Andra împlinește azi 35 de ani, iar în familia Măruță este sărbătoare mare. Momentul i-a surprins în Italia, la Roma, unde sărbătoresc în patru, alături de Eva și David, cei doi copii ai lor. De altfel, este vorba despre o aniversare dublă – Andra și Cătălin împlinesc și 13 ani de la cununia religioasă, care a avut loc chiar de ziua ei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Andra împlinește azi 35 de ani și, pentru a marca acest moment important, familia Măruță a ales drept destinație de vacanță Roma. Artista și Cătălin Măruță sunt însoțiți ce Eva și David, simpaticii lor copii, în Italia, iar pentru Andra ziua a debutat deja cu surprize plăcute – un tort superb, cu lumânări aurii și trandafiri roz, pe care este inscripționată vârsta. Nu în ultimul rând, Andra și Cătălin sărbătoresc azi și 13 ani de la cununia religioasă.
Andra împlinește 35 de ani, la Roma
Pentru cei mai mulți dintre artiști a venit perioada vacanțelor, și nici familia Măruță nu face excepție. Andra împlinește 35 de ani, iar emoționantul eveniment a surprins-o în Italia, una dintre cele mai romantice destinații de vacanță. Artista se află la Roma alături de Cătălin și cei doi copii ai lor, așadar va avea parte de o aniversare fabuloasă.
Andra și Cătălin Măruță sunt unul dintre cele mai longevive, dar și mai iubite cupluri din showbiz, iar postările lor sunt urmărite de mii de fani. Drepturmare, chiar de ziua ei, artista și-a regalat admiratorii cu mai multe fotografii de familie, primind nenumărate mesaje de felicitare.
„De ziua mea, v-aș face eu un cadou vouă. V-aș dărui cât mai multe clipe fericite, pentru că timpul e cea mai prețioasă resursă a noastră. Astazi este o zi specială pentru mine și cu ocazia asta vă fac o surpriză: un nou videoclip și o piesă care îmi bucură sufletul', le-a scris Andra fanilor ei, în dreptul pozelor aniversare.
Artista le-a scris urmăritorilor ei de pe Instagram, mărturisind că este copleșită de mesajele de felicitare primite din partea lor. Mai mult, andra a mărturisit și că a primit deja cadouri de la copiii ei, iar Eva a dezvăluit surpriza pe care i-au făcut-o mamei lor: „I-am luat niște cercei și David o brățară!’
„Am fost foarte bucuroasă și emoționată și vă mulțumesc din suflet. Nu știu când au trecut anii ăștia, dar au trecut foarte frumos, alături de oameni minunați care sunt alături de mine mereu. Vă pup și vă iubesc pe toți! Vă mulțumesc pentru toate mesajele pe care le primesc’, le-a mai transmis Andra fanilor ei.
Citește și: Andra și Cătălin Măruță au împlinit 13 ani de căsătorie. Cum au sărbătorit
Citește și: Moment stânjenitor pentru Andra și Cătălin Măruță! Ce i-a întrebat David:’Eram toţi roşii la faţă’
Citește și: Cum a fost Andra cerută în căsătorie de Cătălin Măruță. „Îmi tremurau picioarele’
Citește și: Irina Mohora a născut. Prima imagine cu bebelușul
Citește și: Cabral, adevărul despre relația cu Andreea Ibacka, după 10 ani de căsnicie: „Ne ciondănim, ne supărăm'
Andra și Cătălin, 13 ani de la cununia religioasă
Andra împlinește azi 35 de ani, însă în familia Măruță este motiv de dublă sărbătoare. Acum 13 ani, chiar de ziua ei, Andra și Cătălin se cununau religios, la Târgu-Mureș, după ce, cu 10 zile în urmă spuseseră DA, în bucurești, în fața ofițerului Stării Civile.
„La mulți ani de două ori pentru că astăzi împlinim 13 ani de când ne-am căsătorit. La mulți ani, Cătălin! Te iubesc!’, a mai transmis Andra, într-un InstaStory.
Andra și Cătălin Măruță sunt făcuți unul pentru celălalt. Au demonstrat asta de-a lungul timpului, iubindu-se la fel ca în prima zi în care s-au cunoscut. Pe lângă dragostea pe care și-o împărtășesc, secretul relației lor fericită e reprezentată și de sprijinul pe care și-l oferă reciproc. Acestea sunt doar câteva dintre „condițiile care i-au ajutat să formeze familia fericită de astăzi.
La fel ca și ziua ei de naștere, aniversarea celor 13 ani de la cununia civilă i-a surprins pe cei patru membri ai familiei Măruță în vacanță, dar Andra nu a uitat să le mulțumească fanilor ei pentru felicitări.
„Vă pupăm și mulțumim pentru mesajele pe care ni le-ați trimis ieri, pentru 13 ani de când am fost la cununia civilă. Au trecut foarte repede anii ăștia, dar au trecut frumos. Am construit ceva foarte frumos împreună, eu și Cătălin, a spus Andra la InstaStory.