Andreea Ibacka va putea fi urmărită, în această toamnă, la Happy Channel. Vedeta a fost cooptată în distribuția noului serial O grămadă de caramele', iar rolul pe care îl va interpreta va fi unul negativ.
Pentru Andreea, proiectul este unul de suflet, având în vedere că îi oferă posibilitatea să lucreze împreună cu actori, alături de care a jucat și în trecut.
Am așteptat repetițiile cu emoția cu care așteptam pe vremuri prima zi de școală. Și chiar dacă sună PR-ish, nu mă pot abține să-ți spun că m-am bucurat ca un copil de revederea echipei. De fapt, când am ajuns pe platou m-au năpădit amintirile. Parcă mă întorsesem în timp cu 10 ani. Este minunat să lucrez alături de mulți dintre colegii cu care am debutat, de la care am avut atâtea de învățat'., mărturisește Andreea Ibacka.
Citește și:
Sofia Vergara a pozat complet goală la 45 de ani. Actrița arată incredibil!
Produs de Ruxandra Ion, cu un scenariu semnat de Simona Macovei, în regia lui Radu Grigore, O grămadă de caramele' va debuta cu mini-seria Blestemul', la Happy Channel, care aduce în fața publicului și personajul Andreei.
Actriţa o interpretează pe Paula, o tânără de 28 de ani, directoarea unei celebre reprezentanțe auto din România. Este o femeie frumoasă, energică, bogată, cu simțul umorului. A început să lucreze, încă din timpul facultății, ca sales manager și mereu a promovat. Filosofia de viață a Paulei este Fii fericită, azi, că mâine nu se știe ce îți rezervă viața!'. Se îndrăgostește de Emil Șerban, interpretat de Andreas Petrescu.
Joc un personaj negativ, iar provocarea este de a face din Paula o răutăcioasă simpatică, pe care s-o îndrăgești din fața ecranului, cu toate că nu ești de acord cu acțiunile ei. Cu atât mai mult cu cât este un contre-emploi. <
Cristina Ciobănașu (Criss), Vlad Gherman, Ioana Ginghină, Andreas Petrescu, Virginia Rogin, Doinița Oancea, Augustin Viziru, Silviu Mircescu, Bubu Cernea, Tatiana Șelaru, Rapha, Ada Dumitru și Elena Șeulean sunt doar câțiva dintre actorii pe care telespectatorii îi pot urmări, în curând, la Happy Channel, în O grămadă de caramele'.