Andreea şi Cabral Ibacka – Dragostea durează mai mult de 3 ani

 

Recunosc, sunt puțin stre­sată. Să vă explic: mâine re­vista VIVA! pleacă în tipar, iar astăzi se face shootingul de copertă cu Andreea și Cabral Ibacka. La fel și in­terviul pe care urmează să îl citiți și de care sunt direct responsabilă. De ce azi? Pentru că cei doi au fost în vacanță și abia aseară s-au întors în București. Ar fi tre­buit să am interviul gata, dar se pare că nu m-am obișnuit cu ritmul de funcționare al vedetelor. Așa că iată-mă la opt dimineața, în drum spre complexul rezidențial Am­ber Gardens din Otopeni, unde are loc shootingul. Am zis că sunt -20 de grade afară? Acum am zis. Ajung la locație și o găsesc pe Andreea pe jumătate ma­chiată. La scurt timp, apare și Cabral cu ceva de mân­care pentru micul dejun. „Mi-ai luat iaurt? Ai uitat, nu-i așa?, începe rutina de tachinări dintre cei doi. „Cel mai simpatic cuplu din showbiz, așa le zice toată lumea. Adevărul e că sunt simpatici: el editează un video de la munte pentru blogul lui, ea își mai face un selfie pentru blogul ei, și din când în când își trimit „com­plimente. Dar când e de pozat împreună, gata, se pun pe treabă… mă rog, pe năz­bâtii. Cinci ore mai târziu, iată-ne rămași toți trei la masă să „facem vorbele. Mai mult ei, că mie mi s-au încleștat fălcile de atâta râs.

 

La un moment dat, tu, Ca­bral, îți invitai cititorii de pe blog să își măsoare relațiile în lucruri făcute împreună. Vă propun să încercăm exercițiul acesta. Ce înseamnă pentru voi opt ani de relație?

Cabral: În primul rând ar fi vreo 150 de mii de kilo­metri împreună cu mașina. Dacă pui că la noi o vacanță înseamnă între 12 și 15 mii de kilometri, plus vreo 5 mii cât mai ieșim pe aici, prin zonă… Am făcut și vacanțe de 18 mii de kilometri. Vara asta am mers în Serbia, Croația, Muntenegru, am luat feribotul până la Bari, apoi am urcat Italia până sus de tot, Slovenia, Croația și iar Serbia. Când am fost în State la fel, am luat o mașină din L.A. și am mers de ne­buni, deșertul Nevada Las Vegas, Marele Canion, San Francisco și ne-am întors iar în L.A. Ne și organizăm pentru că fata conduce și ea foarte bine și atunci… (către Andreea, care ni se alătură în discuție) Făceam calcule­le: ce înseamnă în cifre opt ani de chin. Și am zis că sunt cam 150 de mii de kilometri cu mașina.

Andreea: 150 de mii de ki­lometri mi se pare puțin, în opt ani. Cred că mai degra­bă vreo 200 de mii.

C: Mai sunt după aia 300 de weekend-uri împreună.

A: 20 de kilograme pe plus.

C: Vezi că ești… (către mine) 844 de certuri…

 

Și împăcări?

C: 842 de împăcări. Două lipsă.

A: 50 de fire albe. SMS-uri?

C: Ia să vedem: sunt 2.990 de zile ori cinci SMS-uri pe zi…

A: Am stat 3.000 de zile îm­preună?!

C: Da, mi-ai mâncat 2.990 de zile din viață! Aia e. SMS-uri vin cam 14.500.

A: Ori 0,7 cenți. (râd amân­doi) Lasă că dacă nu te cu­plai cu mine cheltuiai și mai mulți bani pe sms-uri, că dădeai același SMS de dor la toată lista.

De ce preferați vacanțele cu mașina? Vă e frică să zburați cu avionul?

C: Mie mi-e foarte frică cu avionul.

 

Cum așa: sari cu parașuta, dar ți-e frică cu avionul?

C: Păi dacă ai parașuta în avion, nu-ți mai e frică. De-a lungul scurtei mele vieți, am ajuns la concluzia că cel mai important e con­fortul psihic. Mai bine con­duci trei zile și ajungi liniștit la destinație și îți faci treaba. Avem un Renault Trafic și în ultima vacanță am fost eu cu prințesa vieții mele, cu fii-mea și cu câinele. Am stat și la hotel, și la cort. Până la ora opt seara nu ne puneam problema unde dormim.

