Alexandra Uşurelu – «Am vrut să împart cu oamenii ceea ce simt, iar în muzică am găsit cel mai frumos mod de a face asta »

 Florentina Liutic
.

Alexandra Uşurelu este singurul artist care a susţinut două turnee în paralel, iar sălile de concert au fost tot timpul pline în această perioadă. Alexandra ne-a dezvăluit povestea celei mai recente piese a ei, «Suflet, rămâi pur!', dar şi cine este persoana alături de care construieşte acum cele mai valoroase lucruri.

 

alexandra1

 

1.Două turnee de mare succes, un nou cântec lansat recent, Suflet, rămâi pur!', ce ne pregătește acum Alexandra Ușurelu?

Pregătesc lansarea primului DVD și sper ca până la finalul anului, cel de-al doilea album al meu. Am susținut 26 de concerte deja în primele două luni ale acestui an, așadar în perioada următoare voi cânta mai rar pentru a putea pregăti noile materiale.

 

2. Ești singurul artist independent care a avut două turnee în paralel, turnee care s-au desfășurat cu casa închisă. O performanță care se datorează…

Publicului. El povestește mai departe și astfel sălile concertelor mele sunt mereu pline. Stabilisem inițial un singur turneu după concertul simfonic #PUR, susținut pe 18 ianuarie în Sala Mare a Teatrului Național, dar pentru că au fost mulți oameni din țară care mi-au scris atunci că nu au mai găsit bilete la concertul de la Teatrul Național, am decis să pornim prin țară și cu un format de concert cu band și cvartet de coarde. Astfel, am prezentat în țară două formate diferite de concerte.

 

3. Te rog să vorbim despre cea mai nouă piesă pe care o promovezi acum, Suflet, rămâi pur'. Ce poveste spune ea?

Prin oricâte greutăți am trece, să rămânem împreună este întotdeauna o alegere. Suflet, rămâi pur' este despre cei care aleg să rămână.

Eu cred că puritatea, liniștea si fericirea sunt stări către care tindem fiecare voluntar. Oamenii pe care noi i-am întâlnit în locurile unde am filmat videoclipul acestui cântec ne-au inspirat foarte mult.

 

4. Videoclipul are, iarăși, o poveste interesantă despre care cred că ar trebui să vorbim. Știu că au fost alese locații greu accesibile și pline de substanță.

Noi am vrut, de fapt, să mergem în locuri cu povești extraordinare, apoi am descoperit cât de greu accesibile sunt. Am întâlnit acolo oameni cărora natura le-a luat casele sau chiar pe cei dragi în urma dezastrelor naturale frecvente (cum ar fi vulcanii care erup în continuare sau teribilul Tsunami din Oceanul Indian ce a dislocat peste 200.000 de oameni în 2004), oameni care au avut puterea să o ia de la capăt împreună cu cei iubiți.

Îmi place să depășesc granițe, mă interesează mult să cunosc lumea și bogățiile ei culturale, iar dacă am ales Indonezia pentru filmările celui mai recent videoclip al meu, a fost pentru că am descoperit acolo culturi foarte interesante și locuri care au povești citite până atunci doar în cărți.

 

alexandra2

 

5. Cum te-ai descrie ca si artist, cum este Alexandra Usurelu?

Cu mine sunt foarte critică, cu greu pot urmări un concert de-al meu sau vreun interviu, dar mi-ar plăcea să cred că reușesc să transmit oamenilor emoție, sensibilitate, firesc, transparență…

Cu siguranță, de fiecare dată când pășesc pe scenă, o fac cu tot sufletul. 'Acesta-i sufletul meu' este cântecul-confesiune cu care îmi încep fiecare concert.

 

6. De ce ai ales muzica? Cum a inceput aceasta poveste de dragoste dintre voi doua?

Am vrut să împart cu oamenii ceea ce simt, iar în muzică am găsit cel mai frumos mod de a face asta.

 

7. Care este cea mai mare realizare a ta pana acum?

Cu siguranță s-a dovedit a fi o reușită concertul simfonic #PUR de la Teatrul Național, desfășurat cu casa închisă. Au fost foarte multe reacții bune după concert din partea publicului și a criticilor. Apoi, faptul că albumul meu de debut, 'La capătul lumii', se află în casele a 10.000 de oameni și a devenit cel mai bine vândut album românesc lansat în mod independent, este un vis pe care nici nu îl visasem măcar.

 

8. Care crezi ca sunt atuurile tale, plusurile care te-au ajutat sa devii un artist independent de succes in Romania?

Succesul este ceva provizoriu, vine și pleacă. Îmi place, în schimb, să fiu un artist consecvent, care, oricât de bun sau mai puțin bun ar fi ultimul cântec lansat, reușește să-și țină publicul aproape. Atributele unui astfel de artist cred că ar trebui să fie curajul, încrederea în mesajul său, entuziasmul și capacitatea de a-și găsi mereu puterea de a munci și de a dărui emoții.

 

9. Care sunt motto-urile care-ți ghidează viața?

Radu Gyr spunea într-un poem controversat:

„Înfrânt nu ești atunci când sângeri,

nici ochii când în lacrimi ți-s.

Adevăratele înfrângeri

sunt renunțările la vis.”

 

10. Care sunt personalitățile din România pe care le apreciezi și de ce?

Pe Bobby Stoica, soțul meu, pentru că îl iubesc. :))

 

11. Care sunt artiștii din străinătate alături de care ai vrea să urci pe scenă și de ce?

Mi-ar plăcea să cânt cu Noa (Achinoam Nini), o artistă israeliană de mare valoare. Aș vrea să pot cânta cu ea în limba română.

 

12. Există persoane cărora ar trebui să le mulțumești pentru ce ești astăzi? Despre cine ar fi vorba?

Sunt oameni care au crezut în mine și m-au adus mai aproape de public, cărora le sunt foarte recunoscătoare, însă prezentul este rezultatul a ceea ce eu singură am ales. Desigur, o mare importanță a avut-o și mediul în care am copilărit și am fost educată.

Bobby (soțul și producătorul meu) este cel alături de care construiesc acum cele mai valoroase lucruri pentru mine.

 

Ileana Voicu Ghinea

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton