari artişti. Există mari şi mici artisti români şi în afara României şi există mari şi mici artisti şi în România. Aceste adevăruri trebuie studiate şi expus doar adevărul dovedit. Nu poţi să spui că Maria Tănase a fost şi a cântat la New York. Artiştii de muzică populară nu cântă în săli mari. Cântă doar la comunităţile de români. Şi cântă în restaurante. Sau în mici săli pe care reuşesc ei să le închirieze. Trebuie spuse lucrurile pe nume. Lucrurile astea înainte nu se puteau studia foarte bine, dar astăzi avem posibilitatea de a vedea, de a studia exact cine e cu adevărat. Un click distanţă'.
Legendele care s-au format în România sunt „exagerate': „S-au construit false legende comandate. Sunt nume şi istorii construite. Nu poţi să spui că Maria Tănase cânta la New York, dacă ea a cântat printre mese. Este adevărat. A cântat, într-o expoziţie probabil internaţională din moment ce i-a invitat şi pe români acolo. Oamenii stăteau la mese şi ea a cântat printre acei oameni. Dar trebuie înţeleasă nuanţa pe care eu vreau să o arăt. Toate lucrările de început ale lui Enescu sunt de fapt muzică populară românească orchestrată. Vladimir Cosma a facut la fel pentru muzica filmelor, în Franţa. Mă înţelegeţi ce vreau să zic? Lucrările cu adevărat ale lui Enescu sunt doar acelea care sunt foarte moderne şi foarte speciale în stilul muzicii franţuzesti al epocii sale. Foarte, foarte interesante, e adevărat. La început şi eu credeam în aceste legende. Dar apoi am trăit în lumea adevărată, aceea în care este socotit omul de valoare, omul care poate demonstra de-a lungul anilor cu exactitate la ce nivel este. Şi cine este. În toată lumea există treaba asta. Minus România. În România, am învăţat o falsă istorie muzicii, fabricată şi comandată. Din păcate'.
Criticată pe rețelele de socializare
Angela Gheorghiu a mai afirmat că îşi doreşte să cânte operă românească pe marile scene ale lumii şi şi-a exprimat speranţa ca noile generaţii de compozitori „să scrie armonios şi frumos pentru voci, nu numai muzică de pus în sertar sau pentru muzicologi, să creadă că au scris ceva'.
În acelaşi interviu, ea a mai afirmat: „Nu am trăit nicio secundă în viaţa mea fără a mă gândi că fac parte dintr-o mică familie, cea a artiştilor, a artelor, a muzicii, universal vorbind. Niciodată nu m-am gândit că voi face o carieră doar naţională, am luat în calcul doar cea mai mare carieră posibilă'.
Soprana consideră și că este o datorie faţă de compozitor ca opera să fie prezentată într-un anumit fel: „Montările moderniste nu există pentru mine. Le refuz din start. Nu există aşa ceva. Sunt singura artistă de operă din lume care refuză să distrugă opera. Plec pur şi simplu. Nu accept'.
În timp ce unii o consideră un artist desăvârșit cu drept de opinie și îi apreciază sinceritatea, după aceste afirmații, pe reţelele de socializare zeci de persoane au criticat-o pe soprană, considerând că este lipsită de modestie și de patriotism, deoarece duce un „atac la adresa culturii româneşti' şi pentru că „minimalizează anvergura extraordinară a geniului enescian polivalent',mai notează News.ro.