Adela Popescu, despre cel mai greu moment din pandemia COVID-19: "Eram singură acasă cu cei mici...". Cum îi ferește pe cei doi băieți de pericolul coronavirusului / INTERVIU

.

Dacă inițial, atunci când nimeni nu cunoștea mare lucru despre virusul care a închis planeta, Adela Popescu s-a speriat, mai ales că era singură acasă cu doi copii mici, acum lucrurile stau altfel. Deși va fi greu, și la ieșirea din izolare, pe 15 mai, gazda emisiunii Vorbește lumea, de la Pro TV, își păstrează optimismul și nu cade pradă panicii.


Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat în urma pandemiei de COVID-19? Crezi că va mai putea fi totul ca înainte?

Din punctul meu de
vedere, nu eram pregătiți pentru această perioadă dificilă. Medicii luptă zi de
zi și caută cele mai potrivite tratamente, oamenii se confruntă cu probleme
financiare, iar economiștii caută soluții pentru a ieși din impas, practic toți
așteptăm să trecem pentru acest moment pentru a ne relua viața. Dar este
evident că sunt lucruri care se vor schimba.


Consider că este foarte important să avem grijă de noi, de sănătatea noastră: fizică, dar și psihică. Să găsim partea pozitivă: mai mult timp acasă, cu familia, chiar dacă la distanță de alte persoane dragi.

Acum, am observat că oamenii se împart în două tabere: cei panicați, care ies la cumpărături în combinezon steril și alții ceva mai relaxați, care doar respectă măsurile de igienă și cred că virusul nu este atât de periculos pe cât se spune. Tu în ce zonă te situezi?

La
începutul pandemiei mă speria mai tare acest virus deoarece nu știam ce este cu
el, nu erau clare nici simptomele, nici tratamentele, iar eu eram singură acasă
cu cei mici. Așa că atunci am resimțit mai puternic ceea ce se întâmpla în
jurul nostru. Acum am învățat să ne adaptăm, menținem distanța socială, curățăm
produsele, noi ne spălăm la fel de des pe mâini și avem grijă să nu-i expunem
nici pe cei mici, nici pe părinții noștri la ceea ce este afară.

Voi cum vă protejați în aceasă perioadă?


De obicei merge unul dintre noi la cumpărături, iar celălalt rămâne acasă cu băieții. Dezinfectăm toate cumpărăturile deoarece există șansa ca Andrei sau Alexandru să le găsească mai târziu și să atingă acele produse și nu am vrea să îi expunem pe vreunul dintre ei la virus.

Ai timp să te plictisești? Care este răsfățul tău suprem în această perioadă?

Nu, nu se poate pune problema de plictiseală. Ne trezim dimineața, odată cu cei mici, apoi bem cafeaua și eu încep să mă pregătesc să plec spre emisiune. De la 10:30 la 13:00 știți cum arată programul meu, iar apoi revin acasă unde stau cu cei mici.


Răsfățul este că am învățat că un program bine planificat te poate ajuta foarte mult. Pe la 19:30 îi culcăm pe băieți, iar apoi avem timp pentru noi. Bem un pahar de vin, ne uităm la un film, stăm de vorbă, acelea sunt momentele noastre.

Băiețeii s-au adaptat? Cum le-ați explicat ce se întâmplă?

Amândoi
sunt mici să înțeleagă exact ce se întâmplă și de ce nu mai putem ieși din
curte, cu toate acestea ei sunt obișnuiți să stea cu noi acasă deoarece
petreceam mult timp în familie și înainte. Chiar dacă nu-și mai văd la fel de
des bunicele ca înainte, suntem noi cu ei. Așa că nu resimt foarte tare
schimbările existente în viețile tuturor.


Pe
mine mă încântă să văd că se joacă împreună foarte mult, îmi place să le văd
bucuria de dimineață când se reîntâlnesc după somn și cum, deși se mai și
înghiontesc, își găsesc mereu activități împreună.

 Care este primul lucru pe care îl vei face când se termină izolarea?

Nu am niciun plan anume. Și înainte de această pandemie noi petreceam foarte mult timp în casă. Având curtea la dispoziție, simțim cumva diferit această perioadă – putem sta în aer liber, copiii au unde să se joace și noi unde să ne bem o cafea. Evident că ne lipsesc și nouă ieșirile la film sau la un restaurant, dar avem timp suficient pentru toate!


Aveți curaj să plecați în vreo vacanță anul acesta?

În acest moment, nu mă gândesc la nicio vacanță, important este să trecem cu toții bine peste această perioadă. Noi aveam niște bilete pentru Grecia, pentru această vară, dar așteptăm să vedem care va fi situația pentru a lua cea mai bună decizie pentru întreaga familie.

Citește și:

EXCLUSIV! Adela Popescu și Radu Vâlcan nu își permit extravaganțe: ‘Ne căutăm cele mai ieftine vacanțe, ne uităm pe meniu cât costă mâncarea’


Motivul pentru care Adela Popescu ascunde chipul copiilor, pe rețelele de socializare