10 lucruri inedite despre Winona Ryder

.

A intrat în umbră după incidentul în care a fost arestată pentru furt din magazine, iar acum proiectele sale sunt rare, dar mult aşteptate. În noul său film, „Homefront, joacă rolul unui dealer de metadonă.

 


1. ESTE BLONDĂ NATURALĂ. Şi-a vopsit prima dată părul la 15 ani, pentru primul ei film important, „Lu­cas. De atunci, agenţii au consiliat-o să rămână brunetă şi, cu excep]ia filmu­lui „Edward Scissorhands, şi-a păstrat această culoare.

2. PĂRINŢII AU BOTEZAT-O DUPĂ ORAŞUL WINONA, aflat în vecinătatea locului în care s-a născut, în Minnesota. Numele mijlociu, Laura, vine de la o prietenă de familie, Laura Huxley, soţia scriitorului Aldous Huxley, iar Ryder este numele de scenă, inspirat de cântăreţul soul şi rock Mitch Ryder.


 

3. VINE DINTR-O FAMILIE CU ÎNCLINAŢII ARTISTICE. Mama sa, Cynthia, este scriitoare, producător video şi editor, iar tatăl său, Michael Horrowitz, este scriitor, editor şi anticar. Bunicii din partea tatălui au emigrat din Rusia şi România în 1906, pe când fami­lia purta numele de Tomchin. Ajunşi în Statele Unite, dintr-o încurcătură au fost înregistraţi cu numele familiei alături de care călătoreau, Horrowitz.

 

4. A DESCOPERIT PASIUNEA PENTRU FILME LA 7 ANI, pe când locuia la o fermă din California, alături de alte şapte familii. Deşi ferma nu avea electricitate, mama Winonei a reuşit să transforme un hambar într-o mică sală de cinematograf, unde pro­iecta filme.

 

5. S-A INTERNAT ÎN SPITAL LA 20 DE ANI pentru că suferea de depresie, atacuri de panică şi epuizare. De asemenea, de când a fost la un pas să se înece, la 12 ani, actrţia suferă de fobie de apă, ceea ce a constituit o mare problemă la filmarea scenelor subacvatice din „Alien Resurrection, care a trebuit să fie repetate de foarte multe ori.


 

6. CEL MAI SURPRINZĂTOR CA­DOU PE CARE L-A PRIMIT a fost de la Johnny Depp. Fiind iubitul său din acea vreme, Depp i-a trimis ac­triţei 200 de pachete cu mâncarea ei preferată, tăiţei orientali. Cei doi s-au cunoscut la premiera filmului „Great Balls of Fire în 1989, iar relaţia lor a durat aproximativ trei ani, timp în care s-au şi logodit. Depp şi-a tatuat pe braţ cuvintele „Winona Forever, iar după despărţirea din 1993 şi-a modificat ta­tuajul în „Wino Forever.

 

7. A RATAT ROLUL LUI MARY CORLEONE DIN „NAŞUL 3. Fan declarat al primelor două filme din trilogia „Naşul, Winona a reuşit să obţină rolul lui Mary Corleone din partea a treia. A ajuns în Roma, locul unde aveau loc filmările, dar s-a îmbolnăvit de gripă atât de rău, încât nu a mai pu­tut să se ridice din pat şi a trebuit să re­nunţe la rol în favoarea Sofiei Coppola.


 

8. S-A IMPLICAT ÎN GĂSIREA UNUI COPIL RĂPIT, în 1993. Ac­triţa din „Beetlejuice a oferit 200.000 de dolari recompensă celui care o va aduce nevătămată pe Polly Klaas, o fetţiă de 12 ani din oraşul natal al Winonei. Din păcate, recompensa ofe­rită nu a ajutat. În acea perioadă, actriţa începea o rela]ie cu Dave Pirner, solistul trupei Soul Asylum. Tot în 1993, forma]ia Soul Asylum s-a impli­cat în găsirea unor copii dispăruţi şi a lansat videoclipul piesei „Runaway Train, în care apăreau fotografii ale mai multor copii pierduţi.


 

9. COLECŢIONEAZĂ OBIECTE CARE AU APARŢINUT UNOR CELEBRITĂŢI. Din colecţia ei fac parte tobele bongo folosite de Louis Armstrong, jacheta pe care Russ Tamblyn a purtat-o în filmul „West Side Story (1961), rochia lui Leslie Caron din „An American in Paris (1951) şi bluza Oliviei de Havilland din „Pe aripile vântului (1939).

 

10. OBIŞNUIEŞTE SĂ JOACE PERSONAJE CARE SCRIU, fie că sunt jurnalişti, scriitori sau pur şi simplu o adolescentă care păstrează un jurnal („Heathers).

 

RALUCA TĂMAŞ, Foto: Northfoto