Adrian Nartea are o fetiță superbă! Actorul își mai dorește un băiețel: ”Să fii tată e o putere nemărginită”

.

Este dovada vie a faptului că nu aduce anul ce aduce ceasul. Voia să se mute cu soția și fiica la Brașov, dar apoi a primit rolul principal în VLAD și totul s-a schimbat la 180 de grade. A devenit atât de popular, că a început să răspundă mai degrabă la numele „Vlad decât la numele real. Noi am stat de vorbă cu Adi Nartea, iată tot ce trebuie să știi despre el!

Aveți o fetiță de trei ani, Mara. Cât de răsfățată este și ce a moștenit de la tine?


Mara este o răsfățată, chiar dacă ne e greu să acceptăm ideea, dar ce înseamnă a fi răsfățat, până la urmă? Încercăm să o creștem natural, cu principii sănătoase, cât mai departe de tablete și de zahăr în exces. Le acceptăm, dar cu moderație, cu mult timp petrecut afară, în parcuri și la socri la țară, cu căzături, cu plânsete, cu răsfățeli, cu de toate, să fie pregătită și să nu o surprindă nimic.

Cât de grea ți se pare meseria de „tată? Ce abilități ai deprins de când a venit pe lume fetița ta? Mai ales că știu că nu ați vrut bonă.


Să fii tată este ceva pe cât de natural, pe atât de surprinzător. Întotdeauna când eram întrebat cum este, spuneam asta: „Când ești bărbat singur sau într-o relație, vrei să fii și cauți să arăți că ești bărbatul alfa, cel puternic, cel care e în stare să se urce pe Everest și să planteze steagul cu chipul iubitei acolo. Dar când ai devenit tată, te duci, iei Everestul și i-l aduci fetiței acasă în dormitor, pentru că ea nu vrea să doarmă fără să îl vadă. Cam asta înseamnă să fii tată, e o putere nemărginită, te autodescoperi și îți dai seama de mult mai multe lucruri. Eu încă nu m-am dus după Everest, dar când o țin în brațe și mă strânge și mă pupă sunt cel mai fericit om de pe planetă și poate să îmi vopsească unghiile și să îmi pună agrafe în păr. Totuși, încerc să fiu și drastic când e nevoie și chiar sunt… Rar! (râde) Bonă nu am vrut, pentru că dorim ca fiica noastră să semene cu noi, nu cu bona, și am avut posibilitatea și timpul să stăm cu ea și să o creștem singuri.


E meseria de tată atât de interesantă încât să mai faceți un copil? Aveți în plan?

Nu îmi place ideea asta cu planul, niciodată nu am avut această strategie. Eu, sincer, aș vrea și un băiețel… Vedem, tatonăm, dar nu plănuim nimic. Ce-o fi o fi!

FOTO: Instagram