A: A, dar povestește-i de Furia Roșie.

C: Da, înainte să ne luăm o mașină ca lumea, am avut un T4 din 1995, 65 de cai putere, fără aer condiționat. Ne-am dus până la Köln cu el. Și ce crezi? La jumătatea drumului ne-a ars garnitura de chiuloasă. Noroc că eu sunt din ăla cu stația: colegu-colegu! Așa că m-am așezat în fund pe treapta mașinii, am întins antena și am înce­put: „Colegu, alo, m-aude cineva? Înțelege cineva ce spun? „Ia zi, șefu, ce-ai pățit, de ce ai nevoie? „De apă, tati, că fierbe sărăcia! „Unde ești? „Pe un deal. Și a venit omul cu

camio­nul, s-a uitat la mine, s-a ui­tat la mașină: „Ce cauți tu, Cabrale, cu coaja asta? Hai las-o aici, dă-i foc și te iau eu cu camionul. Mi-a dat omul trei bidoane cu apă și până la Köln ne-am oprit și am pus apă. Când am ajuns la service în oraș și le-am zis anul de fabricație, m-au trimis la automobil club isto­ric. Așa că ne-am dus la un turc, s-a uitat ăla la mașină: „îhâm, yes, we do it. „Câți marafeți? „1.300 euro. „Păi face mașina 2.000 cu totul, ești nebun? Ne-am dus frumos la Hornbach, am luat furtunuri din alea de grădină, niște robineți și am făcut o instalație de aeri­sire (cred că mai am și acum poza cu ea pe blog, pe un­deva) și am plecat spre casă. Cât am făcut, iubirea mea? Am avut vreo 60 de opriri. Practic ne opream în fiecareparcare să punem apă. Dacă ne vedeai!… Eram și cu un prieten cu copil mic după noi… Clasic românesc!

 

„Mai sunt și MOMENTE în care neînchidem unul pe celălalt și cel care e închis moare de NERVI. După atâția ani, încă ne mai surprindem. (Cabral, despre micile lor TACHINĂRI)

 

Să revenim acasă. Dacă tot e tema shootingului „acasă, în intimitate, po-vestiți-mi mai bine cum vă petreceți timpul acasă, la voi în Berceni.

C: Da. Păi când ne-am cu­noscut, ea m-a întrebat: „stai central? Central. N-am spe­cificat central Berceni. Ori­cum, am scos-o din Dristor și am dus-o la ceva frumos.

 

Cât timp petreceți acasă împreună?

C: Eu am biroul meu, ea îl are pe al ei și din când în când ne vizităm.

A: Da, din când în când și cu programare.

 

Altfel nu puteți să vă concentrați la muncă sau…

C: Da, pentru că această prăjiturică, această trufă, acest chec uman… (arătând spre el însuși)…

A: Îți dai seama: pe mine mă ia cu prăbușire de calciu când îl văd, nu mai pot să mă concentrez și atunci prefer să îl văd doar seara la culcare. Ce-i drept, înainte petreceam mult mai puțin timp împre­ună acasă pentru că eram mereu plecați la filmări, la studio. Acum petrecem mai mult timp acasă, dar nu pot spune că tot timpul acela ni-l petrecem relaxându-ne. Mai nou, am redescoperit pasiu­nea de a termina toate seri­alele online.

C: Eu urmăresc „How to get away with murder… în spe-ranța că o să mă învețe și pe mine ceva, dar nu, e enter­tainment pur.

A: Și eu urmăresc, doar că

nu îți spun. Mă prefac că dorm, ca să nu zic că am migrenă și după aia mă uit și eu la serial, dar cu plapu­ma în cap, că eu așa dorm, ca un cocon. Și tocmai am terminat prima serie din „Between și o așteptăm cu interes pe următoarea.

C: Ăsta e un film cu adolescenți. Bine, e cu adolescenți pentru că la un moment dat situația face că rămân nu­mai adolescenți și copii…

A: După cum vezi, numai comedii romantice!

C: Da, și mie îmi place foar­te mult să mă uit la Bradley Cooper în timp ce soția mea moțăie cu ochii la dânsul.

A: Eu nu o să moțăi nici­odată cu ochii la Bradley Cooper!

