Alexia Eram vrea un copil cu Mario Fresh: „Ne apucăm de treabă în viitorul apropiat”

.

Alexia Eram și Mario Fresh vor un copil. După ce luni la rând s-a spus despre ei că s-au despărțit, acum, cele două vedete par că vor să își ducă relația la un alt nivel. În cadrul unui interviu recent, fiica Andreei Esca, în vârstă de 21 de ani, se gândește deja la o familie. Ea a făcut mai multe declarații, legate de viitor, în cadrul unui interviu recent.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Fata Andreei Esca a fost prezentă în podcastul lui Radu Țibulcă, în sezonul doi, unde a vorbit despre viața ei personală, proiecte, dar și despre posibilitatea de a deveni mamă.

Alexia Eram și Mario Fresh se gândesc să facă un copil? Ce zice fiica Andreei Esca

Alexia Eram și Mario Fresh sunt împreună de ani buni, iar acum se gândesc să facă un copil, lucru care a surprins pe toată lumea având în vedere că cele două vedete sunt foarte tinere.


„Da, mă gândesc să fac un copil cu Mario în viitorul apropiat. Chiar am avut multe discuții despre asta și chiar ne gândim serios. O să ne apucăm de treabă’, a spus Alexia Eram, glumind pe acest subiect.

Citește și: Mario Fresh și Alexia Eram s-au împăcat?

Citește și: Mario Fresh, primele declarații după ce s-a zvonit că s-a despărțit de Alexia Eram

Citește și: Victor Slav va prezenta Bravo, ai stil! Celebrities

Citește și: Connect-R și Shift au fost eliminați de la Asia Express

Mario Fresh, despre căsătoria cu Alexia Eram

Iubitul Alexiei Eram, Mario Fresh, a fost invitat și el în podcast-ul lui Radu Tibulca, acolo unde a făcut dezvăluiri despre viața lui personală și profesională.

Tânărul a mărturisit că are planuri de viitor cu Alexia Eram și că vrea să o ceară în căsătorie. „Da, eu așa am de gând. Eu am crescut într-o familie cu oameni care s-au iubit de tineri.

Mama cu tata se cunosc de la 15 ani, la 18 s-au combinat, la 21 au conceput-o pe sora mea, iar la 24 pe mine. Eu am văzut și am fost crescut numai în iubire. Asta am căutat și asta am avut și am de oferit. Cu Alexia mă înțeleg foarte bine pe planul ăsta. Am foarte multe de oferit’, a declarat Mario Fresh, acum ceva timp.


Alexia: „Vreau o nuntă mai intimă’

După 5 ani de relație, fiica Andreei Esca se vede mireasa lui Mario Fresh. Alexia și-a imaginat deja cum va arăta nunta ei, deși va avea loc după ce aceasta împlinește 27 de ani. Până atunci, ea vrea să profite de tinerețe!


„Grandioasă, dar vreau și o nuntă așa mai intimă. Vreau să fie pe o plajă în Bali, a spus Alexia Eram într-o emisiune TV difuzată mai demult