Adriana Bahmuțeanu, la un pas de a-și pierde copiii? Ce acuzații grave i-a adus Silviu Prigoană!

.

La 5 ani de la divorț, Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană încă se luptă în instanță pentru custodia celor doi copii. Iată ce ar putea să se întâmple cu Maximus și Eduard după ce tribunalul i-a încredințat, deocamdată, tatălui lor și ce acuzații i-a adus acesta soției sale.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Povestea cu iz de telenovelă dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană este departe de a se fi închieat, deși au trecut deja 5 ani de la divorțul lor. Deși, de obicei, copiii rămân în grija mamei în cazul divorțului, de data aceasta tribunalul a decis altceva.


În cursul acestui an, Judecătoria Sectorului 5 a stabilit domiciliul celor doi băieţi, Eduard, în vârstă de 8 ani, şi Maximus, în vârstă de 10 ani, la Silviu Prigoană, iar cu Adriana Bahmuțeanu să îşi petreacă două weekend-uri din lună. Din păcate însă, din cauza pandemiei, Adriana Bahmuțeanu a reușit abia în luna august să-și vadă copiii, după 6 luni!

Toată această luptă dintre părinți – 80 de procese și plângeri penale – i-a afectat enorm pe cei doi copii ai cuplului, care au dezvoltat hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD).


„Primul pas spre terapie este comunicarea dintre părinți, chiar dacă sunt divorțați. Degeaba ai bani, le faci toate poftele și apoi le spui că mă-ta nu are bani să vă cumpere ce vă cumpăr eu, pentru că astfel de discuții și vorbe îi afectează. Nu trebuie să pui problema financiar, pentru că mai presus e iubirea decât un calculator scump', declara acum ceva vreme pentru Click! Adriana Bahmuțeanu.


Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, o nouă amânare în procesul pentru custodia copiilor

Vedeta de televiziune a dezvăluit că este nerăbdătoare să afle verdictul tribunalului, care, de 5 ani de zile, nu a reușit să definitiveze încă această speță.

„În fapt, tribunalul trebuie să decidă unde vor sta copiii noştri, la mine sau la el. Nu e chiar un drept de custodie. De cinci ani încoace nu s-a ajuns încă la o concluzie finală. Mai mult, speram să se închidă acest proces anul acesta, dar chiar azi am primit o nouă amânare, până în februarie 2021', a dezvăluit Adriana Bahmuțeanu, în exclusivitate, pentru Impact.


Copiii au ales să locuiască la tatăl lor

Adriana a recunoscut, de altfel, că cei doi fii ai ei și ai lui Silviu Prigoană au ales să locuiască la tatăl lor, iar motivele sunt de înțeles, dar fiind că vedeta de televiziune nu le oferă aceleași condiții.


Am vorbit cu copiii mei şi ei au ales să stea la tatăl lor, dintr-un motiv foarte practic. Eu stau într-un bloc, la trei camere, Silviu Prigoană stă la vilă, cu piscină, loc de joacă şi alte atracţii de nerefuzat pentru orice copil. I-am înţeles, pentru asta, fiindcă eu nu puteam să concurez din acest punct de vedere. Dar asta nu înseamnă că am fost neglijentă cu creşterea copiilor', a mai spus Adrian Bahmuţeanu pentru sursa citată.

Citește și: Drama care a marcat-o pe Viviana Sposub: „Am fost la un pas să-mi pierd viața. Tot corpul și fața erau pline de răni' / EXCLUSIV


Citește și: Cum arată fiul Nadiei Comăneci, la 14 ani. Dylan a câștigat primul lui concurs de gimanstică în 2020

Citește și: Ce pensie are Silviu Prigoană, la doar 56 de ani. Suma este mai mare decât salariul președintelui Iohannis

Citește și: Dramele lui Diego Maradona, cel mai mare fotbalist din toate timpurile. S-a născut într-o familie foarte săracă și a consumat droguri, prima oară, la 24 de ani

Maximus, la un pas de suicid din cauza situației din familie

În cei cinci ani în care părinții lor s-au dat reciproc în judecată, Maximus și Eduard au trecut prin momente dificile, fiul lor cel mare fiind la un pas de tragedie. Afectat de războiul dintre părinții săi, Maximus a încercat să își ia viața nu o dată, ci de două ori! Ulterior, Silviu Prigoană i-a adus acuzații grave soției sale, cei doi copii fiindu-i încredințați lui.


„Am încercat să-i ajut cum am putut pe cei doi copii, să treacă peste acest moment dificile. Tare mă tem că vor deveni majori, iar procesul dintre mine şi tatăl lor nu se va sfârşi pentru totdeauna. Maximus a fost cel mai afectat de acest lucru. Anul trecut a vrut să se arunce de la etajul blocului în care locuiam, dar şi de la etajul al doilea al şcolii de stat la care învăţa. A fost ceva de nedescris. A trebuit să stau să-i explic copilului că aşa ceva nu trebuie făcut, dar o perioadă am stat cu inima strânsă', a povestit Adriana pentru sursa citată.


Din fericire, Adriana fiul ei cel mic au reușit să îl salveze la timp, evitând o tragedie.

„M-a ajutat şi mezinul, Eduard, care deşi e mai mic ca vârstă, e mai corpolent şi mai solid. Ca atare, Eduard l-a legat fedeleş pe fratele său şi l-a filmat cu telefonul, aratându-mi apoi şi explicându-mi despre ce e vorba. Înregistrarea a văzut-o însă şi taică-său care m-a dat în judecată pentru rele tratamente la adresa copiilor', a mai mărturisit Adriana Bahmuțeanu pentru Impact.