Ambele însărcinate, Andreea Bălan şi Alina Puşcaş filmează pentru aceeaşi emisiune

.

 

Filmările pentru emisiunea „Te cunosc de undeva’ au început, iar în platou se află două gravide: Andreea Bălan şi Alina Puşcaş, ambele însărcinate cu fetiţe.


În timp ce Andreea este jurat alaturi de Ozana Barabancea, Andrei Aradits si Aurelian Temișan, Alina prezinta emisiunea împreună cu Cosmin Seleşi.

Pe  platourile de filmare de la Te cunosc de undeva!’, cele două viitoare mămici se simt bine în această postură. Este foarte amuzant. Vorbim numai despre sarcină, bebeluși, hainuțe și schimbăm impresii de tot felul. Asta în pauzele dintre momentele filmate. În timpul înregistrărilor facem amândouă, în frunte cu Cosmin Seleşi, tot felul de apropouri legate de sarcină, graviduțe și bebeluși’, spune Alina Pușcaș.


Întrebată dacă a ajutat-o pe Andreea cu diferite sfaturi legate de sarcină, Alina, care este deja mămica unui băiețel, Alexandru, în vârstă de un an, spune: Cred că ea va ști singură ce să aplice în propria-i experiență de viață alături de bebelușul ei. Cum, de altfel, cred că fiecare mămică știe singură ce să facă, fără prea multe cărți ori sfaturi mai mult sau mai puțin obiective’.

Cel de-al 10-lea sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva’ va începe sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1.