Alina Vidican are probleme cu legea în America. Cum încearcă să le rezolve fosta soție a lui Cristi Borcea

.

Alina Vidican locuiește în America de ani buni, mai exact de când a divorțat de Cristi Borcea. Se pare că aceasta are probleme acum cu legea pe care încearcă să le rezolve, fără a primi vreo pedeapsă sau a plăti vreo amendă.

Îi place viteza, îi plac mașinile puternice, iar autoritățile au prins-o. Vedeta a fost surprinsă la volanul unui Ferrari de sute de mii de dolari. A călcat prea tare pedala de accelerație și a depășit limita legală admisă.


Conform Wowbiz, Alina Vidican pare să fie nevoită, o dată la câteva luni, să scoată câteva sute de dolari din portofel pentru a-şi plăti amenzile. Cea mai recentă dintre amenzile pe care le are de plătit este una pe care a primit-o în iulie, iar suma nu este deloc una de neglijat: 280 de dolari. Iar acum vorbim doar de amenda pentru viteză. Pentru că, doar câteva zile mai devreme, Alina Vidican a fost, din nou, ‘victima’ polițiștilor din Florida. Aceștia au amendat-o din nou cu suma de 160 de dolari.


Se pare că această amendă ar putea veni și cu un dosar penal fapt ce ar împiedica-o să devină cetățean american cu drepturi depline.

Fosta soție a lui Cristi Borcea va avea înfățișarea în fața magistraților americani. Ea a făcut deja primul pas, și-a plătit deja suma imputată de ofițerul de poliție american, încercând, astfel, să dovedească că ea regretă cele întâmplate.

Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea, își mai dorește copii. Este încă singură la 3 ani de la divorț


Din mariajul de 5 ani cu fostul acționar de la Dinamo, Alina Vidican are doi copii, o fetiță și un băiat. De când nu mai este cu Cristi Borcea, fosta lui soție s-a schimbat radical. Alina Vidican și-a făcut mai multe intervenții estetice și este de nerecunoscut.

La trei ani de la divorț, Alina Vidican încă este o femeie singură și își dedică tot timpul copiilor ei. Fosta soție a lui Cristi Borcea își mai dorește un copil și este hotărâtă să-și refacă viață, chiar dacă afaceristul a rugat-o să nu aducă alt tată pentru copiii lui.


‘Alina Vidican își dorește un copil. Și-ar dori să fie, din nou, iubită de un bărbat, să își refacă viața și, dacă va simți că acesta îi este potrivit ca partener, să îi dăruiască un copil’, a declarat o sursă apropiată Alinei Vidican pentru wowbiz.ro.