Andreea Antonescu s-a despărțit de Traian Spak, după 12 ani de relație. Vedeta locuiește acum în România, iar pe 7 august a fost ziua ei de naștere, motiv pentru care a petrecut până dimineața în oraș alături de prieteni.
Cântăreața a petrecut într-un club din București alături de prietenii ei. Andreea Antonescu a împlinit 37 de ani și este foarte fericită, deși a trecut recent printr-o despărțire. Vedeta a început un nou capitol în viața ei și încearcă să lase trecutul în spatel.
Andreea Antonescu a petrecut ca o femeie singură și se bucură din plin de acest statut. Pe Internet au apărut imagini în care artista este foarte apropiată de un DJ cunoscut, Andrei Niculae. Atunci când credeau că nimeni nu-i vede, Andrei a sărutat-o pe obraz pe Andreea, potrivit cancan.ro.
‘Vă mulțumesc tuturor pentru sutele de mesaje frumoase și urările pe care le-am primit de la voi. Mi-ați înfrumusețat ziua, pentru că tot ce contează sunt gesturile mici!’, a scris vedeta pe una dintre rețelele de socializare.
Andreea Antonescu și Traian Spak s-au despărțit în urmă cu câteva luni
În urmă cu aproximativ o lună, s-a speculat chiar că tu și soțul tău ați divorțat deja. S-a întâmplat asta? Ce este adevărat din aceste zvonuri?
Speculații sunt de câțiva ani deja! Într-adevăr, sunt mai dese în ultima lună, am remarcat… În momentul acesta, atât eu, cât și Traian suntem două persoane libere! Nu mai suntem implicați într-o relație, decizie pe care am luat-o împreuna încă de acum câteva luni. Între noi au rămas o relație de prietenie și… procedura birocratică! Dându-mi seama că planurile noastre nu mai sunt comune, eu am decis să deschid subiectul, asta după ce am analizat situația pe toate părțile. I-am spus sincer care este opinia mea legată de viitorul nostru ca relație, i-am explicat faptul că fiecare dintre noi are dreptul la a-și împlini visele, oricare ar fi ele. Timpul petrecut separat – dezvoltat pe fiecare în direcții diferite, bănuiesc. Divorțul nu s-a pronunțat încă, acest proces amânându-se strict din lipsă de timp, amândoi fiind foarte ocupați pe plan profesional! Eu nu am putut merge în State în ultima perioadă, iar el nu s-a putut întoarce în țară, dar încă de câteva luni suntem două persoane libere, care vor avea însă o relație pe vecie datorită Siennei. Semnarea unor hârtii nu ne ține în vreun fel legați unul de celălalt, dar nici nu ne împiedică să meargă fiecare pe drumul lui.
FOTO: Facebook