(P) Sicilia, Sardinia și Corsica – 3 insule de văzut în această vară  

 Alina Dan
.

 

Lagune turcoaz încadrate de plaje argintii, stațiuni pescărești exclusiviste, atracții istorice și religioase, plus o atmosferă vibrantă și o gastronomie excelentă…  cam așa am putea descrie unele dintre cele mai populare insule din Marea Mediterană.

Descoperă Sicilia, Sardinia și Corsica într-o vacanță de 11 zile, alături de Europa Travel care te conduce spre cele mai populare locuri ale celor trei insule paradisiace incluzând opriri la Muntele Etna, traversarea strâmtorii Bonifacio și tururi istorice sau culturale.

Sicilia, insula cu aer exotic

Cea mai mare insulă din Mediterană este adesea asociată cu filmele despre mafie, dat fiind și faptul că aici s-au turnat mai multe producții hollywoodiene dintre care și The Godfather – Nasul, care prezinta viața familiei de mafioți Corleone. Însă dincolo de acest aspect, Sicilia este precum un muzeu în aer liber în ceea ce privește istoria și un adevărat colț de paradis prin prisma peisajelor îmbogățite de plantațiile de portocali, lămâi și viță de vie.

Primul contact cu Sicilia va fi în Catania, orașul așezat între Mediterană și Vulcanul Etna – pe care îl poți descoperi opțional alături de Europa Travel. Datorită stilului său medieval îmbogățit de atmosfera vibrantă și peisajele pitorești, Catania poartă supranumele de 'Perla Neagră a Italiei'.

Pasionații de istorie pot descoperi, în circuitul de la Europa Travel, și muzeul în aer liber – Taormina. Stațiunea excusivistă păstrează urmele grecilor vizibile mai ales în Teatrul Grecesc perfect conservat, aflat pe o culme deluroasă cu vederi spre mare. De neratat în Taormina este șirul de fortificații Salita Castello.

Europa Travel îți propune să descoperi opțional și locuri precum Siracuza – un oraș din piatră cu superbe clădiri baroce care timp de 500 de ani a fost centrul puterii grecești din Sicilia. Aici s-a născut și geniul matematician Arhimede. Poți porni pe urmele dorienilor și în Agrigento cu vizite pe Valea Templelor, urmată de o oprire în Palermo, capitala insulei Sicilia.

Sardinia, insula fericirii

Numită de fenicieni 'Ichnusa' și de greci 'Sandalyon', insula italiană Sardinia are țărmuri însorite și golfuri cristaline luate cu asalt în fiecare vară de milionarii lumii. Costa Smeralda cu plajele sale albe, portul cosmopolit Alghero, atmosfera pescărească din Orașul Soarelui Cagliari, impresionanta peșteră pe jumătate scufundată Grotta di Nettuno, liniștitul Oliena cu întinderile nesfârșite de viță de vie sau peisajele pitorești din Costa Rei … sunt doar câteva dintre locurile insulei Sardinia care te vor fascina cu siguranță.

După ce descoperi atracțiile istorice și culturale ale Sardiniei, pornește către Santa Teresa Gallura, o stațiune liniștită ce îți oferă priveliști excelente spre Strâmtoarea Bonifacio – cel mai sudic punct al insulei Corsica.

Corsica, muntoasa insulă a Franței

Traversează cu ferry, strâmtoarea Bonifacio și pășește pe tărâmul lui Napoleon Bonaparte în Corsica, o perlă din Marea Mediterană păzită de creste montane ce ating înălțimi de până la 2000 de metri. Tărâm mixt unde tradițiile se întrepătrund cu modernitatea, Corsica este ticsită de edificii de patrimoniu. Dacă mergi în Ajaccio vei putea păși pe urmele marelui Napoleon vizitând Casa Memorială a Familiei Bonaparte și Catedrala Notre Dame de la Misericorde, urmate de plimbări plăcute în Piaţa Bonaparte.

Oraşul Bastia, unul dintre cele mai populare din Corsica, te va fascina cu zona veche și portul cosmopolit. Traversează Terra Vachia cu aleile sale interconectate decorate cu monumente baroce și catedrale somptuoase. În vechea citadelă poți vizita Catedrala Sfânta Maria din secolul al XV lea, marcată printr-un turn cu ceas vizibil din toate punctele orașului. La mică distanță găsești Palatul Guvernatorului care astăzi găzduiește Muzeul de Etnografie, însă scopul său inițial a fost de reședință a guvernatorilor din Genoa.

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Circuite Exotice 2018

Circuit Sicilia – Sardinia – Corsica – Tarif: 1099 Euro/persoana, 11 zile (3 nopti  in Catania, 1 noapte in Cagliari, 1 noapte in Alghero, 1 noapte in Santa Teresa di Gallura, 2 in Bastia, 1 noapte in Milano, 1 noapte pe ferry boat, Palermo-Cagliari) cazare la hoteluri de 3*, transport avion, transferuri ferry boat, tururi cu autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton