Au trecut 19 ani de la moartea Prinţesei Diana

.

Lady Diana a murit pe 31 august 1997, la Paris, într-un accident de maşină. Dacă ar mai fi trăit, ea ar fi avut astăzi 56 de ani.

 


Diana a fost un adevărat icon al modei, s-a implicat în diverse acţiuni umanitare şi a fascinat o lume întreagă. În ultima perioadă a vieţii sale îşi găsise, în sfârşit, liniştea. Divorţul de Charles se pronunţase, iar ea trăia o poveste romantică de iubire.

 

Ultima sa vacanţă a fost cu adevarat magică, prinţesa petrecând câteva zile în celebra staţiune Saint Tropez, alături de fiii ei, William şi Harry, dar şi de iubitul ei, Dodi Al-Fayed, fiul lui Mohamed Al-Fayed, proprietarul celebrului magazin Harrods.


 

Printesa Diana şi cei doi copii ai ei au locuit într-o vilă împresionantă, au avut la dispoziţie un iaht de lux, iar vacanţa a fost una de vis. „Dragul meu Dodi, nu ştiu cum să-ţi mulţumesc pentru cele 6 zile magice pe care le-am petrecut la Marea Mediterană’, îi scria prinţesa lui Dodi. Se pare că cei doi ar fi urmat să-şi anunţe logodna chiar pe 1 septembrie.

 

Legatura Printesei Dianei cu Dodi ar fi fost un motiv puternic, dupa unii, ca Diana să fie asasinată la ordinul familiei regale britanice. Mohamed al-Fayed a susţinut că familia regală nu dorea sub niciun chip ca un musulman egiptean să devină tatăl viitorului rege al Marii Britanii. Ancheta Scotland Yard de la Paris a stabilit că a fost vorba de un accident şi atât.

 

Foto: Hepta