Alexandru Ciucu – „Chintesența eleganţei pornește de la conceptul «less is more»”

 Florentina Liutic
.

Săptămâna aceasta designerul Alexandru Ciucu aniversează 75 de ani de tradiţie a familiei sale în domeniul vestimentar, ocazie cu care a pregătit un scurtmetraj despre istoria familiei sale în domeniul croitoriei, dar şi un eveniment aniversar. În februarie 2015 urmează să lanseze o nouă colecţie pentru femei, motiv pentru care în această perioadă îl găseşti mai tot timpul în atelierul lui . Timpul liber şi-l petrece în compania Elenei Carolina, fetiţa lui, şi ori de câte ori poate joacă golf, cea mai nouă pasiune a sa.

 

 Săptămâna aceasta aniversezi 75 de ani de traditie a familiei tale in domeniul creatiei vestimentare. Cum şi unde a început această poveste?

Povestea a început în 1939 când bunica mea, mama tatălui meu, a debutat în acest frumos domeniu. La vremea aceea era la modă pentru fetele cu studii medii să devină croitorese şi să coasă uniforme militare. A fost şi cazul bunicii mele.

 

Cum te-ai gândit să aniversezi cei 75 de ani de tradiţie?

Mi s-a părut cel mai potrivit să aniversez cei 75 de ani de tradiţie facând un film – un scurt metraj – despre istoria de familie în domeniul croitoriei. La alegerea acestei variante, a contribuit foarte mult şi oportunitatea, unică până acum, de a-mi juca propriul rol, alături de tata. Îmi pare rău că bunica mea nu mai este printre noi să vadă acest film, dar cred că i-ar fi plăcut foarte mult. La finalul evenimentului aniversar de miercuri seară, invitaţii vor primi câteva cadouri printre care şi o coliţă aniversară de 9 timbre, în ediţie limitată, unde vor putea urmări evoluţia costumului bărbătesc din 1939 până astăzi.

 

Ai declarat că îţi mai doreşti copii, cel puţin doi. Visezi ca măcar unul dintre ei să îţi continue meseria?

Evident. Dar nu vreau să forţez pe nimeni. Dacă voi observa la unul dintre ei inclinaţia către acest domeniu, îl voi susţine cu mare plăcere. Dacă nu, îi voi susţine în orice domeniu ar alege. Important este ca ei să facă cu pasiune meseria aleasă.

 

Cum s-a schimbat stilul vestimentar în România în această perioadă?

Din ’39 şi până azi stilul vestimentar masculin a trecut la nivel internaţional prin multe faze. Uitându-mă în urmă, observ cu mare surpriză că în ciuda diferitelor regimuri politice, România a urmat îndeaproape trendurile occidentale, poate şi pentru faptul că aici se confecţionau mare parte din ţinutele marilor Case de Modă. Mă refer atât la perioada comunistă, cât şi la cea post-decembristă. Cu alte cuvinte, când în perioada interbelică afară se purta costum la două rânduri cu pălărie Humphrey Bogart, trendul exista şi în România. Ochelarii cu rama groasă şi pantalonii evazaţi specifici anilor 70 îi regăsim în România comunistă, la fel ca şi în afară. La fel şi costumele supradimesionate, uşor lălâi ale anilor 90. Iar de costumele cambrate, în carouri şi cu pantalon ţigaretă ale zilelor noastre, nici nu mai încape discuţie că urmeaza la detaliu trendurile occidentale.

 

Ce a rămas identic în modă ca în urmă cu 75 de ani?

Bunul gust şi simţul estetic.

 

Dezvăluie-ne câteva dintre secretele eleganţei masculine. Dar ale celei feminine?

Cred că în ambele cazuri chintesenţa elegantei porneşte de la conceptul „less is more”. Să ştii să alegi un detaliu, sau un accesoriu, care să spuna o poveste, pe care privitorul să vrea să o descopere singur.

 

Care sunt cele mai mari greşeli de stil pe care le fac bărbaţii în România?

Alegerea greşită a măsurii costumului. Alegerea greşită a culorii sau a desenului din ţesătura. Alegerea greşită a accesoriilor.

 

La ce ar trebui să se uite un bărbat atunci când îsi alege costumul?

În afară de cele enumerate mai sus, este important să se simtă comod în costum. Am zis comod, nu lejer.

 

Ai lansat două colecţii de haine pentru femei. Ce au adus ele nou?

În prima colecţie am readus în prim plan costumul de damă ca variantă pentru office şi chiar pentru ceremonie. În cea de a doua colecţie am optat pentru o reinterpretare a „The Little Black Dress” pentru zona de cocktail.

 

Intenţionezi să mai lansezi colecţii de haine pentru femei?

Pregătesc următoarea colecţie de damă pentru februarie 2015. Voi prezenta o nouă interpretare a costumului de stradă şi/sau de birou.

 

Care este cea mai frumoasă rochie pe care i-ai creat-o soţiei tale, Alina?

Pentru Alina, am creat doar cele trei rochii de mireasă pe care le-a purtat la nuntă. Ea nu este genul care să poarte costum.

 

Câte ore îţi petreci pe zi în atelier?

Depinde mult de la perioadă la perioadă. Acum sunt aproape tot timpul, până seara târziu, pentru că trebuie să definitivez colecţia. Facem mostre, probe, experimente etc

 

Ce îti place să faci în timpul liber?

Încerc să îmi petrec cât mai mult timp cu Elena Carolina, mai ales ca a început să îndruge câteva cuvinte şi mi se pare foarte haioasă. Ieşim la plimbare, mai facem câte o escapadă de două-trei zile la munte sau ne jucăm în casă dacă afară este prea frig. Din alt punct de vedere, cea mai nouă pasiune sportivă a mea este golful, şi exact ca si in cazul schiului pe care l-am început acum 6 ani, nu înţeleg de ce nu m-am apucat mai devreme.

 

Foto: arhiva personala

 

Alexandru Ciucu -furnizor Casa RegalaAlexandru Ciucu -furnizor Casa Regala

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton