10 lucruri inedite despre John Galliano

 Florentina Liutic
.

Era în apogeul carierei când a căzut în dizgraţie. O noaptede beţie, o serie de comentarii antisemite, şi a pierdut tot. Acum însă, după trei ani în care s-a retras de pe scena publică, John Galliano revine ca director creativ al casei Maison Martin Margiela.

 

galliano

1. A FOST COSTUMIER LA TEATRUL NAŢIONAL BRITANIC, pevremea când studia design-ul la o universitate din Londra. „E o experienţă care mi-a schimbat viaţa. Am fost un costumier bun, iar asta m-a ajutat să îmi formez o viziune asupra hainelor, a costumelor şi a felului în care se îmbracă oamenii.

 

2. DIANA ROSS A CUMPĂRAT UN PARDESIU DIN PRIMA SA COLECŢIE, după ce l-a văzut în vitrina magazinului Browns din Londra. Inspirată de Revoluţia Franceză, prima sa colecţie – „Les Incroyables – a reprezentat lucrarea cu care a absolvit facultatea şi a fost achiziţionată de brandul londonez Browns.

 

3. MODELELE CARE I-AU PREZENTAT COLECŢIA DIN 1994 AU LUCRAT GRATIS, pentru că la acel moment Galliano era din nou în pragul falimentului. Cum nu avea deloc buget pentru show, Galliano l-a organizat în casa unei prietene din Paris, iar hainele au fost croite din singurul material pe care şi-a permis să îl cumpere, satin creponat negru, lucios pe o faţă şi mat pe cealaltă.

 

4. ÎL DERANJEAZĂ CAND E PREZENTAT DREPT „FIUL UNUI INSTALATOR: „Oamenii vorbesc tot timpul despre faptul că sunt fiu de instalator. În primul rând, sunt fiul tatălui meu. Meseria pe care a făcut-o tatăl meu a fost alegerea lui şi a fost întotdeauna foarte bun la ce a făcut.

 

5. MAMA SA, PROFESOARĂDE FLAMENCO, I-A INSUFLAT DRAGOSTEA PENTRU HAINE. De origine spaniolă, mama sa îl îmbrăca de mic în cele mai frumoase haine pe care le găsea. Micul Galliano era aranjat la patru ace chiar şi atunci când mergea până la magazinul de pe stradă.

 

6. SPUNE CĂ A DEVENIT ALCOOLIC DIN CAUZA PRESIUNII DIN INDUSTRIA MODEI. „Primeam sticle uriaşe de băutură de la prieteni. Spre final însă, beam orice aveam la îndemână – vodcă, vodcă tonică, vin –, în speranţa că mă va ajuta să adorm. Aveam o mulţime de voci în cap, care îmi puneau tot felul de întrebări.

 

7. PENTRU A-ŞI CUNOAŞTE CLIENTELE, MERGEA ÎN SALOANE DE ÎNFRUMUSEŢARE, unde îşi făcea manichiura şi pedichiura. „Dacă vrei să ştii cine este clientul tău şi ce vrea, trebuie să ştii ce face. Aşa că am vrut să trec prin experienţele clienţilor mei.

 

8. A STUDIAT CULTURA EVREIASCĂ, după incidentul scandalos care aproape i-a distrus cariera. Aflat într-un bar din Paris, după ce consumase foarte mult alcool, Galliano afost filmat în timp ce adresa comentarii antisemite unui grup de italience. „Sunt recunoscător că s-a întâmplat. Am învăţat foatre multe despre mine. L-am redescoperit pe acel băiat care îşi dorea cu ardoare să creeze şi pe care cred că îl pierdusem. Trăiesc.

 

9. NUNTA LUI KATE MOSS L-A SALVAT. În 2011, după incidentul din barul parizian, Galliano se afla internat într-un centru de reabilitare pentru alcoolici, când Kate Moss l-asunat pentru a-l ruga să îi creeze rochia de mireasă. „A reprezentat reabilitarea mea creativă. M-a provocat să fiu eu însumi din nou. La nuntă, tatăl miresei i-a mulţumit lui Galliano, pe care îl consideră un geniu, şi toţi invitaţii l-au aplaudat ridicaţi în picioare.

 

10. MUZEELE ÎL INSPIRĂ. Galliano obişnuia să se plimbe îndelung prin muzee, să admire costumele istorice din secolul al XVIII-lea, croiala şi modul în care acestea erau cusute, cu o artă astăzi pierdută.

 

RALUCA TĂMAȘ Foto HEPTA

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton