Anca Serea va naște curând al șaselea copil. Vedeta este pregătită pentru marele moment, amai trecut de 5 ori prin această experiență inedită. A preferat nașterea naturală, așa cum va face și acum.
În aproximativ 3 săptămâni, Anca serea va naște al șaselea copil. Marele moment se apropie cu pași repezi, iar vedeta abia așteaptă. Nu știe câte kilograme a acumulat pe timpul sarcinii, dar a avut mare grijă la alimentație.
Ea spune că nu mai este la fel de activă ca înainte și că sarcina a fost destul de ușoară, mai puțin la început.
„Noi mai avem vreo trei săptămâni. La noi a fost magie de șase ori, sper să nu fie și a șaptea. Mă ajută fizicul și gena, nu știu câte kilograme am luat. Nu mi-am făcut din asta un scop, am zis să mă bucur de sarcină și să nu mă cântăresc. Pe 10-15 august voi naște, nu-mi vine să cred că a trecut timpul. Mă cam plictisesc, că nu mai sunt atât de activă ca înainte. A fost mai ușoară sarcina aceasta, mai puțin debutul că am avut probleme cu fierul.”, a declarat Anca Serea la Pro TV.
Anca Serea a făcut ultima ecografie înainte de a naște. Ce i-a spus doctorul: 'Emoții mari'
Anca Serea a mers împreună cu Adrian Sînă la medic, pentru a face ultima ecografie a bebelușului. Doctorul i-a asigurat că totul este în regulă cu fetița lor. Anca Serea așteaptă cu nerăbdare să devină mămică pentru a șasea oară, iar emoțiile sunt foarte mari și de această dată.
‘Emoții mari inainte de ultima ecografie a bebelinei mult asteptate! Totul este bine, micuta e in grafic.‘, a scris Anca Serea pe una dintre rețelele de socializare.
Foto: Facebook