Uneori viața te pune în situații neașteptate, și de asta s-a convins și Ducele de Cambridge recent, cu ocazia Pride of Britain Awards, premii ce recompensează persoane care se remarcă în situații extreme, prin acte de eroism deosebite. Vă vine sau nu să credeți, Prințul William a primit o lecție de viață senzațională de la o fetiță de 4 ani!
La începutul acestei săptămâni, Prințului William i-a revenit deosebita onoare de a premia persoane obișnuite care s-au remarcat prin acte de eroism, cu această ocazie prințul având un dialog surprinzător și, în egală măsură, înduioșător cu o fetiță în vârstă de doar 5 ani, care prin actul său de curaj a salvat o viață.
Deși evenimentul de luni a adunat o paletă întreagă de celebrități, printre care Nicole Scherzinger, Susanna Reid și Kimberley Walsh, cei care i-au captat atenția cu predilecție Prințului William la prestigioasa ceremonie au fost tinerii și copiii. Printre ei s-a aflat și Suzie McCash, cea care a primit anul acesta premiul Child of Courage. Anul trecut, pe când avea doar 4 ani, micuța i-a salvat viața mamei sale, care leșinase în casă și deja nu mai respira, sunând la 999 și cerându-le ajutorul celor de la Urgență. Uimit de atitudinea și de curajul unui copil atât de mic, William a admis că nu are idee cum ar reacționa fiul său, Prințul George (4 ani), într-o asemenea situație.
Extrem de impresionat, Prințul William i-a spus micuței Suzie: „Am un băiețel de 4 ani care se numește George și dacă i-aș da un telefon nu știu ce ar face… Și știi ce? Pentru că tu ai făcut asta, o să am o conversație cu George al meu despre ce ar trebui să facă. Este foarte important.”. Lecția de viață pe care a primit-o Prințul de la Suzie ar trebui să ne dea de gândit, de fapt, tuturor, pentru că nu doar adulții trebuie să fie pregătiți pentru situații-limită, ci și copiii – uneori, trei cifre formate la timp pot face diferența între viață și moarte…
Oana Pantazi
Foto: Hepta