Alex Dima de la PRO TV a devenit tată de băiat: „O minune de copil a venit pe lume”

.

Alex Dima a devenit tată pentru a doua oară, după ce iubita lui a adus pe lume un băiețel. Realizatorul emisiunii „România, te iubesc' de la Pro TV a publicat prima imagine și un mesaj emoționant despre fericitul eveniment din viața lui.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Alex Dima de la PRO TV a devenit tată de băiat. Alex Dima este extrem de fericit pentru că actuala sa iubită l-a făcut din nou tătic. Alex Dima mai are o fetiță, din prima căsnicie, iar acum este și tată de băiat. Abia în toamna anului trecut, Alex Dima a vorbit despre actuala sa iubită și povestea cum s-a îndrăgostit de ea într-un aeroport.

Alex Dima de la PRO TV a devenit tată de băiat


„O minune de copil a venit pe lume! Sunt și tată de băiat! Familia noastră trăiește valuri de sentimente, am râs, am plâns, râdem, ne bucuram din plin de aceste momente minunate, de acest dar care ne zâmbește și gungurește.

Dacă vă aruncați o privire spre cer, prin al 9-lea o să ne zăriți și pe noi cum îl adulmecăm pe micul prunc pe toate părțile.

Ne-a arătat și că poate să țipe din toți rărunchii. Urmează acum nopțile nedormite (sper să demonteze acest mit), scutece, muzică din jucării și toată aventura. Aștept cu nerăbdare! Să fim și să fiți sănătoși!’, a scris Alex Dima pe Facebook.


Cum a întâlnit-o Alex Dima pe femeia care l-a făcut din nou tătic

Alex Dima și-a pierdut prima soție, Roxana, în urmă cu 13 ani, din cauza cancerului.

În momentul de față, jurnalistul de la Pro TV are o altă parteneră de viață, Georgiana, femeia care l-a făcut tătic pentru a doua oară.

Ambii sunt firi discrete și evită să se afișeze împreună, în lumina reflectoarelor.


Despre Georgiana, Alex Dima spune că este o persoană care știe să-l asculte. De altfel, în cadrul unui interviu, Alex Dima a dezvăluit și cum s-au cunoscut.

Sunt de aproape 6 ani cu Georgiana. Nu am cunoscut-o în aeroport, am văzut-o în aeroport. Eram la un eveniment la Timișoara și ea tot așa, cu treabă pe acolo și când am ajuns la aeroport am sesizat-o. 

Cred că și ea pe mine, adică, mi-a spus că m-a remarcat. Am avut un contact, iar când am ajuns la filtru, aproape de poartă, de fapt acolo s-a întâmplat, cumva a fost obraznică și s-a băgat în fața mea. 


M-am uitat de vreo 2-3 ori în aeroport, am văzut-o și în avion… și sunt om serios, ce era să zic „mă știi de la televizor? De aia te uiți la mine. Eu nu te știu'. Nu am vorbit, ne-am văzut fiecare de ale noastre. Doar ne-am uitat unul la altul.

Citește și: În plin divorț de Alexandru Ciucu, Alina Sorescu își relansează cariera muzicală: Voi avea propriul show la Sala Palatului, alături de trupa mea / EXCLUSIV

Citește și: Cum se simte Adda, la câteva luni după ce a fost diagnosticată cu boala Lyme. A postat imagini cu pielea ei: „Sunt încă în celule, dar…


Citește și: Nicole Cherry și-a schimbat numele după căsătorie. Cum e trecută acum în buletin: „Era un musai, nu puteam să trișez

Ochii și tupeul m-au atras foarte mult la ea. Nu am vorbit în avion, nu aveam voie (râde). Și după o lună sau chiar mai bine am fost chemat, ea lucra într-o bancă. Și am fost chemat să vorbesc acolo despre copiii din Magic Camp. Nu a fost mâna ei, acolo ne-am găsit. 

Ea se ocupa cu povestea asta, ne-am întâlnit și uite că din vorbă-n vorbă au trecut 6 ani. I-am zis că o știu din aeroport, bine înainte de asta s-a făcut un grup pe Facebook sau pe Whatsapp nu mai țin minte și acolo am văzut-o, din poză.


 Georgiana a zis că nu mă știa, că nu se uita la „România, te iubesc!’. Chiar mi-a zis că i-am fost antipatic la Master Chef, ceea ce pentru multă lume am fost, dar abia atunci a făcut legătura. 

Și am intrat în vorbă, știu că la prima noastră întâlnire am mâncat o fasole că era în perioada aia în care aveam gastrită.

Prima oară ne-am întâlnit în mall-ul din Băneasa, a fost chiar în seara cu incendiul de la Colectiv’, a mărturisit Alex Dima în podcast-ul lui Cătălin Măruță, anul trecut.


Alex Dima și-a pierdut prima soție la un an după ce i-a dăruit o fetiță

Moartea soției lui Alex Dima s-a întâmplat la trei ani după ce și-au unit destinele și la un an după ce a apărut pe lume fiica lor, Sara.

Despre moartea fostei lui soții, Alex Dima nu știe cum ar fi depășit episodul dacă lângă el nu era fiica lui Sara.

Jurnalistul mai consideră că responsabil pentru pierderea Roxanei ar fi un doctor, care nu i-ar fi aplicat un tratament corespunzător cancerului.


‘E cumplit când afli o astfel de veste. Probabil dacă nu era Sara, nu știu ce s-ar fi întâmplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai știați nimic de mine niciodată în România, pentru că am avut foarte multă ură pe locul acesta.

Pe locul ăsta pentru că a ajuns într-un spital, la un doctor care nu a tratat-o așa cum trebuie și puteam să aflăm din vreme ce i s-a întâmplat, ce i se întâmplă, de fapt. N-am știut, i s-au dat niște creme, la vremea respectivă’, a mai povestit jurnalistul.