Îşi descrie opera de debut, „Cimitirul, drept „primul roman gay românesc pe placul heterosexualilor. Cartea a devenit rapid un accesoriu statement. Dacă arunci o privire pe reţelele sociale, vei constata că mulţi dintre cei pe care îi urmăreşti şi-au petrecut vacanţa de iarnă citind „Cimitirul.
1. Care e cea mai mare teamă a ta?
Mi-e teamă de sărăcie şi de propria prostie. Sunt impulsiv.
2. Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai (din punct de vedere financiar)?
Laptopul. MacBook Pro.
3. Care este ideea ta despre fericire?
Că fericirea nu există ca idee, ci ca stare.
4. În ce ai vrea să te reîncarnezi, dacă acest lucru ar fi posibil?
Într-o combinaţie de Cate Blanchett, Freddie Mercury şi Vincent Cassel.
5. Ce personaj istoric îţi place?
Marie Antoinette. Se distra cu stil şi decadenţă.
6. Care este ocupaţia ta favorită?
Lenea.
7. Unde ţi-ar plăcea să trăieşti?
Într-un oraş care să combine mâncarea din sudul Franţei, energia Londrei şi clima Barcelonei.
8. Ce deteşti la alţii?
Ipocrizia.
9. Dacă ai putea să-ţi schimbi un atribut fizic, care ar fi acela?
Înălţimea.
10. Care este cel mai mare regret pe care îl ai?
Că nu am înţeles mai repede că toate vin la timpul lor. Dar nu e un regret acut.
11. Ce admiri cel mai mult la o femeie?
Umorul şi indiferenţa la părerea celor din jur.
12. Ce admiri cel mai mult la un bărbat?
Umorul şi indiferenţa la părerea celor din jur.
13. Când şi unde te-ai simţit cel mai fericit?
Cartierul Rahova. 2007.
14. Care este personajul de ficţiune pe care îl îndrăgeşti?
Tyler Durden. Pentru că i se rupea de tot.
15. Cu ce talent natural ai vrea să fii înzestrat?
Sunt mulţumit cu ce am. Aş prefera o putere supranaturală. Cum ar fi, de exemplu, să pot să-mi schimb forma de la un pinguin la Alexander Skarsgård.
16. Care este motoul tău?
Nu am moto, pentru că nu m-aş ţine de el.
17. Ce ţi se pare a fi culmea durerii?
La două zile după ce ţi-ai pierdut câinele, să-ţi moară singurul prieten în timp ce treci prin cea mai mare decepţie în dragoste.
18. Pentru ce greşeală ai cea mai mare toleranţă?
Am remarcat, de-a lungul timpului, că uit, iert sau trec cu vederea aproape toate greşelile. Mai puţin mâncarea proastă şi sexul de calitate îndoielnică.
19. Care este principalul tău defect?
Amân totul.
20. Pe cine admiri din viaţa reală?
Andreea, o prietenă din Bucureşti, care e la fel de pozitivă, deşi a trecut prin toate dramele posibile în ultimii ani.
21. Pe cine dispreţuieşti dintre contemporani?
Nu dispreţuiesc pe nimeni. Mă enervează Urania.
22. Ce I-ai spune lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni?
Am fost surprins când am aflat că, după chipul şi asemănarea Ta, ne-ai creat atât pe mine, cât şi pe Monica Bellucci.
23. Cum ai vrea să mori?
N-aş vrea.
24. Care este starea ta de spirit actuală?
Sunt concentrat să răspund la întrebări.
RALUCA TĂMAȘ Foto CRISTIAN RADU