C: Femeia e bolnavă psi­hic, pentru că dacă stai să te gândești, s-a măritat cu unul ca mine, dar când se uită la televizor se uită la Bradley Cooper și la cum îi zice…

A: Ryan Gosling? Nu, Ryan Gosling în ultima vreme s-a cam ofilit: s-a și însurat, a făcut copii cu Eva Men­des. Și oricum, am făcut o comparație între el și dom­nul Brad Pitt și mi-am dat seama că la venerabila lui vârstă, Brad Pitt chiar e bine de tot.

C: Ne putem opri cu saliva­tul? Gata? Putem să trecem peste?

 

În rest, ce mai faceți?

C: Ne jucăm cu câinele nos­tru, Tiara.

A: Câinele meu, de fapt. Da, a fost o surpriză din partea lui. Vorbeam de mai multă vreme de un cățel, dar m-am gândit că o să îl alegem îm­preună, că așa se fac chestiile în cuplu. Dar mi-a făcut o surpriză și este, poate, prin­tre cele mai frumoase surpri­ze ever. Ce mai facem îm­preună? Multe shootinguri, în care eu sunt modelul și el fotograful creativ. Acolo ne scoatem unul altuia peri albi.

 

Produceți material pentru bloguri, așadar. Apropo de bloguri, cum merg?

C: Neașteptat de bine, cresc constant amândouă. Bine, vorbim de două pu­blicuri

diferite complet, de interacțiuni diferite, feluri de a pune problema diferite, subiecte diferite.

A: Ar fi și culmea să te văd pe tine prin casă, testând masca de castraveți, pentru blog. Trendul e unul ascen­dent și cred că abordarea pe care o avem noi și care în ca­zul nostru funcționează bine e aceea că filtrăm totul prin experiența proprie.

 

„Noi avem niște REGULI aparte, dar nu lerecomandăm altora. Inclusiv (…) complimentele voalate, cu mici IRONII, pentru noi întrețin PASIUNEA. (Andreea)

 

Cât munciți pentru blo­guri?

A: Ore, multe ore. Pare sim­plu și e frustrant când auzi lumea spunând că lucrurile se fac foarte ușor în online. E ușor să spui asta dacă n-ai încercat niciodată să ții un blog. E cel puțin un part time job, every day.

C: Bine, nu e ca și cum ai da cu târnăcopul într-un turn de beton. Dar când ai niște articole ceva mai consisten­te… E o cadență. Nu te cear­tă nimeni, nu te trage ni­meni de mânecă, dar îți stă pe cap. Dacă s-a făcut seară și nu ai pus nimic pe blog, îți stă pe cap.

 

Practic, acum sunteți mai mult decât orice bloggeri?

A. Eu sunt economistă.

C: Și eu sunt profesor de sport. Și am în continuare emisiunea „Ce spun româ­nii? de pe ProTV.

 

Apropo de emisiune: Poți trage niște concluzii des­pre profilul românului din întrebările pe care le pui acolo?

C: Poți, da. Suntem fix așa cum știm că suntem, doar că atunci când intrăm în amă­nunte te surprind anumite

răspunsuri. Nu e de rău, nu e de bine.

A: Bine, primul gând când primești o întrebare nu e același cu obișnuința omului și de aici răspunsurile sunt surprinzătoare și amuzante de multe ori. Cel puțin așa le găsesc eu, ca telespectator.

C: Da, Andreea e un tele­spectator foarte critic.

 

Sunteți foarte savuroși îm­preună. Nu vă bate gân­dul să faceți un reality show?

C: E foarte intruziv genul acesta de format și e foarte ușor să te perceapă lumea greșit. Plus că noi muncim și facem lucrurile pe care le facem ca să trăim ca niște oameni normali. Nu mă duc la toaletă și îmi iese din WC un domn cu o came­ră în față. Sincer vorbind, nici nu avem o viață care să

susțină un reality show. Sun­tem niște oameni normali din Berceni. Ca să umpli un reality show trebuie să faci lucruri în fiecare zi, toa­te activitățile sunt într-un script, efectiv ca producție reality-ul e unul foarte greu, dacă vrei ceva de calitate, desigur.

 

N-ați obosit să vă ciondăniți într-una?

