Andreea Esca – Toată lumea din familia noastră

Sunt în mansarda unei clădiri superbe, în care tronează un birou lung și niște MAC-uri. Răsfoiesc un Vanity Fair și îmi spun în buclă același lucru: ce să o întreb pe Andreea Esca în primul meu interviu cu ea, ca să nu par cel mai prost jurnalist de pe planetă? Ce întrebi un om care fix cu asta se ocupă de o viață: pune întrebări altor oameni. Dar jurnalul de seară de la PRO s-a terminat de vreo zece minute, așa că iat-o că apare, cu zâmbetul larg pe față, desface o portocală, îmi întinde jumătate chiar dacă o refuz politicos, se așază în fața mea și așteaptă nerăbdătoa­re prima întrebare. Așa că îi spun în față care e dilema mea.

„A, asta e cel mai greu. Am făcut săp­tămâna trecută interviu cu Charles Aznavour și exact la asta m-am gândit și eu: al câtelea interviu o fi pentru omul ăsta care are 92 de ani, care este mega ce­lebru de pe la 36 de ani și celebru dinainte să facă 36 de ani, pentru că joacă de pe la trei ani! Ce Dumnezeu să îl mai întrebi? Dar ceva nou tot am reușit să fac: primul lui selfie! Mai întâi l-am întrebat dacă e pe Facebook, moment în care el s-a uitat la cei din staff și i-a întrebat: «sunt pe Fa­cebook?» Se uită la mine: «da, cică sunt pe Facebook». După care l-am întrebat: «bine bine, dar selfie v-ați făcut?» «Ce să-mi fac?» «Selfie». «Adică cum?» Și am luat telefonul, l-am pus, i-am arătat, uite acum facem așa și apăsăm aici etc. Până la urmă tot găsești ceva nou!

Am urmărit cu mare interes câteva înregistrări cu emisiunile tale de la Europa FM și am dat peste cea în care, de ziua ta, Alexandre Eram ți-a luat locul la pupitru și tu ai de­venit intervievatul. Cum a fost să îți ia soțul tău interviu?

A fost ciudat. Asta mi se întâmplă și mie: dacă e cineva pe care îl cunosc foarte bine, mi-e mai greu să fac interviu cu el. Mie întrebările îmi vin natural, dintr-o curiozitate firească. În momentul în care știu atâtea despre omul respectiv, nu pot să mă fac că nu știu și să întreb ceva, știind dinainte ce o să răspundă. Și așa a fost și cu el: mă gândeam ce întrebări o să îmi pună astfel încât să nu fie ceva ce el deja știe. A fost amuzant până la urmă. El a venit cu ideea să facem emisiunea fix de ziua mea și a vorbit cu cei de la Europa FM, fără ca eu să știu.

Pe prima COPERTĂ a revistei VIVA! protagoniști au fost Andreea și soțul ei, Alexandre Eram. „Tot pentru VIVA! am mai făcut o copertă de CRĂCIUN cu COPIII mici, avea Aris câteva luni, îmi cădea din brațe. (…) Da, avem POVEȘTI frumoase cu VIVA! (Andreea)

Că tot am adus vorba de emisiunea de la radio, am observat că îți în­trebi toți invitații de propria copilă­rie. Cât de importantă e aceasta în conturarea personalității cuiva?

Cred că e esențială copilăria. Am cunos­cut de-a lungul anilor foarte mulți oameni și am observat că toate ți se trag de-acolo. Că e de bine, că e de rău, de acolo vin toate. Indiferent cum ar fi, toată lumea își amintește cu drag de perioada copi­lăriei. Îți dau un exemplu: absolut toată lumea zice că cea mai bună mâncare e aia pe care o făcea mama acasă. Gustul acela îți rămâne întipărit toată viața. Eu și în ziua de azi când miroase a supă de tăiței îmi aduc aminte de bunicii mei de la Brașov. Bunica mea făcea tăiței de casă, avea chiar o mașină de făcut tăiței adusă din Ungaria. Mâncare de gutui îmi făcea bunica mea din București și întotdeau­na când mănânc mâncare de gutui mă gândesc la ea. Mama făcea o plăcintă cu iaurt, tort cu ananas și pișcoturi și niște găluște cu prune. Am mâncat într-o gră­madă de locuri găluște cu prune, dar nu sunt ca ale ei, orice ai face. Mama unei prietene din copilărie mi-a făcut la un moment dat niște găluște cu prune care se apropie cel mai mult de ale mamei. Așa că… mai mănânc de la ea. (râde)

Ce au pus ai tăi în tine, de ai ajuns așa cum ești acum?

