Andreea Ibacka şi-a sărbătorit ziua de naştere pe platourile de filmare ale serialului „O grămadă de caramele' în care va putea fi văzută începând din această toamnă.
Frumoasa actriţa a avut parte de o adevărată surpriză din partea colegilor, iar emoţiilor au fost extrem de mari pentru ea.
Dacă în copilărie, Andreea nu putea să-şi sărbătorească ziua la şcoală în compania colegilor din cauza vacanţei de vară, de data aceasta ea şi-a sărbătorit ziua pe platourile de filmare alături de colegii săi din distribuţia serialului.
La mulți ani, Andreea!’, i-au strigat în cor Ioana Ginghină, Andreas Petrescu, Rapha, Virginia Rogin, dar și membrii echipei de producție.
Vezi si:
O masa pe zi – cea mai drastica dieta de la Hollywood
Gestul acestora a emoționat-o pe Andreea până la lacrimi. Mi-a plăcut mult surpriza, am plâns! M-am trezit la ora cinci, pentru că am avut filmare de dimineață, iar surpriza a venit de la prima oră, când nici nu mă așteptam’, a mărturisit Andreea.
În copilărie, întotdeauna m-am plâns că sunt născută vara și că nu pot să duc bomboane la școală. Astăzi, am sărbătorit alături de toată echipa de la <>. Colegii mi-au cântat <>, exact așa cum nu mi se întâmpla în copilărie. Am fost foarte fericită!’, a mai spus ea.