A murit „părintele Tiramisu”, Ado Campeol. Care era secretul prăjiturii sale și ce de ce i-a pus numele "tiramisu"

.

Ado Campeol, supranumit de presa italiană „părintele Tiramisu', a murit la vârsta de 93 de ani, informează BBC. Campeol era proprietarul Le Beccherie, un restaurant din Treviso, aflat în nordul Italiei, unde faimosul desert a fost inventat de soţia lui şi de un bucătar.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!


Preparatul, care cuprinde biscuiţi înmuiaţi în cafea şi mascarpone, a fost adăugat în meniul restaurantului în 1972, dar niciodată patentat de familie. A devenit o emblemă a bucătăriei italiene, adaptat de bucătari din întreaga lume.

Au existat dispute îndelungate referitor la originea Tiramisu, inclusiv teorii că era servit ca afrodisiac într-un bordel din Treviso, citează news.ro.

Totuşi, este general acceptat că reţeta a fost dezvoltată în restaurantul lui Campeol.

Luca Zaia, guvernator al regiunii Veneto, se numără între cei care i-au adus un omagiu. „Oraşul a pierdut încă un star din istoria sa alimentară şi a vinului’, a scris el pe Twitter.


Citește și: Lora, dezvăluiri despre căsnicia eșuată cu Dan Badea:„M-am simțit abandonată și neînțeleasă

Citește și: Cu ce s-a ocupat Tibi Clenci de la Bravo, ai stil! înainte să devină fotograf:„Eram campion în sport/ EXCLUSIV

Care este povestea Tiramisu

Le Beccherie a fost deschis de familia lui Campeol în 1939, iar Ado a preluat afacerea la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit co-autorului desertului, bucătarul Roberto Linguanotto, preparatul a apărut în urma unui accident petrecut în timpul pregătirii îngheţatei de vanilie.


Linguanotto a pus nişte mascarpone într-un bol cu ouă şi zahăr şi, după ce a remarcat gustul plăcut al amestecului, i-a spus soţiei lui Campeol, Alba.


Ce înseamnă „tiramisu'

Cei doi au perfecţionat desertul adăugând pişcoturi îmnuiate în cafea şi presărând pulbere de cacao. L-au numit „Tiramisù’, ce poate fi tradus „înveseleşte-mă / ridică-mă'.

Desertul a apărut într-un număr din 1981 al revistei Veneto, publicaţie locală dedicată gastronomiei, şi este acum unul dintre cele mai cunoscute ale Italiei.

Reţeta originală, certificată de Accademia Italiana della Cucina în 2010, este fără alcool, pentru că intenţia era ca acest desert să poată fi consumat şi de copii.

Foto: lucianopignataro.it