Dovada că, după 6 ani de mariaj, Prințul William încă o mai face pe Kate Middleton să râdă în hohote (video)

 Oana Pantazi
.

Prințul William și Kate Middlleton sunt căsătoriți de 6 ani, au doi copii, al treilea e pe drum, însă între ei e departe de a fi dispărut magia. În pofida rigorilor impuse persoanelor din familiile regale, din când în când cei doi mai lasă eticheta deoparte și se amuză sincer, ca doi copii. Iată ce ghidușie a soțului său făcut-o pe ducesa de Cambridge să râdă în hohote!

 

 

Recent, cuplul a participat la musicalul Annie, la Royal Variety Show, spectacol susținut de copii, Prințul William și Kate fiind extrem de bine dispuși în momentul în care au performat puștii. Adevărata distracție abia la final avea să înceapă însă, când unul dintre copii a avut o cerință mai specială pentru prinț…

 

Kate Middleton și Prințul William, un cuplu de unde nu a dispărut umorul.

Ca să se distreze, comediana Miranda Hart, care a fost gazda evenimentului, după ce musicalul a luat sfârșit, a încurajat una dintre micile actrițe, o fetiță adorabilă, să-l roage pe prinț să imite celebra mișcare de galop  care a devenit deja marcă înregistrată' a show-ului ei de pe BBC1. După un scurt moment de ezitare și de jenă, Prințul i-a făcut fetiței pe plac, țopăind ca un cal nărăvaș în spectaculosul decor al Royal Variety Show. Evident, imaginea unui bărbat în toată firea, îmbrăcat în smoching, galopând într-un asemenea loc a fost extrem de ilară, iar cu asta a fost total de accord și Kate Middleton, care a râs în hohote, în timp ce soțul ei se maimuțărea de dragul copiilor. Să sperăm că cel ce va deveni cândva Regele Marii Britanii nu-și va pierde pe drum sufletul de copil…

Oana Pantazi

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton