Amna a dezvăluit că, în urmă cu ceva timp, a fost diagnosticată cu o boală incurabilă, pentru care, de altfel, a primit și tratament nici mai mult, nici mai puțin decât un an de zile! Din cauza unui medic care a diagnosticat-o greșit, artista a trecut prin momente crunte la gândul apropiatului sfârșit…
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Amna (38) a trecut prin multe momente dificile în viață, începând cu depresia postnatală, urmată de divorțul de soțul ei, după 9 ani de căsnicie și 12 de relație, însă probabil nimic nu a fost la fel de înspăimântător ca momentul în care a aflat că va muri! Iar asta după ce doctorița care i-a pus un diagnostic greșit a anunțat-o că nu mai are mult de trăit.
Amna, anunțată că suferă de o boală incurabilă
În pofida aspectului ei delicat, Amna este o fire puternică și, de-a lungul timpului, a depășit multe momente dificile, învingând depresia, dar și un divorț dureros. Artista s-a redresat de fiecare dată și și-a consolidat cariera, fiind, în egală măsură, o mamă fericită și împlinită, chiar dacă își crește fiul singură. Iată însă că a fost un moment în viața artistei în care a văzut moartea de aproape…
Citește și: Drama neștiută a artistei Amna. Medicul i-a spus că nu poate avea copii: „Nu știam dacă o să mai trăiesc'
Citește și: De ce a divorțat Amna de la Bravo, ai stil!, după 12 ani de relație: „Ne-am distrus relația din…'
Un medic incompetent i-a pus un dagnostic greșit, iar Amna, convinsă că suferă de o boală incurabilă, s-a tratat timp de un an pentru afecțiunea respectivă.
„Am fost diagnosticată greșit cu o boală incurabilă. Timp de un an de zile am trăit cu acea boală și cu tratamentul pentru acea boală. Am spus că-mi dau demisia, am și făcut asta. Acea doctoriță punea diagnostice greșit, după ureche’, a dezvăluit Amna la „Neața cu Răzvan și Dani’.
Și-a dorit să cânte până în ultima clipă…
Un an a durat tot calvarul artistei, Amna fiind convinsă că suferă de o boală incurabilă și, mai mult, luând un tratament care, evident, era inutil. Și pentru că și-a dorit să lupte până în ultima clipă, artista și-a vândut vândut mașina pentru a reuși în muzică. Din fericire, în cele din urmă Amna a aflat că diagnosticul primit fusese unul greșit și că nu suferea de nicio boală incurabilă!
„Perioada aia de un an a făcut ca din mine să iasă dorința aia nebună de a reuși cu muzica. Am renunțat la mașină, mi-am cumpărat piesa și am zis că atât cât am de trăit, eu vreau să cânt, dar, repet, eu nu aveam nimic. Am plecat în Austria, mi-am reverificat tratamentul și era totul în regulă. Boala nu exista! Am ajuns la un profesor din București, cu care am și născut, și dânsul mi-a spus că nu am absolut nimic’, a mai spus artista.