Alexandru și Andreea de la Mireasa divorțează: „Mă bătea până la leșin”

.

Alexandru și Andreea au fost unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la reality show-ul „Mireasa', motiv pentru care au decis să meargă la altar, pentru a-și jura iubire și credință veșnice. Acum, fosta concurentă susține că soțul său ar fi agresat-o, iar cei doi se află în proces de divorț.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Alexandru și Andreea de la Mireasă au participat la cel de-al doilea sezon al emisiunii și, deși sunt prieteni din copilărie, relația lor a început în cadrum reality show-ului. Părea că tinerii se înțeleg mai bine ca niciodată, dat fiind faptul că au decis să se căsătorească imediat după ce au părăsit competiția Mireasa, iar Andreea a făcut primul pas. Concurenta de doar 20 de ani a intrat în concurs special pentru Alexandru.


Alexandru și Andreea au descoperit că au mai multe în comun decât și-ar fi închipuit vreodată, așa că bărbatul i-a pus marea întrebare partenerei sale. Răspunsul său, evident, a fost da și a culminat cu o nuntă superbă organizată chiar în finala emisiunii Mireasă. Din nefericiră, însă, situația nu este așa cum părea pe micile ecrane, iar Andreea a dezvăluit că se află în proces de divorț cu soțul ei. Unul dintre motivele pentru care tânăra a luat această decizie, susține ea, se datorează bătăilor încasate de la Alexandru.


Citește și: Scandal în casa Mireasa. Liviu a devenit violent cu Maria

Citește și: Andra și David de la Mireasa s-au împăcat, după ce au anunțat că divorțează: „Visăm să devenim părinți’

Citește și: Gabriela Cristea prezintă Mireasa: Urzeala soacrelor! Când începe emisiunea

Citește și: Cristina Tamaș, fosta concurentă de la Mireasa pentru fiul meu, este însărcinată. Tânăra e transformată complet

Andreea susține că Alexandru de la Mireasa a agresat-o, iar bărbatul neagă


Potrivit declarațiilor Andreei, odată cu încetarea concursului Mireasa s-ar fi dezlănțuit iadul. Aceasta ar fi văzut atitudinea reală a soțului ei, la doar câteva luni de la căsătorie, în ciuda eforturilor pe care tânăra le făcea. Alexandru neagă acuzațiile, însă Andreea mărturisește că soțul i-a aplicat corecții extrem de dure, agresând-o până la leșin.

„Fostul soț mă bătea cu pumnii în cap, până la leșin. În casă a fost bărbatul ideal, a fost altceva. În afara casei s-a schimbat totul și nu a mai fost la fel. Am încercat să fiu partenera perfectă.


Găteam, făceam curat în toată casa, mă ocupam de tot. Divorțul este în proces, am mers acum două zile la notar. Este cel mai urât episod din viața mea, nu mai vreau să aud de așa ceva niciodată.’, a mărturisit Andreea, în cadrul unei emisiuni.


„Nu am lovit-o niciodată.’, a infirmat Alexandru.

Andreea și Alexandru păreau cuplul perfect

Deși a fost mereu mai rezervată în declarații, în urmă cu doar trei luni, în Martie, mai exact, Andreea de la Mireasa i-a anunțat pe internauți că relația cu soțul ei e una foarte bună. Tânăra dezvăluia că este fericită și că se înțelege bine cu Alexandru. Care este adevărul și ce se întâmplă, de fapt, în cuplul Andreea și Alexandru, rămâne de văzut.


„Suntem foarte bine, ne înțelegem de minune. Ne înțelegem extraordinar de bine. Relația noastră este perfectă afara.‘ declara Andreea, în luna martie a acestui an.