Alexia Eram a prins, recent, buchetul miresei. Reacția lui Mario Fresh i-a surprins pe fani 

.

Alexia Eram a prins, recent, buchetul miresei. Fata Andreei Esca și artistul s-au distrat pe cinste la o nuntă, în weekend. După ce au dansat, au gustat cele mai bune preparate și au fredonat piese cunoscute, a venit și momentul în care mireasa să arunce buchetul în aer, așa cum cere tradiția. Reacția lui Mario Fresh i-a surprins pe fani, după ce a postat totul pe TikTok. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Alexia Eram și Mario Gălățanu, alias Mario Fresh, se iubesc de aproape șase ani, formând unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, chiar dacă sunt tineri. Cei doi trăiesc mereu clipa și, împreună, se distrează de minune. Weekendul trecut, fata Andreei Esca și cântărețul au fost invitați la o nuntă, unde au avut parte de cele mai memorabile amintiri. Au dansat, au cântat și s-au simțit în largul lor. 

A venit și momentul mult așteptat, acela în care mireasa își aruncă buchetul în aer. Conform tradiției, cine prinde buchetul la nuntă urmează să se căsătorească! Asta a știut și Alexia Eram, ea fiind a doua persoană care a primit florile, după ce inițial le-a prins o altă invitată. Reacția lui Mario Fresh i-a surprins pe fani, mai ales că a postat totul pe contul de TikTok. 


Citește și: Cum a fost prima întâlnire a lui Mario Fresh cu părinții Alexiei Eram:'Mi-a fost frică de…'

Citește și: Alexia Eram, despre complexele care i-au marcat copilăria:'Mai plâng din cauza asta'

Citește și: Dani Oțil, adevărul despre relația dintre el și Anna Lesko:„I-am făcut altar, iar ea îmi aducea ciorapi, cizme, chiloți’

Citește și: Reghe, mesaj despre căsătoria cu Corina Caciuc și divorțul de Anamaria Prodan:'Contrariile se atrag, dar nu rezistă'


Alexia Eram a prins, recent, buchetul miresei. Reacția lui Mario Fresh 

Cei doi sunt foarte apropiați de comunitatea lor de urmăritori în social media. Și de data asta, iubitul Alexiei Eram a postat un filmuleț pe contul său de TikTok, care i-a surprins și amuzat, în același timp, pe internauți. Fata Andreei Esca și artistul au fost prezenți, weekendul trecut, la o nuntă. În momentul în care mireasa a aruncat buchetul, a fost prins, inițial, de o altă tânără, însă aceasta i l-a dat ulterior Alexiei Eram. După ce a văzut întreaga fază, Mario Fresh a reacționat într-un mod inedit: a luat-o la fugă! Totul a fost însă doar o glumă. Cântărețul a filmat totul și a postat un filmuleț comic pe TikTok


Ce părere au cei doi despre căsătorie 

Alexia Eram, în vârstă de 21 de ani, nu are planuri momentan de căsătorie. Vedeta însă a primit un inel din partea lui Mario Fresh, mai exact unul de promisiune.

„Acest inel mi l-a dat iubitul meu acum doi ani. Inelul de promisiune! Nu știu când urmează celălalt, cred că suntem prea tineri să vorbim despre chestia asta, avem 20 de ani. Suntem de șase ani împreună, dar cred că mai e timp. Toate se întâmplă la timpul lor’, a povestit fiica Andreei Esca, potrivit Spynews.


Cei doi au alte planuri pentru viitorul apropiat și nu i-au în calcul o căsătorie. Alexia Eram și Mario Fresh participă la multe evenimente și au de gând să călătorească foarte mult în următoarea perioadă: „Noi călătorim foarte mult, acum, după pandemie avem foarte multe evenimente, foarte multe călătorii și cam asta, muncim. Am stat o lună în Dubai, cred că vom mai merge acolo pe timp de iarnă, când se face frig aici’, a declarat Alexia Eram.


Cum s-au cunoscut Alexia Eram și Mario Fresh 

La început, tânăra îl plăcea pe Mario Fresh din punct de vedere artistic. Mama ei, Andreea Esca, a fost cea care a ajutat-o să-l întâlnească pe cântăreț. Astfel, în anul 2016, ea a participat la lansarea piesei lui Alex Velea „Ziua mea’, știind că Mario va fi prezent la eveniment. Așa s-au cunoscut și au stat de vorbă toată seara. De la o cerere de prietenie pe Instagram și schimb de numere de telefoane până o relație serioasă nu a fost decât un singur pas. 

Sursă foto: Facebook, TikTok