Adele Chirică, victorie în instanță. Tatăl milionar al fiului ei cu handicap este obligat să plătească o pensie de 4.500 de lei!

.

Adele Chirică luptă, de mulți ani, în instanță pentru drepturile fiului ei în vârstă de 12 ani acum. Diagnosticat cu o formă rară de epilepsie, Dravet, băiețelul nu a fost recunoscut inițial de tatăl lui, un milionar celebru din România, însă după efectuarea testului de paternitate, care a ieșit pozitiv, respectivul n-a mai avut cale de întors. Motivul pentru care Adele Chirică merge acum prin tribunale este pensia alimentară pentru fiul ei, stabilită de judecător la 4.500 de lei, dar pe care milionarul refuză să o achite.


„În luna iunie am început procesele. El ne-a dat în judecată pentru paternitate și eu pentru pensia pe care refuză să o mai plătească. Totul se întâmplă pentru că nu am fost de acord să îi dau o declarație falsă ca să nu mai plătească impozitul la casa în care stă cu familia lui.

Eu am fost de bună voie să fac testele de paternitate, așa că a renunțat la acest proces, rămânând să ne judecăm pentru pensie pe ordonanța prezidențială și pe procesul de fond.

Am câștigat ordonanța, el a făcut apel în 5 zile și a câștigat. Noi la acest apel nu am fost citați și totuși apelul s-a judecat fără noi și evident am pierdut.


Dana Busini a făcut contestație în apel, o formă extraordinară de atac pentru procedura incompletă și am câștigat. Și astfel apelul lui a fost anulat, iar el obligat să plătească pensia 4.500 de lei, conform ordonanței. Ordonanța fiind executorie, eu îl puteam executa silit oricând.

Nu am făcut-o deoarece sperăm să ne înțelegem amiabil și să renunțăm la procese și scandal.

Mai mult de o lună m-a păcălit că vom face tranzacția și el tot nu plătea,  m-a convins să amân și procesul ca să semnăm tranzacția, l-am amânat și el tot nu a semnat.

Așa că vineri, pe 22 noiembrie, ne-am judecat la apelul lui și a pierdut. Asta înseamnă că până se termină procesul de fond, care va stabili cuantumul pensiei alimentare, el va fi obligat să plătească lunar pensia sau îl executăm silit’, a povestit Adele Chirică pentru VIVA!.

Tatăl copilului ei
este un bogătaș din Top 300

În luna mai a
acestui an, Adele spunea că tatăl copilului ei i-a cerut să facă testul de paternitate
și urmează să se judece pentru pensia alimentară, deși bărbatul este milionar
din Top 300.


„În câteva zile este ziua lui Davis… Tatăl lui, pe care nu l-a mai văzut din decembrie, ne-a chemat luni, chiar înainte de ziua fiului meu, la IML pentru a-i face testul ADN lui Davis. Apoi, vom merge în tribunal să ne judecăm pentru pensia alimentară, tatăl lui fiind o persoană din top 300 cei mai bogați oameni din țară, ani la rând.

Totul este o răzbunare pentru că eu am refuzat să îl ajut, prin mijloace ilegale, să se scutească de la impozitul palatului în care stă și al mașinii luxoase, în baza certificatului de handicap al copilului, care de atâția ani a stat cu mine, în întreținerea mea, primind și o sumă de bani lunar, decisă de tatăl lui', spunea Adele la jumătatea lunii mai, citată de dcnews.ro.