Începând din dimineaţa aceasta, facebook parcă a intrat într-o fază de delir (în special paginile românilor…). În mare parte este un delir depresiv, în alternanaţă însă cu faze de delir triumfalisto-isteric: printre multele postări mohorâte ca vremea de afarã, pline de „Simetrie în istoria americanã: după 9.11, 11.9!”, „Asta e, cu Trump ne mănâncă ruşii pe pâine!” şi fotografii cu tradiţionala şi funebra noastră colivă se ivesc şi destule vesele. În acestea din urmă domină expresii precum „V-am zis că aşa o sa fie! Am scăpat de scorpia milităroasă!” sau „V-aţi luat-o, intelectuali sorosişti de doi bani, care au ţinut cu Killary Klingon!”
O cunoştinţă din acest mediu virtual a scris ceva tare nostim: „Cât Teleorman e în America!'. Şi mai „nostim' e faptul că autorul propoziţiei e tare bucuros de rezultatul alegerilor din Statele Unite şi sunt convins că şi-ar dori ca „Teleormanul' din viziunea sa să se extindă la nivel planetar. Dânsul e stângist convins, anti-corporatist, anti-globalist, anti-sistem… Am dat share acestei memorabile remarci. Mie mi-a plăcut, dar, evident, am înţeles-o cu totul altfel…
Reacţiile nu au întârziat, iar ele mi se par demne de toată atenţia noastră. Cred ca am înţeles, graţie lor (privind în oglinda românească a fenomenului), de ce a câştigat Donald Trump: deoarece a fost simpatizat de grupuri socio-culturale cu orientări radical diferite, antagonice chiar. Singurul lucru care i-a unit pe votanţii săi este „lupta anti-sistem', sictirul faţă de establishment, iar acestea par a fi din ce în ce mai la modă. Ce vreau să spun este ca urmărind incoerenţa din rândurile susţinătorilor români ai lui Trump, putem vedea, ca într-o oglinjoară, confuzia din rândurile alegătorilor săi americani.
Cea mai interesantã reacţie româneascã a fost aceea a unei alte cunoştinţe de pe facebook, care a afirmat cã Teleormanul american se află în California, căci acolo sunt adunaţi stângiştii tâmpiţi care au votat cu „madam Clinton'. Punctul ăsta de vedere mi se pare şi mai tâmpit, fiindcă presupune stupizenia de a echivala orientarea Partidului Democrat din Statele Unite cu stânga est-europeană; dacă ar fi existat vreo asemănare, americanii ar fi stat la cozi ca să-şi cumpere raţiile de ulei şi zahăr. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Nostim este faptul că, pentru ceilalţi Trump-işti de la noi, cei cu orientare de stânga, Teleormanul (în această viziune însă, un judeţ simbolic plin de înţelepciune…) s-ar afla mai curând în Texas sau în Midwest, în America „tradiţionalistă'. Aceştia preiau din mesajele noului preşedinte doar ceea ce le convine, anume mesajul anti-globalist, uitând faptul că Donald Trump a promis, în domeniul politicilor sociale, că va lichida până şi Obamacare. Şi mai „nostim', adică de fapt tragic, este numărul imens de alegători americani săraci care l-au ales pe magnatul republican şi e posibil ca astfel să-şi fi tăiat craca de sub picioare… Sau mai curând piciorul de pe cracă. Altfel spus, incoerenţa multor americani trumpişti se regăseşte în cea a românilor cu aceeaşi orientare.
Nostimada nu se opreşte însă aici… Nici analiştii cu pretenţii de discurs echilibrat, raţional, nu sunt feriţi de ridicol. Ne aflăm în situaţia paradoxală în care trebuie să recunoaştem că singura atitudine încă plină de speranţă este aceea a fostului nostru ministru de externe, domnul Cristian Diaconescu. Domnia sa a declarat că speră ca luările de poziţie ale candidatului Trump să nu se regăsească defel în politicile sale. Domnul Diaconescu speră că domnul Trump şi-a amăgit electoratul ca să se aleagă, iar acum, ajuns al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, va face ceea ce „trebuie' sa facă, nu ceea ce a promis să facă. Astfel ajungem la un paradox: salvarea lumii democratice depinde de legitimarea unei minciuni electorale.
Pe scurt, ne aflăm în situaţia paradoxală de a nu avea habar ce se va petrece cu planeta în urma a ce s-a petrecut azi-noapte. Azi-noapte în timpul nostru, al est-europenilor îngroziţi… Pentru sud-coreenii îngroziţi, era altă oră. Dar aceeaşi spaimă.