De multe ori m-am întrebat și eu cum se formează personalitatea cuiva: dacă e ceva care se educă sau pur și simplu e o genă. O prietenă îmi spunea: „sigur mama ta te-a făcut în fața televizoru­lui. Nu știu dacă așa s-a întâmplat, dar pot să îți spun că mama e la curent cu tot ce înseamnă showbiz pe lumea asta. De exemplu, mă contraziceam cu cine­va în legătură cu Aznavour. Acel cineva susținea că omul a fost la Cerbul de Aur și eu știam că a fost la Sala Palatului. Și am sunat-o pe mama care m-a lămurit imediat: unde era, cu cine a venit, ce-a cântat, că a venit și Dalida care Dalida era cu nu știu cine și tot așa. Deci nu știu dacă te naști cu asta sau preocupările alor tăi ți se imprimă undeva în subconștient. Taică-miu m-a influențat foarte mult în ceea ce înseamnă competiție. La el con­ta ce note ai la școală, pe ce loc ai ieșit la înot și niciodată nu era bine, niciodată nu făceai destul. Pe de altă parte era mama, care dădea în extrema cealaltă. Cred că, pe undeva, părinții trebuie să se comple­teze. Și în ziua de azi tata mă sună și îmi spune: „vezi că ați zis despre aia nu știu ce și nu e așa. Niciodată, în viața lui, el nu a sunat să mă felicite pentru ceva, să îmi zică „bravo. Dar așa e el, am înțeles asta. Oamenii nu pot fi schimbați, ăștia sunt. Mama era în extrema opusă: dacă ieșeam pe locul șapte la înot, zicea „mamă, ai îno­tat așa de frumos! Orice casting se dădea pe nu știu unde, mă încuraja să mă duc. Dar cred că era important și că celălalt era mai exigent. Când n-am intrat la fa­cultate la ASE, dacă nu era tata, nu mă duceam în același an să dau la Jurnalism. Probabil aș mai fi stat un an acasă, cum se făcea. Era exact anul în care s-au în­locuit materiile. Mă hotărâsem să dau la Finanțe Bănci, habar n-am de ce! Mi se părea tare să lucrezi într-o bancă, cu niște tipe îmbrăcate în costume, care stăteau la un birou. După Revoluție asta era Occi­dent! Aveam o memorie foarte bună și știam cartea aia de economie politică pe dinafară. Dar a picat Ceaușescu și mi-a stricat planurile. S-au schimbat materii­le și nu am mai învățat suficient de mult ca să intru.

Câți ani au copiii voștri acum? Cum sunteți voi, ca părinți?

Alexia are 15 ani și Aris are 12. Cred că suntem amândoi un pic prea prieteni cu ei. Probabil ar trebui să fim mai fermi, măcar unul dintre noi, deși nu pot să spun că sunt chiar relaxată. Dar atât am reușit noi: o să vedem rezultatul peste niște ani.

Spre ce carieră se îndreaptă, din cum îi vezi tu?

Deși Aris e foarte bun la matematică, cred că va fi un artist. E foarte bun la percuție și e un pic filozof așa, are niște teorii. Chiar cred că e un artist, deși el zice acum că vrea să fie acest mogul imobiliar, să cum­pere niște apartamente și să le vândă… mi-a prezentat el un plan de afaceri. Ale­xia, în schimb, ca orice fată la vârsta asta, face poze și le pune pe Instagram. A făcut dans sportiv mulți ani, a jucat într-un se­rial Disney din cadrul proiectului „I love Violetta. E tot în zona asta de showbiz, dacă vrei, dar cred că până la urmă ea e destul de socotită și o să facă business. Ne întâlnim din nou peste zece ani dacă vrei și o să vedem atunci dacă am avut sau nu dreptate.

