Andreea Tonciu și Raluca de la Bambi au împărțit același bărbat, iar acum se duelează în culise la "Bravo, ai stil! Celebrities!"

.

Mult așteptatul sezon al „Bravo, ai stil!” care a adus în competiție celebrități a debutat în forță, concurentele ieșind la atac din prima clipă. Fanilor nu le-a scăpat nici confruntarea din culise dintre Andreea Tonciu și Raluca Tănase, care cândva au împărțit același iubit.

Show-ul a fost deschis de Calina, fiica Catincăi Roman, care a fost o surpriză plăcută pentru jurați. Însă lanțul de iubire s-a rupt încă din primele minute, imediat după intervenția Mariei Ilioiu.


Vedeta a reușit să intre în conflict cu cel puțin trei concurente pe parcursul emisiunii.

Chiar dacă nu toate concurentele au scos gheruțele chiar de la început, tensiunea din platou s-a mutat și în culise, unde câteva dintre ele s-au dezlănțuit.

Cu siguranță, Andreea Tonciu, cunoscută pentru temperamentul ei exploziv – deși susține că maternitatea a mai domolit-o – va fi sarea și piperul emisiunii în acest sezon.

Andreea se transformă încet, dar sigur în oaia neagră a show-ului, conform cancan.ro ea fiind ironizată de întreaga echipă – o formulă de succes, pentru că disputele și situațiile explozive aduc întotdeauna rating.


Andreea și Raluca nu se suportă

Mai mult, antipatia dintre Raluca Tănase, de la Bambi, și Andreea Tonciu este vizibilă cu ochiul liber, cu atât mai mult cu cât cele două au fost cândva iubitele fotbalistului Nicolae Mitea.

Mai mult, conform surselor, Andreea se poartă execrabil în culise, fosta asistentă TV, înjurând ca la ușa cortului, lucru ce nu este deloc pe placul Ralucăi, o fire total opusă.

„Cele două nu se suportă și încearcă să stea cât mai departe una de cealaltă. Cea mai afectată este Raluca, o fire sensibilă, care, inițial, când a auzit că vine și Tonciu la «Bravo, ai stil», nici nu a mai vrut să participe’, au declarat surse din cadrul postului TV, citate de canca.ro.


Cât despre ce va urma, ne putem închipui doar că show-ul va fi total, cel puțin după ce declară cei care au participat la filmări…

„Tonciu a primit la început note proaste, în primele ediții, așa că, ulterior, și-a chemat un taraf foarte mare (..).

Iar pe scena «Bravo, ai stil» a fost o adevărat șatră, cu lăutari… Culmea, pentru că Tonciu chiar s-a simțit în elementul ei. Show-ul le-a plăcut și juraților, care i-au remediat catalogul‘, mai spun sursele.