Adorabil! Prințul George i-a scris prima sa scrisoare lui Moș Crăciun. Iată ce-și dorește micuțul!

.

Deși atenția tuturor se îndreaptă în aceste zile spre cuplul Harry-Meghan și spre apropiata lor căsătorie, iată că un alt membru al Familiei Regale britanice a impresionat jurnaliștii. Prințul George, fiul Prințului William și al Ducesei de Cambridge, Kate Middleton, la doar 4 ani i-a scris lui Moș Crăciun o scrisoare adorabilă, pe care tatăl său i-a înmânat-o acestuia personal. Iată ce-și dorește micuțul!

 


Prințul William și fiul său, Prințul George.

 

Aflat într-o vizită oficială de două zile în Finlanda, săptămâna trecută, Prințul William a vizitat Târgul de Crăciun din Esplanade Park, Helsinki, unde a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă. Cel mai impresionant moment avea să urmeze însă abia după ce acesta s-a întâlnit cu Moș Crăciun, având o misiune extrem de specială.

Portret oficial de familie – Catherine, Ducesa de Cambridge, Prințul William, Prințul George și Prințesa Charlotte, după botezul micuței.


 

Prințul William a fost extrem de entuziasmat deoarece a putut să-i înmâneze personal lui Moș Crăciun prima scrisoare pe care a compus-o fiul lui în vârstă de 4 ani. „Te-am văzut și a trebuit să-ți dau scrisoarea asta’, i-a spus Prințul iconicului personaj cu haină roșie și barbă lungă și albă, care era deja înconjurat de zeci de copii.

 

Apoi, William i-a spus Moșului, cu mândrie, că fiul său a fost un băiețel extrem de drăguț anul acesta și a glumit cu privire la cadoul pe care și-l dorește micul George. „Nu a scris mai multe dorințe, așa că eu zic că una singură este OK’, a comentat tatăl lui.

Într-adevăr, scrisorica pentru Moșul este adorabilă și înduioșătoare, pentru că se vede că a fost scrisă chiar de micuț. George a avut grijă să încercuiască mai întâi cuvântul „nice', ca să-i dea Moșului de știre că a fost un băiețel cuminte anul acesta, după care a completat doar una dintre cele 5 rubrici ale scrisorii tipizate. A scris cu litere de tipar POLICE CAR (mașină de poliție), după care s-a și semnat în același stil. Suntem convinși că Moșul, care a văzut scrisori mult mai „stufoase', o să-i aducă lui George exact ce a cerut. Încă nu știm ce-și dorește Prințesa Charlotte, dar cu siguranță nu va fi uitată nici ea.

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta