Andreea Bănică, despre mărirea familiei. Vedeta nu își mai dorește copii: ”Nu vreau să ajung la 50 de ani și să nu-mi înțeleg copilul”

.

Andreea Bănică are o familie frumoasă, iar cei doi copii îi umple sufletul de bucurie. Artista s-a decis și nu își mai dorește alți copii. Andreea Bănică ne-a vorbit despre mărirea familiei sale și motivele pentru care se oprește la cei doi copii.

Noah Andrei și Sofia își bucură mama în fiecare zi. Andreea Bănică se simte cea mai fericită și împlinită femeie cu o asemenea familie minuntată. Ajunsă la 40 de ani, cântăreața nu-și mai dorește și alți copii, deși i-ar fi plăcut să devină mamă mult mai devreme, însă este împăcată că totul s-a întâmplat la momentul potrivit.


Andreea Bănică și Lucian Mitrea se opresc la doi copii, pentru că vedeta își dorește să fie o mamă tânără pentru ei și vrea ca aceștia să se mândrească cu ea. Artista a mărturisit că atunci când era mică era încântată de copiii care aveau mame tinere.

‘Este suficient. Mi-ar plăcea să înțeleagă toată lumea că ne-am oprit la doi copii și că suntem fericiți așa cum suntem. Mi-ar fi plăcut să fac mai mulți copii poate mai devreme. Pe la 25 de ani mi-ar fi plăcut să fac 2-3 copii, dar așa a fost momentul să fie acum. La 38 de ani să-l fac pe Noah… Este bine. Vreau să fiu o mamă tânără și cu concepții actuale, nu vreau să ajung la 50 de ani și să nu-mi înțeleg copilul. Mi-aș fi dorit să fiu o mamă și mai tânără, să se mândrească copiii mei cu mine. Când eram mai mică îmi plăceau copiii care aveau mame tinere.’, a declarat Andreea Bănică pentru VIVA!.


Citește și: Andreea Bănică şi-a luat la revedere de la bona copiilor. Decizia luată de filipineza Luna
Citește și: Andra şi Andreea Bănică au purtat aceeaşi rochie roşie, la TV. Ce preţ are în magazin articolul vestimentar

FOTO: Facebook