Vestită în toată lumea pentru superba plajă Navagio din golful Contrabandiștilor, în care a naufragiat vasul scoțian Panagiotis, în anul 1980, dar și pentru frumusețile naturale pe care le găzduiește, Zakynthos este una dintre cele mai vizitate insule grecești, care reușește să adune în fiecare vară mii de turiști veniți în căutarea relaxării.
Tărâm al legendelor și al artiștilor precum mai marii Dionysios Solomos sau Hugo Foscolo, Zakynthos este o insulă culturală, unde se organizează în fiecare an numeroase evenimente și festivaluri, precum parade, spectacole pentru copii, concerte sau petreceri tradiționale.
Stațiuni pline de viață
De-a lungul timpului, în jurul insulei s-au țesut numeroase legende, se spune că a fost tărâmul preferat al zeilor Artemis și Apollo, că aici poți admira unele dintre cele mai frumoase apusuri de soare din Grecia, că înșiși zeii s-au întrecut pe ei când au creat insula, ori că odinioară chiar eroul Ulise a cucerit-o și stăpânit-o. Dincolo de povești, Zakynthos nu are cum să nu-ți intre la inimă, fie că te îndrăgostești de peisajele idilice, de frumusețea plajelor cu nisip fin sau prundiș alb, de bogăția apelor în nuanțe de albastru turcoaz, de viața de noapte fulminantă a stațiunii Laganas, ori de tradițiile unice menținute în satele de munte pitorești.
Dacă ești în căutarea party-urilor exclusiviste, Laganas este cea mai adecvată alegere pentru distracții nocturne. Este plină de cluburi și localuri de noapte pe care le găsești practic la orice colț de stradă. Nu este o stațiunea ideală pentru vacanțele în familie pentru viața de noapte fulminantă și atmosfera specifică petrecăreților. Cunoscută pentru viața de noapte acidulată este și stațiunea Tsilivi, care se laudă pe lângă cluburi și cu o plajă lungă cu nisip fin, pe care se strâng party maniacii.
Stațiuni liniștite
Pe cealaltă parte, Zakynthos este și o insulă liniștită care deține sate de pescari în care principalele activități ale sătenilor au rămas agricultura și pescuitul. Kalamaki este una dintre stațiunile pitorești pe care o aleg familiile cu copii, în căutarea unei vacanțe relaxante la malul mării. Plaja orășelului face parte din Parcul Național Marin, datorită faptului că aici se strâng țestoasele pe cale de dispariție din specia Caretta Caretta. Turiștii în căutarea locurilor tradiționale aleg Argasi datorită obiceiurilor bine păstrate de-a lungul vremii.
De Mădălina Isar
Sejur Zakynthos https://www.christiantour.ro/pachete/rezultat/majestic-charter-avion-zakynthos-bucuresti-2016-blue-air/src0h560e2d9c2db0a/174834746
Hotel Majestic 3*- de la 299 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.