Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi și-au construit o familie minunată, având trei copii minunați. Recent, Adela și Radu și-au îndeplinit o dorință pe care o aveau de mult timp. Cei doi îndrăgostiți și-au cumpărat casă la mare.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Adela Popescu se află în vacanță în Dubai, alături de soțul și copiii ei. Actrița le-a spus fanilor din mediul online că este extrem de fericită pentru că ea și Radu Vâlcan și-au cumpărat un apartament la mare, fiind extrem de fericită.
Adela Popescu și-a îndeplinit două dintre cele trei dorințe pe care și le-a pus pentru 2021. Atunci când a căutat cutia cu globuțele pentru decorat casa de sărbători, a găsit o scrisoare în care ea și-a pus 3 dorințe pentru anul trecut. A uitat complet de această scristoare, dar se pare că două dintre dorințe au fost deja îndeplinite. Una dintre dorințe se referea la al treilea copil, iar cea de-a doua a fost aceea de a avea o casă la mare.
Citește și: Câte sarmale mănâncă Adela Popescu la o masă, de Crăciun:”Încep cu cinci, că îmi e rușine”
Citește și: De ce a lipsit Adela Popescu de la Vorbește Lumea:”Sperăm să…”
Citește și: Bogdan de la Ploiești a fost căsătorit și a divorțat după doar câteva zile:„Ai mei nu au știut'
Citește și: Ioana Ginghină se căsătorește cu iubitul ei, Cristi Pitulice:„Nu vrem o nuntă mare'
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au cumpărat casă la mare
Adela Popescu și-a îndeplinit dorința de a avea o casă la malul mării. Vedeta și soțul ei și-au cumpărat casa visurilor la mare. Mai exact, un apartament, pe care prezentatoarea TV și-l dorea extrem de mult. În aceste momente, Adela și familia ei se află în vacanță în Dubai, unde se relaxează departe de agitația din Capitală. Adela Popescu le-a dezvăluit internauților că ea și soțul ei au avut trei dorințe pentru anul ce s-a încheiat, iar două dintre ele s-a îndeplinit. Prima este cunoscută de public, și anume venirea pe lume a lui Adrian, iar cea de-a doua dorință este aceea de a-si cumpăra o casă la mare.
„Acum doi ani, de Revelion, am pus pe o foaie trei dorințe. (…) Prima: încă un frățior sau o surioară pentru Alexandru și Andrei. A doua: o casă la mare. A treia: mai aștept 🙂
Frățiorul a venit, a treia nu s-a îndeplinit încă, și… și… și… chiar zilele trecute am plătit avansul pentru căsuța noastră de la mare. 🎉🎉🎉Mă rog, nu e o casă pe pământ, ci un apartament la care visez de ani', a scris Adela Popescu în cadrul unei postări făcute pe Instagram.
În ce zonă se află apartamentul Adelei și a lui Radu Vâlcan?
Prezentatoarea TV a mai precizat că apartamentul pe care și l-a cumpărat împreună cu soțul ei se află în zona Olimp, într-un bloc aflat în construcție. De la vară, Adela și familia ei își vor petrece vacanțele în noua lor casă.
„Sunt atât de fericită că îmi bubuie inima! De Radu nu mai zic, că deși el avea ceva îndoieli acum îmi spune numai cum abia așteaptă el să fie gata blocul (la vara) – și să plece cu băieții lui la Olimp ( nouă ni se pare cea mai frumoasă zonă a litoralului românesc, așa că acolo este apartamentul) să își bea el cafeaua pe terasă, în miros de pini și apă sărată – căci da, blocul e înconjurat de o pădure de pini, la doar 100 m de mare. Un viiiiiis!!!', a mai scris vedeta.
Radu Vâlcan și Adela Popescu, șase ani de căsnicie
În vara anului trecut, Adela Popescu și Radu Vâlcan au împlinit șase ani de căsnicie. În aceștia ani, cei doi au trăit sentimente intense și de neuitat. Vedeta de la PRO TV a adus pe lume trei băieți, aducându-i mare bucurie. În luna iulie, Adela a adus pe lume cel de-al treilea copil, pe care l-a botezat Adrian.
În urmă cu șase ani, Adela și Radu au decis să-și unească destinele pentru totdeauna, iar rodul iubirii lor sunt cei trei copii minunați, Alexandru, Andrei și Adrian. „La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu. Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea.Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm/pace/performanță obținute în fiecare dimineață la jogging„, a spus Radu Vâlcan.
Sursa foto: Facebook