Adela Popescu e fan "Insula Iubirii". Prezentatoarea de la Pro TV a urmărit toate sezoanele

.

Adela Popescu, chiar dacă prezintă emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV, este fan „Insula Iubirii”. Ea a urmărit toate sezoanele prezentate de soțul ei. Radu Vâlcan a dezăluit chiar că ea a mers și pe platourile de filmare din Thailanda. 

Radu Vâlcan a povestit la Antena 1, în emisiunea lui dan Capatos, faptul că sezonul 5 „Insula Iubirii' va fi unul excepțional, cu perechi care au povești interesante de viață. D-abia acum, el a dezvăluit că Adela Popescu, soția, este fanul emisiunii.


Radu a mărturisit că partenera sa de viață, Adela Popescu, i-a făcut o vizită în Thailanda atunci când au avut loc filmările pentru primul sezon: „Îi place foarte mult. De altfel, în primul sezon a fost în vacanţă la mine acolo, pe platouri, cu verişoara ei. Preferă să se uite ca la un serial. O prinde povestea şi atunci nu vrea să-i divulg’.

Până acum, acest lucru nu s-a aflat, totți au ținut secret.

Întrebat dacă s-ar vedea în rolul de ispită la emisiune, prezentatorul TV a răspuns: „Cred că îţi trebuie foarte mult curaj să faci asta şi chiar îi admir pe toţi, pentru curajul de care dau dovadă. Pur şi simplu n-am talent. Cred că ispitele care iau parte în acest reality sunt făcute pentru aşa ceva’. 


Adela Popescu și Radu Vâlcan nu își permit extravaganțe

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt un cuplu de succes, cu multe proiecte și cu mare priză la public. Și nu de ieri, de azi. Ai zice că din punct de vedere financiar nu au nicio grijă și că duc o viață de huzur, dar realitatea este cu totul alta. Adela Popescu a recunoscut că sunt foarte atenți cu bugetul familiei și că stilul lor de viață nu e cu nimic diferit față de al oamenilor cu…rate la bancă.  

Foto: Facebook