Dar tu ce îți dorești pentru ei?

Mă interesează să fie fericiți. Nu contea­ză ce fac. Cred că e foarte important să facă o profesie pe care o adoră. Dacă e pasionat de șters geamuri, eu n-am abso­lut nici o problemă cu asta, dar să șteargă geamul ăla perfect. Vreau să exceleze în orice îi face pe ei fericiți, dar să nu facă de mântuială. Dorința asta de a face totul bine dispare încet-încet. Toată lumea face o fușereală acum.

Vorbind despre SOȚUL ei, Andreea recunoaște că „este important ca fiecare să își înțeleagă unul altuia PASIUNEA. Eu nu cred că sunt chiar așa de «supportive» ca el.

Tu faci foarte multe lucruri acum: prezinți știrile la PRO, ai emisiune la radio, ai lucrat zece ani la The One. Apropo, de ce te-ai băgat în presa scrisă?

Nu m-am băgat, am fost băgată. Așa e corect spus. Colaboram la The One de când s-a înființat, pentru că ea a fost înființată de două domnișoare talentate care lucraseră la Mediafax, pe care eu le știam. M-au sunat și mi-au propus să fiu prima lor copertă (pentru care am co­laborat tot cu Gabriel Hennessey) și am acceptat. După acea copertă, m-au sunat și m-au rugat să scriu o opinie lunară. La doi ani distanță, m-am trezit cu șeful meu care mi-a spus că a cumpărat această re­vistă și că vrea să mă ocup de ea. Pe mo­ment i-am zis că nu știu dacă pot să fac asta, dar cu timpul a început să îmi placă, am învățat de la echipă, am avut tot mai multe satisfacții. Revista creștea și așa au trecut zece ani.

Cum o privești acum?

Ca pe un lucru extraordinar care mi s-a întâmplat, mai ales că a venit într-un moment în care probabil aveam nevoie de ceva nou. Eram de zece ani la jurnal – sigur că acolo apare ceva nou în fiecare zi, dar tot e vorba de o rutină – plus că acolo, din păcate, e despre o anume rea­litate românească. Revista a fost locul în care am descoperit că există și o altă par­te a vieții, cu lucruri frumoase, cu tineri talentați, designeri, o altă lume, care cred că m-a îmbogățit pe mine ca om pentru toată viața. Așa cum sper să fie ceva ex­traordinar și proiectul acesta nou, care se numește A-list. Acum chiar cred că e vremea Internetului. Am ajuns să mă întâlnesc cu el și nu vreau să mă ia prin surprindere.

Care e linia editorială în A-list?

E o revistă video, o combinație între par­tea editorială în care vreau să scrie oa­meni foarte valoroși, așa cum erau și cei cu care colaboram la The One, și să exis­te și mult din pasiunea mea pentru ima­gine. Despre asta cred că e viitorul. Cred că poți să ai în continuare un text foarte bun, poze foarte frumoase, dar și un vi­deo foarte bun. Vreau să reușim să facem video-uri de calitate, cu oameni care știu să vorbească în fața camerei. E foarte subțire linia între a fi popular și a fi ridicol, acesta mi se pare mie cel mai mare pericol la video pe Internet în clipa asta. Sunt și intervievați foarte buni, care în fața came­relor se blochează.

Tu ce faci când se întâmplă asta?

Eu întodeauna am găsit o soluție. Pro­babil că sunt prietenoasă, normală, mai vorbim de una de alta… și încet-încet lucrurile se leagă.

Cu pictorul Ghenie cum a fost? El acceptă foarte rar să dea interviuri?

Ghenie cred că a acceptat să îmi dea acel interviu pentru că l-am stresat foarte mult și probabil, la un moment dat, și-a spus: „aș vrea să scap de doamna asta. Cel puțin asta cred eu, nu știu dacă e adevă­rat. Eu am tot insistat de-a lungul anilor. El e un personaj cu care e greu să faci in­terviu. E un tip foarte serios, foarte sobru, un introvertit. Nu vrea să se știe mare lu­cru despre el. Tot ce vrea e să îi vezi ope­rele. Dar și satisfacția mea a fost deplină când, într-un final, a acceptat. Îmi aduc aminte cum m-am dus într-un weekend până la Berlin, că eu doar în weekend pot face aceste interviuri și am luat un avion care ajungea la 5-6 dimineața acolo. Și așteptam să mă sune, că trebuia să îmi zică exact unde ne întâlnim și am stat până în ultima clipă, gândindu-mă că nu o să mă sune. Mi-am zis atunci: „Doam­ne, dacă m-a chemat până la Berlin și am venit la cinci dimineața și nu mă primește la interviu, eu mă duc și mor acolo, în fața galeriei.

