Adina Buzatu și fiica ei, Sara, au o relație pe care, cu siguranță, multe mame o invidiază. Totuși, ce oamenii nu știu este că ele sunt mai mult decât atât, sau prietene foarte bune. Designer-ul ne-a spus, în exclusivitate, că lucrează împreună cu fiica ei, pe care o consideră om de bază în companie!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Adina Buzatu și Sara sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri mamă-fiică din România, iar designer-ul a povestit în repetate rânduri că s-a adaptat cu greu la plecarea fiicei sale la studii, în Marea Britanie. Ei bine, Sara e la un pas distanță de a termina Facultatea, iar mama ei ne-a explicat că urmează să își susțină lucrarea de dizertație.
Citește și: Iulian Pîtea și Ciprian Silași, de la EXATLON, manechini pentru Adina Buzatu
Citește și: Adina Buzatu a pozat goală, alături de 5 bărbați: „Nu am avut niciun moment de jenă'
„Sara este la Londra acum, termina masteratul și are dizertația de făcut. E în focuri, lucrează, deci mai greu să reușesc să vorbesc cu ea, darămite să mă văd. La Sara îmi trebuie programare. Ne vedem în Grecia, în Mykonos și stăm 3 zile, fericire mare. Nu reușeam să ne întâlnim altfel: dacă m-aș duce eu acolo aș intra în carantină, dacă ar veni ea aici, la fel. Am găsit această variantă’, ne-a spus Adina Buzatu.
Adina Buzatu lucrează cu fiica ei, Sara. Care este mai organizată?
De altfel, pe lângă prietenia superbă pe care Adina Buzatu și fiica ei, Sara, au reușit să o construiască de-a lungul timpului, am aflat că sunt legate de încă un lucru. Cele două colaborează împreună, iar vedeta mărturisește că fiica ei o ajută extrem de mult, mai ales că este și… mai organizată!
„Să știi că îmi este în continuare greu, iar Sara lucrează cu mine de la distanță. Ea are job, își face masterat-ul, dar lucrează și cu mine. Îmi este extrem de necesară, nu știu ce m-aș face fără ea, pentru că e capul limpede, eu sunt aeriana, creativă, ea e capul limpede. Îmi reamintește de zece ori ce avem de făcut.
Spre exemplu, am plecat la Paris, aveam comenzi de făcut pentru unul dintre brand-urile mele și m-a anunțat: „mama, nu ți-ai făcut testul’, era seara… Îți dai seama, aveam la 6 dimineața avion. Am rezolvat, am sunat repede, a venit cineva și mi-a luat testul, s-a rezolvat, dar ca idee, dacă nu-mi amintea, ajungeam în aeroport și nu puteam să plec’, ne-a spus, în exclusivitate Adina Buzatu.
Adina Buzatu: „Sunt tare mândră de Sara’
Adina Buzatu este o mamă tare mândră, mai ales că are o fiică și frumoasă, și deșteaptă. Pe Sara o consideră omul ei de bază și o apreciază pentru femeia care a devenit, având în vedere că este o persoană responsabilă, serioasă și atentă chiar și la cele mai mici detalii.
„Este omul meu de bază și mă bucur că s-a dezvoltat ca adult extrem de responsabil. Este un om responsabil, serios, foarte atent la toate detaliile. Rezolvă absolut orice pe loc, nu e genul care amână de azi pe mâine, e genul care zice să facem astăzi.
Așa a făcut și cu școala, ea pune toate proiectele înainte și o întrebam: „de ce mamă, mai stai că ai deadline într-o săptămână’, iar ea îmi spunea „mama, gata, l-am făcut, l-am citit de 10 ori, am terminat, ce-i în mână nu-i minciună’. Are agendă și își bifează toate task-urile făcute. Sunt tare mândră de ea‘, a mai precizat Adina Buzatu, în încheiere, despre fiica ei, Sara.
Sursa FOTO: Facebook.