Andreea Bălan, externată astăzi. După 3 operații, cântăreața ajunge acasă în sfârșit

.

Andreea Bălan este externată astăzi după ce a suferit trei operații. A stat în spital săptămâni la rând, departe de fetițele ei, de cea mică pe care a născut-o în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Are zâmbetul pe buze acum, bucuroasă că va sta în sânul familiei. 

De când aștepta! Andreea Bălan merge în sfârșit acasă, la fetițele ei, Ella Maya și Clara Maria. A trecut prin momente de cumpănă, a făcut stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană, apoi s-a trezit într-o baltă de sânge. Medicii au acționat imediat, au operat-o, iar ulterior au depistat că este nevoie de o altă intervenție, a treia pe care a suferit-o în câteva săptămâni.


Iată că acum a răsărit soarele și pe strada familiei lor. Andreea Bălan părășete patul de spital și merge acasă! Va fi externată, va părăsi spitalul privat din București.

Special pentru fanii ei, vedeta a postat un mesaj în care anunță că se externează, merge acasă cu speranța că va fi mai bine de azi înainte.

„Gata, dupa o saptamana de stat in spital, azi ma externez si sper sa fiu bine de acum incolo ‍‍‍ Mesajele voastre frumoase si de incurajare au contat enorm si m-au ajutat sa am ganduri pozitive. Abia astept sa imi pup fetitele', a scris în mediul online Andreea Bălan.


Dana Rogoz, indignată de mesajele primite de Andreea Bălan

Ziua în care Andreea Bălan i-a dat naștere micuței Clara Maria era să fie, din păcate, și ultima zi de viață a proaspetei mămici, artista suferind un stop cardiorespirator, din cauza unei embolii amniotice, afecțiune extrem de rară, de pe urma căreia rata de supraviețuire este foarte mică. În pofida faptului că se simțea rău, vedeta a documentat toate momentele importante și și-a ținut fanii la curent în permanență.


Din păcate, nu puțini au fost cei care au făcut comentarii negative, punând la îndoială chiar veridicitatea poveștii sau acuzând-o pe Andreea că o preocupă mai mult să facă reclamă clinicii unde se afla… Asta în timp ce alte mămici s-au apucat să-i pună artistei întrebări total nepotrivite. Neplăcut impresionată de acest lucru, Dana Rogoz a luat atitudine pe blogul ei. Iată ce a declarat vedeta!

Foto: Facebook