„Cred că suntem AMÂNDOI un pic prea prieteni cu copiii. Probabil ar trebui să fim mai fermi, măcar unul dintre noi, deși nu pot să spun că sunt chiar RELAXATĂ.

Îi spuneai soțului tău, la începutul relației voastre, că dacă te sună Sârbu la 3 dimineața, tu te ridici din pat și te duci. S-a întâmplat asta?

S-a întâmplat chiar la foarte puțin timp după ce ne-am cunoscut. A murit Lady Di și am avut breaking news. Ne-au che­mat pe toți, nu mai știu exact la ce oră, dar era sigur noaptea. Mai aveam uneori ședințe care țineau foarte mult. Dar eu și acum stau uneori cu orele la PRO. Acum câteva săptămâni, am avut materialul cu Carlas Dreams și l-am montat într-o sâmbătă, ca să îl dau pe post duminică. M-a dus Alex dimineață la PRO și i-am zis că rămân la montaj și că îl sun după, să mergem să luăm prânzul împreună. Nu știu ce s-a întâmplat că l-am sunat pe la 4 și jumătate. Uitasem complet. Dar el nici nu m-a sunat, așa de bine mă cunoaște.

Aș zice că ai mare noroc cu un soț așa răbdător…

E important ca fiecare să își înțeleagă unul altuia pasiunea. Eu nu cred că sunt chiar așa de „supportive ca el.

Tu ce îi dai la schimb?

Cred că fac eu ceva, dacă mă suportă de 18 ani. O prietenă îmi zicea: „pe voi o să vă pună la Antipa în niște borcane și pes­te niște ani de zile, când n-o să mai existe instituția căsătoriei, o să zică: «uitați copii, vedeți, înainte oamenii trăiau în cuplu» și o să arate borcanul cu voi.

Între timp apare și Alex, cu un laptop în brațe, ne salută și ia un loc, undeva în apropiere, făcându-și de lucru.

Vă mai amintiți că prima copertă VIVA! a fost cu voi doi?

Andreea: Da, cum să nu ținem minte! E făcută chiar în casa asta. A venit un foto­graf străin…

Alex: A fost primul shooting la VIVA! și a durat exact 13 ore.

Andreea: Da, au stat aici toată ziua. Mă durea capul… A fost cea mai lungă ședință foto din viața mea. Au comandat pizza, am mâncat…

Alex: A tras pe film, trebuia să facă îna­inte probe să vadă lumina, după care nu mai avea film…

Andreea: Tot pentru VIVA! am mai făcut o copertă de Crăciun cu copiii mici, avea Aris câteva luni, îmi cădea din brațe. Îmi mai aduc aminte de un shooting cu toate vedetele din showbiz de la vremea aia: eram toate tinere, Mihaela Rădules­cu, Alessandra Stoicescu, Andreea Raicu, Gianina Corondan… am făcut undeva la o vilă de-a lui Ceaușescu parcă… Da, avem povești frumoase cu VIVA!

ALINA BĂISAN

Foto GABRIEL HENNESSEY

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Coafură: SORIN STRATULAT (Beauty District), Asistent coafură: RAMONA BONE

Machiaj: ALEXANDRU ABAGIU (make-up artist oficial LOréal Paris – Beauty District), Asistent machiaj: Adelina Cătălina

Vestimentație Andreea: Max&Co., Elisabetta Franchi (magazinul Icon) și garderoba personală

Vestimentație Alexia: Guess, Andra Andreescu, Manokhi, Pas du Tout, Diesel, Max&Co. și J. Maurice

Vestimentație Aris: Diesel, Zara și garderoba personală