C: Să știi că mai sunt și mo­mente când ne închidem unul pe celălalt și cel care e închis moare de nervi. După atâția ani, încă ne mai surprindem. Uneori, unul i-o ridică celuilalt la fileu și așteptăm… Evident că o ia în freză rău.

A: Adică anticipezi și pasul următor.

 

Deci voi jucați tenis, șah sau…

C: Ping-pong. E mai rapid.

 

Ce faceți când dați de greu în viața de cuplu?

C: Stăm de vorbă. Și ne-am învățat ca, ori­ce ar fi, să ne certăm până o scoatem la capăt. A: Și uneori chiar durează. Noi avem niște reguli apar­te, dar nu le recomandăm altora. Inclusiv ping pong-ul ăsta și complimentele voala­te, cu mici ironii, pentru noi întrețin pasiunea, dar cred că pentru alții sunt „Doam­ne ferește!.

 

Cine vă trece pragul ca­sei?

C: N-avem prieteni din aceș-tia cu „poftiți în vizită sâm-bătă seara. Programul nos­tru e așa haotic, încât…

A: La noi funcționează ge­nul de invitații: „am ter­minat filmarea acum. Ce faci? Vii pe la noi! Și avem prieteni pe care mie îmi place să îi tachinez, pentru că sunt genul care vin și nu

mai pleacă. Petrecând atât de mult timp la noi în casă au expresii de genul: „aici la noi, pe canapea; televizo­rul nostru; hai că mergem cu mașina noastră. Inițial mi se ridica părul în cap de nervi când îi auzeam, mai ales că erau prietenii lui…

C: Să îți explic: fiind gașcă de băieți, tot timpul băieții erau la mine. Când a intrat Andreea în familie tot așa, eram cu toții acolo…

A: Până și în serile roman­tice eram noi doi și încă un prieten cel puțin, care ne mânca totul din frigider.

C: Ea la început, fiind neobișnuită cu situația, fă-cea: „măi, dar ăștia nu mai pleacă? I-am băgat la întreținere. Și erau faze din alea când îi ziceam An­dreei: „mergem să mâncăm ceva? Și se ridica câte unul: „haide, cu ce mașină mer­gem, cu a voastră?.

A: Între timp am învățat cum stă treaba și invit și eu lume. Avem câteva cupluri care răspund așa spontan la telefon, și mai sunt și nașii noștri Răzvan și Irina Fodor care sunt foarte apropiați de noi (și spiritual, și fizic – adică stau tot în Berceni) și rudele. De sărbătorile astea cred că am bătut recordul: am făcut cinci vizite în ziua de Crăciun, am luat toate neamurile la rând.

C: Și ce crezi tu? Toți ne-au pus la masă.

A: Da, bineînțeles! Iar Ca­bral nu refuză nimic, să nu se simtă oamenii prost. Mai ales că te uiți la el și vezi cum se topește pe picioare.

 

Fiind de ceva timp împre­ună, toată lumea vă în­treabă când vor apărea copiii. Așadar, faceți co­pii?

C: Probabil, după cum vezi nu ne grăbim. Ce să fac dacă am luat-o de tânără…

A: Ne-am dorit foarte mult să călătorim și ne-am făcut din asta un scop. Ne-am dat seama că vrem să mai copi­lărim, să mai vedem lumea înainte să petrecem mai mult timp acasă.

 

Andreea, ce fel de mamă crezi că o să fii?

A: Exigentă. Am văzut deja greșelile la cunoștințe, prie­teni și știi cum e: zici că tu nu o să faci niciodată așa. Mă văd o mamă severă.

 

Dar de ce? Ce fel de copil vrei să obții astfel?

A: Dresat, care să facă pas de defilare (râde).

C: Nu, că e teroristă, să știi.

A: Da. Păi dacă n-aș fi avut scopul ăsta în viață, cu dre­sajul vreau să zic, nu mi-aș fi luat așa un armăsar feroce.

 

ALINA BĂISAN

Foto OLTIN DOGARU

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Coafură: CAMELIA NEGREA

Machiaj: ANDRA MANEA

Vestimentație Andreea: Monette (magazinul Pure Lingerie), Agent Provocateur, Gerard Darel, Pas du Tout, Oysho, Atelier

LaChatterie, accesorii Malvensky

Vestimentație Cabral:

garderoba personală

Fotografiile au fost realizate

la Amber Gardens.

Mulțumim pentru sprijin!