Viața cu #zerogriji. Goana după puțin timp în plus

 Sava Elisabeta
.

Cum salvezi timp la plata cu cardul contactless.

Suntem într-o permanentă luptă cu timpul. Nu ne ajunge niciodată să facem toate lucrurile pe care ni le dorim. Mereu suntem în întârziere, mereu ne angajăm să facem mai mult decât putem duce și suntem, astfel, într-o goană de colo-colo, între birou și casă, între toate responsabilitățile zilnice. Situația se repetă de luni până vineri, iar weekendul este și el de fiecare dată prea scurt pentru câte au mai rămas de făcut.

Așa că, fiecare lucru mic care ne-ar face să câștigăm puțin timp este absolut binevenit. Unul dintre aceste lucruri este cardul contactless.

Cu siguranță ai trăit situația asta: ești într-o mare întârziere, mai ai niște cumpărături de făcut, le faci în grabă, nimerești la casa cea mai aglomerată, între timp se mai deschide o casă, dar nu apuci să te miști prea repede și se ocupă și ea. Ajuns la casă, după scanarea produselor, scoți portofelul și plătești cash, că încă nu ai încredere în card. Casiera se uită la hârtia ta de 200 de lei și, știind că nu are să-ți dea rest, caută printre colegele sale bani mărunți cu care să-ți dea restul. Cum nici ele nu au, e nevoită să cheme pe cineva de la birouri, prin stație, cu banii potriviți pentru restul tău. Cât timp o așteptați pe doamna cu banii, te gândești cât timp ai fi economisit dacă ai fi plătit cu cardul contactless. Acum ai fi fost deja în drum spre casă.

Cardul contactless rezolvă din start o mulțime de probleme. Mai ales la cumpărăturile cu valoare mică. Apropii cardul și gata, poți merge mai departe.

Știm că apariția cardului contactless a venit la pachet cu o mulțime de mituri și povești urbane. Cu oameni specializați în furturi, care umblă pe lângă tine și îți scanează, cu un aparat special, cardul contactless și ți-l golesc. Nimic mai fals! Operatorul plății (magazinul la care faci plata) e conectat la o rețea de plăți și are contract cu o bancă sau o companie care oferă terminal POS. Doar așa se fac plățile cu cardul! Oricine efectuează astfel de plăți trebuie să se supună acestei reguli. Așa că nimeni nu poate să-ți fure banii din mers căci trebuie să facă parte din rețea.

Dacă grija ta e că, dacă pierzi cardul sau îți e furat, te poți trezi fără niciun ban în cont, iar nu ai de ce să-ți faci griji. Dacă ți se întâmplă să-ți pierzi cardul (sau oricând observi pe extrasul de cont o plată pe care nu o recunoști), trebuie să suni și să discuți cu un reprezentant al băncii care ți-a emis cardul, să le spui că ți-ai pierdut cardul (sau că nu recunoști o plată) și ei vor aplica soluția potrivită imediat.

Ce trebuie să reții e că plata cu cardul contactless este absolut sigură. Timp mai mult pentru tine și #ZeroGriji.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton